Adrian Toma este un fel de „țeapă de 1 Aprilie” pentru aproape toți oamenii care depind de el (noroc că nu depind mulți) – așa încât, cu ocazia acestei „Zile internaționale a pamfletului”, colegii săi de la „Poliția Locală” (de asemenea, un pamflet) au pus neuron pe neuron și, în cadrul unei șezători cu circuit limitat, au compus următorul pamflet bazat pe o situație completamente reală.
Dacă respectul s-ar putea cumpăra la kilogram, directorul general al DGPLA, pensionarul Toma Adrian, ar fi probabil cel mai mare datornic. Din păcate pentru el, subordonații nu sunt de vânzare, iar ultima lui criză de autoritate a fost întâmpinată cu ironii și o palmă virtuală peste orgoliu.
Miercuri, 26 martie 2025, ora 20:00, la sediul Poliției Locale Arad, trei echipaje de la Serviciul Ordine Publică și Intervenție (SOPI) își vedeau de treabă, când ușa se trântește și în birou năvălește însăși furtuna sub formă de pensionar activ: Toma. Fără salut, fără introducere, direct în jugulară:
„Ce faceți la birou?! NOTĂ EXPLICATIVĂ, TOATĂ LUMEA! ”
Cei șase polițiști ridică privirile, mirați că bătrânul le strică seara de lucru cu decibeli în plus. Calm, unul dintre ei întreabă:
„Dar de ce urlați la noi, domnule Toma?”
Însă Toma nu e omul explicațiilor logice.
„BINE că eu umblu cu Boca, City Managerul Aradului să-l caut pe boschetarul cu roaba care plimbă PET-uri prin centru și voi stați aici! Pentru asta vă plătește Boca?” – răcnește el, aproape așteptându-se ca subordonații să se ridice automat și să plece la vânătoare de boschetari.
În loc de obediență, primește o replică de zile mari de la unul dintre polițiști:
„Auzi, nu te mai criza așa că faci AVC. Și dacă eu îl prind pe Boca ăla, o să-i *ut două palme, față de tine!”
Moment în care Toma pare că intră în „mod vibrații”. Se îndepărtează strategic, iese pe ușă să-și regleze tensiunea și, după câteva respirații adânci, se întoarce cu o idee de aur:
„NOTĂ EXPLICATIVĂ!” – reia el, cu speranța că poate de data asta cineva îi va lua în serios autoritatea.
Dar polițiștii sunt deja imuni la teatrul lui administrativ.
„Hai, mă, lasă-ne cu notele tale explicative, că numa’ asta ai în cap!” – îi răspunde unul, dându-i clar de înțeles că epoca respectului față de Toma a apus de mult.
În fața acestei insubordonări de proporții epice, Toma își trage sufletul, își ia trotineta imaginară și se retrage cu coada între picioare. Nu înainte de a-și face un calcul rapid: oare câte note explicative ar trebui să ceară până reușește să își câștige respectul?
În timp ce pensionarii activi își suplimentează veniturile din bugetul public, polițiștii din subordine încep să-și piardă răbdarea cu un șef care are impresia că respectul se impune prin țipete și birocrație inutilă. Iar dacă e să ne luăm după acest episod, s-ar putea ca insubordonarea să fie cea mai mică problemă a lui Toma. Cine știe? Poate data viitoare chiar va primi și el ca sarcină, realizarea unei note explicative… dar de la superiorii lui.
Nota bene: P.S.-ul din titlul-titulatură este intervenția redacției în textul cenacliștilor de DGPLA și vine de la „Pensionarul Special”, de la „Preasfinția Sa” cu epoleți, sau de la de la „Post Scriptum”… separat și toate-mpreună. Poza-i blurată pentru că… no… și subiectu-i blurat. Totuși, noi suntem solidari cu polițiștii locali și le înțelegem enervarea: adică, după un om al străzii care adună peturile să le ducă la reciclat contracost, aleargă Toma însuși. Dar după camioanele alea care transportă moloz și-l depozitează aiurea de ce nu aleargă? Când a avut „n” sesizări scrise și apeluri prin dispecerat în epoca „cărat pe Mărului” de ce nu a luat măsuri? Măcar „boschetarul care cară pet-uri cu roaba” menține curățenia în oraș…
