Romanul Salinger și fata cu părul roșcat a apărut la Editura Polirom la sfârșitul anului 2025 ca reflex literar al lucrării de doctorat al autorului, publicată cu titlul Portret al artistului în absentia. J. D. Salinger: O monografie (Editura Universității de Vest, Timișoara, 2015).
J. D. Salinger este cunoscut în literatura română prin celebrul său roman De veghe în lanul de secară (1951), tradus în limba română în anul 1980 și publicat în mai multe ediții. Scriitorul american a beneficiat de întâia monografie românească prin efortul doctoral al lui Andrei Mocuța, fiind, cum am spus, teza sa de doctorat, coordonată de Adriana Babeți.
Tânărul Andrei Mocuța este membru al Uniunii Scriitorilor din România, pe baza activității sale de poet (Portret al artistului după moarte), proză (Superman vs Salinger, Șercan, Povestiri din adânci tinerețe, Transfer), precum și colaborări cu articole de critică literară, eseuri și recenzii. E profesor la Liceul din Curtici (Arad). A beneficiat de premii literare și de aprecieri din partea unor critici literari: Manolescu („caligraf dotat cu simț autoironic”), C. Ungureanu („dă o carte vie a literaturii tinere”), M. Tonea („scrie o proză magnetică, lucidă și irezistibilă”), A. Babeți („cartea despre Salinger este a unui profesionist”), I. Petraș („tablourile sunt desenate minuțios, ‹mișcate› prin acțiune metaforală”), C. Chevereșan, A. Dinițoiu, V. Spiridon („farmecul povestirilor”), I. Zubașcu („un tânăr prozator iluminat…”) etc.
Iată autograful lui Andrei pe exemplarul dăruit mie: „o revizitare a lui Salinger într-un registru fals-academic”. De ce „fals-academic”? Întâmplările sunt descrieri și opinii legate de acel „curs opțional exotic” din sala 420, având ca temă J. D. Salinger.
Textul de la pagina 9 până la 282 are trei părți, intitulate astfel: Ceci n’est pas un séminaire (I), Seymourienii (2) și Un mod de viață autentic (3), legate prin Profu și câțiva studenți mai activi: Veliar, Natașa și Simona.
Autorul, adică Proful, scrie în detaliu despre experiența didactică, relațiile cu studenții și despre „fata cu părul roșcat”, studenta Simona, admiratoarea celui care predă, ca doctorand, un curs opțional despre opera literară a lui Salinger. Atenția naratorului – profesor reține trei persoane: VELIAR (avocatul diavolului, cu „bărbița scurtă și ascuțită, nas acvilin, ochi minusculi înfundați în orbite, sprâncene stufoase și arcuite, statura extrem de înaltă și aspect uscățiv… scria cu mâna stângă, absolvent de arte și pasiune de fotograf”), NATAȘA („femeie expresivă, breton scurt și masculin”, spunea nimicuri „într-un mod încântător și pompos”, autoarea unor volume de versuri mediocre” etc.) și SIMONA (fata cu părul roșcat, „figură timidă”, „zâmbet fermecător și siluetă perfectă”, „ochii mari de o profunzime năucitoare”). Timid și totuși stăpân pe autoritatea sa de profesor, simte nevoia să explice cursanților de ce a ales acest subiect despre autorul romanului De veghe în lanul de secară. (Explicația ar putea interesa pe oricare cititor, probabil):
- „vocea naratorului se diluează în cea a însăși autorului”, devenind cu timpul „un membru adoptiv al familiei ficționale Glass”;
- Seymour Glass (fiul cel mare a lui Les și Bessie, frate cu Franny, Zoory și Buddy), acest „om de o urâțenie atrăgătoare” e pasionat de „experiențe mistice” și practici budiste;
- J. D. Salinger scrie doar pentru sine, are atitudine de isihast a înțeleptului, dorind „eliberarea de himerele societății americane”.
Expunerea profesorului se referă monografia scriitorului american, J. D. Salinger. Când proful pune întrebarea „unde rămăsesem”, răspunde Natașa. „La dimensiunea intradiegetică și extradiegetică a unei familii scindate care parcurge, de-a lungul anilor, experiențele construirii identitare, într-un context potrivit ascensiunii sociale”: Mai spune ea, în alt loc, că „proza lui Salinger se lasă pipăită și văzută, e pitorească, dar și emblematică, cu o plinătate a ideii.” Limbajul studentei Natașa, reprodus în roman, este filosofic, abscons și epatează prin prețiozitate etichetată, cu afișarea unei culturi specifice artiștilor plastic. La fel sunt intervențiile lui Veliar, un student cultivat, drăcos și ambițios, iscodit de orgoliu și născocitor de idei originale și expresiv epatante. Dar Profesorul avea ochi numai pentru Simona, iar intrarea acesteia în analizele de text animă atmosfera seminarului și asigură un echilibru intelectual în jurul textul saligerian. Considerația autorului-personaj alimentează o atitudine pedagogică: „Profesorii au rolul de a menține armonia și echilibrul în sala de curs, de a nu fi părtinitori, fie că sunt de acord sau nu cu convingerile studenților” (p. 38). Conținutul seminariilor recreează „lumea lui Salinger”, una atipică, alcătuită după impresiile scriitorului american, obsedat de originalități aberante și de personaje scăldate în cusururi tinerești.
„Cunoașteți tehnica mise en abime?”
Simona (adică studenta aceea cu părul roșcat) devine tot mai prezentă ca personaj intrat în vizorul profesorului. O poveste de iubire crește printre personaje. E o tehnică narativă, punctează Simona, „o poveste într-un roman în care personajul principal citește o carte care conține o altă poveste în ea” (p. 53). Poveste în poveste, ar zice „criticul literar”. Pe zi ce trece, înflorește iubire dintre EL și EA, iar întâlnirea privată în jurul unui ardei copt lasă informația că Simona „nu avea iubit”, încurajare pentru o relație, deocamdată, și totuși „ilicită”.
Discuțiile rămân în jurul unor personaje din textele lui J. D. Salinger, cu care încearcă să se identifice: „Salinger își folosește personajele drept purtătorii de cuvânt care să propovăduiască experiențele sale religioase…” (p. 92); „Salinger este printre puținii scriitori moderni ale cărui viață și artă se completează atât de bine încât una pare prelungirea celeilalte…” (Id.). Subcapitolul 7 (In absentia) este reprodus după/ din teza de doctorat, p. 76 – 85, foarte potrivit integrată în roman, sub forma analizei atât de relevante a opțiunii scriitorului din Cornish pentru filosofia vedică.
Dezbaterile de la seminar se prelungesc la restaurantul Retro. Salinger plutește în atmosferă, iar aparatul critic de la subsolul pagini întărește valoarea intelectuală a calității replicilor din conversația studenților, încurajați și stimulați de profesor. Foarte interesant e mailul primit de la călugărița – studentă, Maica Siluana. Cine e interesat de învățătura Zen, de Kitsch și timiditate, de tăcere se poate lansa în lectura despre „Seymourieni”, un excepțional eseu universitar, cu referințe critice și analize textuale, din teza de doctorat a autorului Seymour și dialectica secretivității, preluat ad literam din subcapitolul 1.11, p. 100 și urm. E partea cea mai iscoditoare a romanului, devenită eseu narativ, fascinant pentru un lector înzestrat cu aleanuri filosofice, pasionat de teorie literară și estetica interpretării unui text subtil și pretențios. Cu excepția unei replici vulgare, subcapitolul Oglinda merită apreciat pentru modul în care autorul ”s-a ascuns în pielea personajelor”.
Partea a treia, întitulată Un mod de viață autentic, este fermecătoare
Primind o bursă de documentare la Cornish, locul „plin de farmec și personalitate”, grației casei natale a lui Salinger, unde a stat 60 de ani. Este însoțit de Simona, reamintesc „fata cu părul roșcat”. Experiența americană înseamnă redescoperirea biografiei familiei lui Salinger, așa cum o descrie fiica acestuia, Margaret Ann, poreclită „Peggy”. „Tatăl meu, mărturisește Margaret, s-a refugiat cu totul în buncărul lui de la capătul grădinii, unde nimeni nu avea acces, nici măcar familia, și unde scria neîntrerupt până la zece ore pe zi” (p. 239). A fost, pentru scriitor „ruptura iremediabilă cu umanitatea”.
După prezentarea contribuției bursierului la o problematică a romanului De veghe în lanul de secară, finalizată cu ideea că „Holden s-a pierdut de mult timp printre cititori”, ei decid să viziteze „cabana” lui Salinger, având aspectul „unui conac american, o clădire veche din lemn cu arhitectură rustică, îmbinată perfect cu peisajul rural din New Hampshire”. Deși proprietate privată, Proful (Andrei, relatarea este la persoana I) și Simona decid vizitarea tacită, prilej pentru autor de a deveni balzacian pur. Ajunși la casa cu acoperișul roșu, li se pare că „fantoma lui Salinger era încă acolo”. În biroul din conacul salingerian, găsesc un cufăr, al cărui conținut secret „nu-și permite să-l pângărească”. Ce se află în acel cufăr? Iată încheierea romanului: „Nu vă pot da un răspuns, nici nu vă por spune ce-am făcut, fiindcă nu am părăsit niciodată, cu adevărat, acel lor. Nici măcar acum.” (p. 279).
Din punct de vedere stilistic, Andrei MOCUȚA utilizează multe elemente care dau prozei modernitate și intelectualism.
Romanul este altoit pe un text științific, conceput după toate rigorile academice. Utilizează ca ingrediente e-mailurile (scrisori și corespondențe virtuale), plasarea acțiunii în mediul universitar („roman de catedră”), explicațiile, descrierile, caracterizările sunt insule de verbalizări care dau farmec ademenitor și viu textului romanesc; personajele sunt conturate atât printr-o viziune formală cât și una caracterologică, organizarea structurală a întregului text caligrafiază un mesaj coerent, logic, în care eseurile sunt perfect integrată în beteala narativului.
E un roman demonstrativ pentru combinarea ilustră a mijloacelor de expresie în coerenței narațiunii. În plus, stilul ironic al autorului îl prinde bine, iar didactica desfășurării seminarului universitar asigură monografiei salingeriene o înțelegere pragmatică a operei scriitorului. Personajele sunt autentice, iar autorul le plasează în corelație cu cele din „povestirile” salingeriene, devenite prototipuri ale adolescentului american, așa cum l-a văzut Juvenil Delincvent (J. D.).
Prin acest roman, Andrei MOCUȚA își ocupă locul binemeritat în marea literatură a prozei românești.
A dovedit că virtuțile sale de poet, prozator, eseist, cercetător, publicist, îngemănate într-o alcătuire creativă, îi marchează un traseu literar de excelentă valoare stilistico-narativă. Romanul Salinger și fata cu părul roșcat este, cum menționează Monica Tonea, pe coperta 4, „o proză magnetică, lucidă și irezistibilă”. Și chiar l-am lecturat cu o pasiune „magnetică” și cu o curiozitate „irezistibilă”.




![Actualizare [18+] dilema dilemei: interlopul și-a făcut poze cu falcă sau falcă cu interlopul?! Galerie de înjurături și amenințări care vă pot afecta emoțional 3 falcă - naposim](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2016/05/falcaedy-300x225.webp)









