Conform datelor publicate la mijlocul lunii iunie de Eurostat, Ungaria a ajuns să fie, în prezent, țara cu cele mai reduse niveluri de trai din Uniunea Europeană.
Măsurată prin consumul efectiv per capita, care include cheltuielile private, dar și accesul la servicii publice Ungaria atinge doar 72% din media UE, plasându-se pe ultimul loc în clasamentul bunăstării populației.
Situația contrastează puternic cu cea a unor state mici, precum Luxembourg, care domină topul UE în ceea ce privește consumul real, cu un nivel situat la 141% din media blocului comunitar.
Astfel, deși Ungaria nu este cea mai subdezvoltată ca PIB pe cap de locuitor, realitatea este că acest potențial economic nu se reflectă în beneficiile pentru familiile ungare. Discrepanța indică faptul că veniturile nu sunt suficiente pentru a le asigura cetățenilor un standard de viață comparable cu alte state UE, precum Polonia, care se situează la 85% din media consumului pe cap de locuitor.
Această situație ridică întrebări importante privind efectele reale ale efectelor economice, inclusiv creșterea PIB-ului, asupra bunăstării cetățenilor.
Sursa: The Economic Times, Daily News Hungary











