Astăzi, în locul mizeriuțelor patriotarde de tip Georgescu și AUR, a discursului dezaxat legionar, maniacal și populist, prefer să evoc memoria unui naționalist focșănean mult mai celebru decât măscăriciul George Simion, avocatul Paraschiv Bogdan Chiriță, bunicul meu. Istoria l-a reținut în adevărata sa lumină de intelectual militant în slujba națiunii. Paraschiv Bogdan Chiriță (1880–1969) a fost un avocat, istoric și om politic proeminent – de o probitate morală deosebită, a cărui activitate a fost profund legată de viața socială și culturală a Focșaniului și a regiunii Vrancea. Reprezintă tipul intelectualului enciclopedist, a cărui activitate a fost ghidată de un…
1 comentariu
Aradul actual, o parodie | Stop Kitsch!
Uneori am impresia că Aradul actual e o parodie, sigur involuntară, dar care răzbate în toate fibrele sale. E ca jocul din copilărie de-a Zorro, când după ce l-ai văzut pe Delon, la cinema Dacia, pocnind din bici îți face bunica o pelerină și o mască dintr-o perdea veche, în timp ce bagi în sperieți pechinezul vecinului, administrând dreptatea. Nemții au un cuvânt, „Ersatz” (substitut, înlocuitor) care în limba lui Goethe poate avea conotații mai aspre. Ersatzul e acel ceas elvețian rafinat, cu balans de Poljot și angrenaje de Pobeda care deși funcțional nu mai valorează doi bani, în…
Guru de ghips
Cât la sută este actorie, șarlatanie sau nebunie în show-urile lui Georgescu, e greu de precizat. Oricum, omul își găsește locul, undeva în subsol, în ediția revăzută a micului îndrumător de psihiatrie. Pe lângă larga insipirație din Stanley Kubrick, vezi Spartacus (bravo cinefilule!) regăsim, mai nou, ingrediente din frații Grimm sau Petre Ispirescu (bunicuțele, cu mânuțele lor gingașe, cârpesc ciorăpiorii copilașilor flămânzi, cu ochii înlăcrimați). Sigur că personajul are un public, că altfel nu s-ar produce pe post de entertainer și negustor de iluzii. Studiat, vorbind apăsat, ritmic, în cadență, cu o voce baritonală ca a ayatollahului Msrih, Georgescu…
Am vreme Nicușor să te critic aspru după 19 mai. Dar mai întâi te votez, pentru că nu există altă cale
Aparent nu am multe lucruri în comun cu Nicușor Dan. Aparent, pentru că cele care există sunt esențiale. Suntem născuți amândoi în 1969 iar regimul comunist ne-a mâncat 20 ani din viață. Am sperat amândoi ca acel coșmar să ia sfârșit, cu cartea în mână, suflând pe mâinile înghețate, în amfiteatre universitare congelate, în care trona portretul lui Ceaușescu. Am visat frumos la Occident, la o Românie europeană, ieșită din izolaționism și „autodeterminare” național comunistă. Greu, imperfect, câteodată strâmb, acea societate s-a instaurat, cu prețul de sănge a lui 1989. O societate cu un exercițiu parlamentar, cu o legitimitate…

Ghepardul (2025) | Serialul are propria sa viață, ancorat între roman și transpunerea cinematografică viscontiană, cu libertăți de bun simț
Nu m-am lăsat ușor convins fiind un admirator atât al sursei literare, romanul cvasi-biografic al principelui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, cât mai ales al ecranizării geniale a lui Luchino Visconti din 1963. Cu toate astea, serialul „Ghepardul” (2025) are propria sa viață, ancorat între roman și transpunerea cinematografică viscontiană, cu libertăți de bun simț, relativ la surse. Din capul locului, consider imbecilă și neavenită comparația cu „Bridgerton”, invocată de unele voci, una este o satiră socială superficială și alta o reflecție melancolică profundă, cu iz de melodramă. Ideea centrală e acolo, ciocnirea între lumea aristocrației italiene, la apus și…
Blestem suveranist
Un rezumat stilizat, cu un zâmbet încă îngăduitor, al înjurăturilor și amenințărilor, primite de la frații suveraniști. Blestem suveranist Te spurc biet globalist iobag Să bei cafea de Babadag Și când ți-o arde tare buza Lămâi de Sarmisegetuza Să-ți curgă insistent în moacă Doar poze horror cu Șoșoacă Iar cănd vei vrea să speli vesela Să-ți sară din dulap Cristela Să-ți calce rușii în ogradă Și zi de zi să stai la coadă Orice refren cu Ceaușescu Să-l auzi triplu cu Georgescu Doar neagră să îți fie viața Nicicând să nu îți treacă greața Și când apeși pe telefon…
Spun PAS, fără parol, la versiunea 2024 a contelui
Dacă iubiți ideea unei romanțe homosexuale înte D’Artagnan și fiul lui Athos cu Milady de Winter, aceasta fiind fiica neligitimă a omului cu masca de fier, fratele geaman a regelui Ludovic al XIV-lea, atunci veți adora ultima ecranizare galică după Contele de Monte Cristo. Filmul se vrea o concurență directă la versiunea americană cu Jim Caviezel, este însă de zece ori mai scump, mai bombastic și opulent, însă își permite niște libertăți, zic eu nepermise, față de roman, care îi aduc grave deservicii în plan dramaturgic. Nu sunt un puritan și am înghițit fără probleme accentuarea climatului politic, extinderea…
Capcana „minunilor” lui Bibi – fals tratat de mecanică habarnistă
„Tri zîle o țînut minunea” – ca un corolar la proiectele pompieristice ale lui Bibi, în care o idee generală bună, ecologică și fonoabsorbantă, este implementată șchiop, primitiv și periculos, într-un Arad mut și mult prea tolerant. Dincolo de ridicolul situației, concluzia e doar una, asemenea proiecte se gestionează, în primul rând tehnic, de către parteneri serioși care realizează analize și calcule riguroase, în funcție de infrastructură și de condițiile din teren. Atenție, nu invit, pe model USR, la consultanța firmelor de împachetat fum, care freacă banul public degeaba, elaborănd o tonă de hârtii inutile. Nagoya, Osaka, Melbourne sau…
[FILM] Sânge, lacrimi şi nisip fierbinte
Emoţiile puternice se ivesc pe neaşteptate, se nasc instantaneu şi au termene de graţie direct proporţionale cu intensitatea momentului. La fel este şi cu filmele bune cu menţiunea că rămâne o reverberaţie în subconştient care palpită din când în când şi te trimite în timp la momentul de impact. Sicario: Day of the Soldado, că despre asta scriu este exact acest tip de film, unul solid emoţional în care subiectul (Mexico, cartels, revenge, governements, scheming) aproape că nu mai contează. Nu vă lăsaţi furaţi de scenariu, nu acolo rezidă punctul forte al peliculei lui Stefano Sollima, autorul…
[FILM] Not breaking the Point
Fiecare generație are filmul ei fanion, un imn de emancipare și libertate anti-establishment. O să vă scutesc de „i was once an angry young man” pentru că încă sunt același individ care a devorat „Point Break” varianta din 1991 cu toată foamea puștiului non-conformist împins brutal în epoca post ’89. Filmul lui Kathryn Bigelow se ingeră, te lipești de el în plan emoțional și elimini orice analiză. E o peliculă care înainte de toate are atitudine, suflet, stil și sinceritate. Adică exact ceea ce îi lipsește remake-ului din 2015! Din punctul meu de vedere versiunea nouă este complet…
[FILM] Who’s afraid of Paul Kersey?
Erou sau ameninţare socială? Paul Kersey is back, sub trăsăturile lui Bruce Willis şi cu aceeaşi sete de răzbunare împotriva cancerului de pe străzile metropolelor americane. Violenţă la violenţă, dinte pentru dinte şi mult plumb încins scuipat cu repetiţie. Oh man, they killed The Giggler !!! Şi tu fanul Charles Bronson, care l-a aplaudat frenetic când curăţa străzile de delicvenţi, te codeşti oarecum să vezi varianta nouă de frica decepţiei, pornind la vizionare cu preconcepţia că originalul e mai bun. Şi într-un fel prima parte a versiunii noi îţi dă dreptate. Eli Roth ne mănâncă iniţial jumătate…
[FILM] Magnetul de bun simţ
Filmele lui Nae Caranfil au în mod sigur multe calități, pornind de la faptul că nu miros a mici, bere și semințe și până la umorul său inconfundabil, deloc grosier, cu care reușeste să îsi parfumeze peliculele. Caranfil a mâncat CINEMA pe pâine încă din copilărie și acest lucru se vede, nicio influență, nicio referință din a șaptea artă nu îi sunt străine iar când „fură” de la maeștri o face cumpătat și cu gust. Ce mai, scurt pe doi, omul știe să facă film iar „6.9 pe scara Richter” îl plasează stilistic foarte aproape de Woody Allen.…
[FILM] Nu mă întrebaţi cine a împuşcat maimuţa!
Jean Claude Van Damme a trebuit să se lupte cu un super-computer, întrupat în carcasa lui Michael Jai White, în noul „Universal Soldier: The Return” pentru a-şi salva fiica. De ce ar tebui să mă mai mire ceva în universul cinematografic action sci-fi ? Cu sau fără umor sau strălucire, povestioarele astea sunt reciclate filmic în mod constant ca într-un malaxor cyber punk post fraţii Grimm. Gata cu analizele că vorbim despre Jackie Chan şi aşteptăm de la el o mică nebunie non-conformistă asezonată cu Kung-Fu, stropită cu echilibristică şi sos oriental. Este ? Da ! Şi atunci…
[FILM] Când materia cenuşie începe să palpite înseamnă că gândeşti!
De ceva vreme îmi doream să văd un film main-stream american însăilat corect pe canoanele dramei psihologice pasabile. Nu vorbesc aici despre filme de cinematecă ci despre tradiţia Hitchcock-iană de a imprima unui scenariu aparent „poliţist” o notă de motivaţie pe teritoriul psihanalizei şi confruntării de caractere. Deloc întîmplător, Simon Kaijser, cel care semnează regia peliculei „The Spinning Man” (2018) este un regizor suedez, poposit la Hollywood iar flair-ul european respiră puternic prin toţi porii filmului. Nu e o capodoperă, dar merită vizionat chiar şi pentru performanţele actoriceşti a celor doi protagonişti, Guy Pearce şi Pierce Brosnan, actori…
[FILM] Și totuși… clasa muncitoare merită să meargă în Paradis
Într-o societate bazată pe șmecherie, ciubucuri și învârteli e greu de imaginat că mai pot fi definite clasele sociale în accepțiunea lor socio-teoretică. Adică : Grupuri de indivizi care au aceleași resurse materiale, influență socială și șanse similare de a avansa în ierarhia unei societăți. La noi nivelarea au făcut-o prostia, sistemul de învățământ bazat pe furtul bilateral al căciulii și evident lăcomia. Titlurile și funcțiile au luat locul materiei cenușii și a competenței, diplomele obținute fără sudoare servesc drept armură a imposturii iar termenul „clasă muncitoare” a capătat nuanțe peiorative prin însuși snobismul imbecil promovat prin toți…














