CNA: „Intimidarea reprezentanților presei, etichetarea lor ca „asasini mediatici” sau folosirea unui limbaj disprețuitor la adresa activității jurnalistice contravin grav valorilor democratice și standardelor europene privind libertatea presei și protecția jurnaliștilor”

cna
Distribuie:

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a emis un comunicat de presă prin care trage mari semnale de alarmă referitor la atacurile care au apărut în această perioadă asupra jurnaliștilor. Aceasta este o reacție oficială în urma gestului incalificabil al lui George Simion de luni, 12 mai, când a postat pe rețelele sociale o filmare în care conducerea editorială a postului Digi24 era criticată. Jurnaliștii s-au dus la sediul AUR pentru a-l convinge pe George Simion să participe la dezbaterea televizată de luni seara și să-i prezinte formatul dezbaterii. Simion i-a certat și le-a făcut o mulțime de reproșuri reprezentanților Digi24, acuzând că jurnaliștii de la acest post de televiziune nu știu să păstreze echidistanța, momentul fiind filmat. Reprezentanții Digi24 susțin că: „Imaginile au fost înregistrate fără drept”.

Filmarea în care Simion îi ceartă pe jurnaliștii de la Digi24, numindu-i inclusiv „asasini mediatici”, a fost postată pe facebook imediat după ce a început, live, dezbaterea cu Nicușor Dan. În filmuleț Simion le aduce pe un ton agresiv mai multe acuzații celor de la Digi24, critică jurnaliștii postului de televiziune, dar și presa în general.


Reacția Consiliului Național al Audiovizualului:
„Referitor la respectul față de jurnalism și limitele decenței în spațiul public:

Consiliul Național al Audiovizualului își exprimă profunda îngrijorare față de recentele derapaje din discursul public, manifestate prin amenințări și atacuri directe la adresa jurnaliștilor și a profesiei de jurnalist, inclusiv prin publicarea înregistrării manipulate a unei conversații nedestinate difuzării publice.

CNA atrage atenția că intimidarea reprezentanților presei, etichetarea lor ca „asasini mediatici” sau folosirea unui limbaj disprețuitor la adresa activității jurnalistice contravin grav valorilor democratice și standardelor europene privind libertatea presei și protecția jurnaliștilor. Libertatea de exprimare nu include dreptul de a amenința, defăima sau manipula opinia publică în mod abuziv, subminând încrederea în presă.

Totodată, Consiliul reamintește că în perioada campaniilor electorale este cu atât mai necesară o conduită publică responsabilă, în spiritul decenței și respectului față de instituțiile fundamentale ale democrației – printre care mass-media ocupă un loc esențial.
CNA condamnă ferm orice formă de presiune exercitată asupra presei și solicită tuturor actorilor publici – indiferent de statutul lor – să contribuie la consolidarea unui climat de dialog, onestitate și respect în raport cu jurnalismul și rolul acestuia în viața democratică.
Consiliul reiterează angajamentul său de a veghea, prin toate mijloacele legale, la respectarea libertății de exprimare, a demnității persoanei și a protecției jurnalismului profesionist în România”, a transmis CNA.


 

Categorie: Național, Știri
Etichete: CNA, Digi24, George Simion, jurnalisti, libertate de exprimare, libertatea presei
Distribuie:
Articolul anterior
CNA: „Jurnaliștii nu pot fi intimidați sub pretextul libertății de exprimare” | Jurnaliștii nu sunt „asasini”, ci parte din democrație
Articolul următor
80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (XI) | Românii la Budapesta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie