De la picturi murale la realitate virtuală, „Communities through Art” aduce împreună artiști, tineri și comunități din România și Ungaria, transformând zidurile Aradului în simboluri ale dialogului și încrederii reciproce.
La granița dintre România și Ungaria, s-a născut un proiect cu o miză profund umană: „Communities through Art”
Inițiat de organizația arădeană Citizenit, în parteneriat cu Anthropolis din Debrecen, proiectul propune o formă de cooperare culturală care depășește barierele limbii și ale contextului politic, aducând oamenii împreună prin arta murală și tehnologia de realitate virtuală.
„Am scris proiectul acum doi ani, cu scopul de a crește încrederea între comunitățile de la graniță. De fapt, despre asta e vorba – despre colaborare și schimb de experiență”, povestește co-fondatoarea Citizenit, Oana Tarce.
În centrul proiectului se află intervențiile artistice în spațiul public – picturi murale realizate de artiști contemporani care și-au propus să reactiveze vizual și emoțional orașul Arad.
Printre cele mai reprezentative lucrări se numără muralul semnat de artistul Recis, amplasat pe clădirea de pe strada Cicio Pop, la intersecția cu Mihai Eminescu – prima pictură murală din oraș realizată pe un monument istoric.
„Lucrarea lui Recis e inspirată din stilurile Art Nouveau și Belle Époque. A fost o provocare, pentru că am avut nevoie de un aviz special de la Ministerul Culturii. Dar a meritat efortul – e un exemplu de cum arta contemporană poate revitaliza patrimoniul”
O parte inovatoare a proiectului a fost introdusă de partenerii din Ungaria: proiecțiile de realitate virtuală (VR)
La Debrecen, echipa Anthropolis a organizat ateliere despre folosirea tehnologiei VR în artă, la care au participat și reprezentanții Citizenit.
„Ei au venit cu ideea VR. Au cumpărat seturile de căști, am participat la un atelier și am selectat trei filme pentru proiecțiile pe care le-ați văzut. A fost o experiență de învățare reală – nu doar despre echipamente, ci despre cum creezi o punte între lumi diferite.”
Evenimentul de închidere al proiectului, organizat la KF, a adus împreună proiecțiile VR, o sesiune de discuții cu artiștii și un concert de fusion, susținut de Norseatic și Qinta Sparta – o îmbinare de hip-hop, jazz și muzică electronică, menită să ilustreze spiritul multicultural al inițiativei.
O nouă comunitate culturală
Proiectul „Communities through Art” nu e un caz izolat, ci o continuare firească a drumului început de Citizenit încă din 2012, într-un moment în care scena culturală arădeană era aproape inexistentă.
„Când am început, nu existau facultăți de management cultural. Am învățat totul pe cont propriu, learning by doing. Aradul avea nevoie de o platformă pentru artiști, și asta am încercat să facem – să răspundem unor nevoi reale din comunitate.”
Inițiative precum fARAD, Discuția Secretă, Cinema ICON și proiectele organizate în spațiul TEBA (în 2015–2016) au contribuit la revitalizarea mediului artistic local. Acolo, Citizenit a avut la dispoziție un spațiu de 1.600 m², care a devenit rapid un nucleu al creației independente.
„La TEBA am prins avânt. Am început să organizăm evenimente, oamenii au văzut că se întâmplă lucruri și au venit cu idei. Doar că nu aveau un context, iar noi am creat exact acest cadru de exprimare.”
Dacă în trecut Timișoara, Clujul sau Bucureștiul erau și incă sunt considerate mult înaintea Aradului din punct de vedere cultural, ultimii ani au adus totuși o schimbare vizibilă. Tot mai mulți tineri artiști aleg să rămână și să creeze aici.
„Da, e un comeback. Noi, încă de la începuturile asociației, am lucrat constant cu tinerii. Încercăm să-i susținem prin proiecte, mentorat, spații de creație și vizibilitate. E important ca tinerii să simtă că pot construi aici, fără să plece.”
Arta ca spațiu de încredere
„Communities through Art” dovedește că arta poate fi nu doar o formă de expresie, ci și un instrument de reconectare socială.
Într-o perioadă marcată de tensiuni politice și incertitudini, proiectul reamintește că zidurile pot despărți, dar și uni, dacă sunt lăsate să vorbească prin culoare.
„A fost o muncă de a găsi un limbaj comun. Dar am învățat că, dincolo de granițe, oamenii se întâlnesc mereu în același loc: acolo unde arta creează încredere.”
Asociația Citizenit a fost fondată în Arad, în 2012, ca o platformă independentă dedicată artei contemporane, culturii participative și revitalizării spațiilor urbane. De-a lungul anilor, a dezvoltat proiecte locale și internaționale, expoziții, festivaluri și intervenții publice care conectează artiștii cu comunitatea.
Vezi și:
- VIDEO | Citizenit – turul picturilor murale din Arad într-o zi friguroasă, cu soare…
- VIDEO | IRLO – faimosul artist mural cu lucrări apreciate pe tot mapamondul – fixează în memoria colectivă a Aradului tezaurul dacic furat din Olanda printr-o lucrare pe cât de subversivă, pe atât de atrăgătoare





![Actualizare [18+] dilema dilemei: interlopul și-a făcut poze cu falcă sau falcă cu interlopul?! Galerie de înjurături și amenințări care vă pot afecta emoțional 5 falcă - naposim](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2016/05/falcaedy-300x225.webp)










