Eugen Bunaru (născut în 4 ianuarie 1945, la Timişoara) este poet și publicist. A fost profesor de limba și literatura română, apoi bibliotecar şcolar. Începând cu anul 1996 este îndrumător (fondator de suflet) al Cenaclului literar „Pavel Dan” al Casei de Cultură a Studenților din Timișoara. A publicat în revistele: „Forum studenţesc”, „Amfiteatru”, „Orizont”, „Familia”, „Viaţa Românească”, „Poesis”, „România literară”, „Contrapunct”, „Vatra”, „Euphorion”, „Ariergarda” etc. Prezent în antologiile: Casa faunului. 40 de poeţi contemporani, Timişoara, Editura Hestia, 1996; Zona. Poeţi şi prozatori din Timişoara din anii ’80 şi ’90, Timişoara, Editura Marineasa, 1997; Antologia poeţilor ardeleni contemporani, Târgu Mureş, Editura Ardealul, 2003; și altele. Dintre cele mai importante premii literare amintim: Premiul revistei „Orizont” pentru poezie pe anul 1986; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara pe anul 1999; Premiul Salonului Naţional de Carte „Cart-Vest” pe anul 2000; Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara, 2003. Premiul Opera Omnia – 2020, filiala U.S.R. din Timișoara; Premiul special al juriului pentru poezie, 2022, filiala din Timișoara a U.S.R. și Premiul special al juriului, filiala U.S.R. Timișoara, 2023, pentru volumul de publicistică Mozaic afectiv.
În acest an publică la Casa de pariuri literare un nou volum de versuri cu titlul: În aer/ Versuri pe zebră, în colecția „Prezent” a editurii, coperta fiind realizată de Paul Burcia. La fel ca și în celelalte cărți de poezie, Eugen Bunaru este un arheolog subtil al luminii şi privirii care descoperă sub ţesătura întâmplărilor zilnice şi a vagului cotidian sensuri nebănuite, dacă nu chiar fructul râvnit al revelaţiei. Redus la dimensiunile propriei biografii, mitul paradisiac e reluat şi aprofundat cu împătimită fervoare, îmbrăcând haina unei senzualităţi obsesive, incontrolabile. Nu putem ignora nici numeroasele poeme ce umplu interstiţiile ideatice, poeme de notaţie seacă, absentă, a peisajelor şi interioarelor, ca reflex al absenţei şi tăcerii care copleşesc sufletul poetului. La toate acestea, se mai adaugă și galeria de portrete ale lumii mărginaşe, vedetele cartierului, fauna tavernelor ori, pur și simplu, lumea eşuată.
Așadar, o ofertă poetică generoasă, din care cititorul are cu adevărat ce să aleagă:
În aer
Oamenii curgeau
într-o parte și-n alta de-a lungul
zidurilor galbene ce tremurau și ele
asediate de soare în amiaza mare
Tu rămăseseși absentă în aer un fel
de umbră subțire atârnată de privire
Deodată oamenii s-au oprit rând pe rând
suspendați de ultima lor gestică și mișcare
Târziu începuse să adie încolo și încoace
nesperată o boare și brusc statuile oamenilor
au început iarăși să înoate în aer pe trotuare
De-acum se aprindeau deja ici-colo neoane
felinare. Unii dispăreau pe sub porți acvatice
ca într-un fel de icoane alții intrau cuminți
în vitrine – albe inerte manechine – și zâmbeau
șic spre nimic
Piaţa Maria
Ochiul postum aruncă lumini și umbre pe bătrânul
trotuar. Trece bustul bogat al studentei (la litere
și teologie) sub teiul-felinar în plin orgasm olfactiv
revărsat acum și aici în miez de mai. Amiază torențială
zumzet dinspre magnolii nuntire de albine din floare în floare.
Exact acum arhaicul tramvai 6 curge leneș în soare mai palid
ca un pai sparge liniștea urbei vuiește stins în urmă podul
peste Bega cu mirosul lui decembrist de oase arse în asfalt.
Acolo cândva în Piața Maria. Abia se mai aude, cald-heruvimic,
prin zidul Catedralei (precum din rai sau din pământ):
Hristos a înviat cu moatea pre moarte călcând.
Acasă
E secetă prin oraș
și totuși senzaţia asta nudă
de frig din holul gării
Aștepţi pesemne femeia
neverosimil de tânără care naște
copii de la toţi amanţii din zonă
Un miez de noapte himeric
suspendă câteva clipe lumina
feerică de la cumpăna anilor
Te imprimi pe retina orfană
a unei potăi ce fuge bezmetică
în toate direcţiile
și deodată cu spaima-i absurdă
jur împrejur toate imaginile se deșiră
sălbatic toate imaginile tind să se spulbere
să te spulbere într-o dănţuială hipnotică
Acasă în spatele oglinzii mucegăite
un Crist (în ulei) răstignit pe perete
împrumută un luciu sever aerului
și pare a fi dimineaţă și pare a fi început
de seară când șuviţe bizare de lumină
se plimbă încolo și încoace
tulburând puţin liniștea înclinând puţin camera
laolaltă cu numele încremenite ale obiectelor.
Ochi pe risc propriu
Un clopot izbește ca la început lumina
totul e strașnic pregătit achitat dinainte
iată-te solid ancorat la bord:
centura de siguranță
casca ochelarii de astronaut
vesta reflectorizantă
până și riscul unui strigăt viitor
(cicatrice a depărtării de sine)
inclusiv inima creierii
încleștarea lor tot mai oarbă
în smârcuri însorite ale privirii
(moment ce precede dezicerea
echilibrului)
De-acum – acest ochi ce nu-i mai al tău
un ochi inversând lumina un ochi
identic cu absența căderii.
Ecran
ploaie târzie în dimineața târzie
te-ating pe furiș degete fierbinți
de femeie
Maica Domnului cu pruncul în brațe
te privește cu ochii ei bizantini
de pe micul ecran
scrii versuri mono-corde
te gândești la mono și la toți
frații sub cruce
ba chiar îi implori cât de cât demn
să mai aștepte. au tot timpul cu ei
au toată veșnicia de partea lor
calculatorul se stinge singur
apoi se reaprinde ca să-ți spună
că ar putea fi vorba de un sens
mai de grabă de un semn
nu de mult un expert celebru din cartier
te-a prevenit că hardul e pe ducă
e imperios necesar să-ţi cumperi unul extern
ca să salvezi urgent totul
părea să știe el ceva (în halatul lui alb
impecabil) despre diminețile tale nocturne
nu i-ai promis nimic
dar pentru câteva secunde ți-a apărut înainte
fata aceea cu zâmbetul șters
și ochii cei mai albaștri din lume
departe – șoseaua dealurile
în pulberea luminii de toamnă
Citește și: