LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (LV) | What the fucking hell is going on? (V)
Justificare: RESET & RESTART
Nici nu știu de unde să încep… Câțiva prieteni care m-au contactat se întrebau ce se întâmplă cu mine de am absentat atâta timp din „paginile” lui Critic Arad. N-am dezertat! Se zice că unii m-au și dat gata „dus” și îngropat… nu e cazul… încă și, by the way, când „voi da colțul”, vreau să fiu „fript” iar cenușa să fie returnată râului care-mi poartă numele… Nu înainte de a-mi fi pusă cenușa sub cap!… Deocamdată, nu pot decât să spun că am avut parte de o vară complet ratată și o de o toamnă sclifosită… Motive foarte serioase de sănătate m-au ținut pe tușa evenimentelor; asta nu înseamnă că nu le-am „rumegat” și nu m-au condus spre concluzii amare, conform titlului acestui mini-serial… Dar acum, strâng din dinții care mi-au mai rămas și proclam ceea ce scriam la început: RESET & RESTART! Pentru mine, infernul continuă; haosul pe care-l simt – la nivel de țară și de lume largă – parcă intră într-o consonanță nedorită (parol!) cu supra-doza de cinism și sarcasm ce mi-a fost inoculată în ultimele luni de confruntare cu „tăvălugul sau mașina de tocat” a procedurilor medicale. Pentru mine, sarcasmul e un cinism multilateral dezvoltat… (Autorul). DECI:
1. Cum era educat „boborul” în „frumoasele” vremuri de altă dată, după principiul „Cu televizorul, ați mințit poporul!”…
Se zice că Motanului Arpagic & Ovarășei Codoi le plăceau la nebunie filmele… nu conta, seriale sau de lung metraj… De aceea, aveau – în cuibușorul lor de nebunii, i.e., în Conacul lor din Primăverii [Bula lu’ Pândaru ] – o sală specială de proiecții de cinema. Se mai zice că Motanul Arpagic era fascinat de western-uri dar și de serialul „Dallas. Ewing Company”. Ca atare, în ultimul caz, a permis ca acesta să fie distribuit și românașilor de rând, pe unicul Canal TV. (național!); nu după ce nu era bine „puricat” de cenzura „ideologică”. De fapt, tot ce înțelesese Motanul din întregul serial era idea de putreziciune a capitalismului imperialist (aflat, evident, pe buză de prăpastie!…) și având ca „prototip iconic” pe „ticălosul” de J.R. … Ca fapt divers, actorul american ce întrupa personagiul (Larry Hagman), ne-a vizitat țara, dar… „după”… Muieretul mioritic își dădea ochii peste cap, cu gândul la frumușelul Bobby; masculii geto-(D)raco-romani (sătui de nevestele lor grase) își simțeau hormonii fluierând a pagubă, atunci când le urmăreau cu jind pe Sue Ellen & Pamela… . „Dallas…” era „arătat” pe sticlă, „boborului muncitor”, deci, cu rol educativ: trebuia să „învățăm” de „acolo” în ce consta „mizeria” capitalismului, la apogeul său crunt și yankeu!…
Dar – în aceeași perioadă „glorioasă” – mai rula pe sticlă și un alt serial, „Om bogat, om sărac”. No, aici, așe!: l-a cam derutat titlul pe marele „revol’ționar de profesie”… Ecranizare a romanului omonim al lui Irwin Shaw (1969), serialul (1976) [regia Bill Bixby, David Greene, Boris Sagal; cu actori magistrali de talia lui Peter Strauss, Nick Nolte etc., Globul de Aur – 1976] s-a bucurat de mare succes și pe meleagurile noastre (încă) ceaușiste… Ei bine, n-a curs prea multă apă pe Dâmbovița < „Gârla” din Bula lu’ Pândaru >, că „miticii” – cărora le merge mintea „foc” arunci când e vorba de miștocăreală (mai ales politică) – au și decretat:
„În Românica se toarnă un serial autohton, numit <Om sărac, om foarte sărac>!… Bine cugetat!… De aici mi-a venit și mie, ideea…
„Capsa” ce a produs detunătura din mintea mea a fost recenta ofuscare a magistraților, cărora o întreagă națiune sărăcită le scoate ochii vis-a-vis de salariile și pensiile „nesimțite” și nemeritate… Să nu se mai plângă că „munca” lor – plină de privațiuni și pericole (Sic?!…) – n-ar trebui să merite o asemenea „răsplată”… Mai sunt și alte profesiuni, poate mai periculoase și mai „solicitante”: mă gândesc – de pildă – la militarii profesioniști, la mineri, la polițiști ș.a.m.d. … Aici n-a „băunat” încă nimeni deși au și ei dreptul să se plângă de „retribuție”. N-au cerut chiar asemenea privilegii materiale și profesionale, ca cele ale magistraților… Dar „cine-mparte, parte-și face”!… Am mai spus-o: când „s-au ales” să fie „unși” magistrați, știau prea bine la ce se înhamă!… A fost alegerea lor, nimeni nu le-a băgat în cur morcovul „transpirației” și al „răsplății”. Că „politica este o curvă”, asta o știm cu toții, mai ales atunci când e vorba de susținerea și numirea unor magistrați („independenți”!… vorba vine…). Să tacă dracu’ din gură!… și așa sunt privilegiații societății!… Din păcate, nu singurii… Au și privilegiul de a face grevă (???), încurcând și tergiversând și mai mult haosul din justiție…
Dar scopul meu nu este să mă dau „critic de cinema”… Am altceva în vedere… până aici a fost doar „încălzirea”….
2. Sărăcia nu este un „blazon al nobleții”, ci un LUX?!… sau… În „apărarea” DISTOPIEI marxismului clasic…
În finalul Părții a IV-a a acestui episod, promiteam să dau o replică unui „dăștept” care a știut ce vorbește dar n-a știut ce spune! Este vorba de invitatul unui recent „talk-show” de pe DG24-live. Nu i-am reținut numele (nici nu merita atâta osteneală!) dar m-am înfuriat! Afirma, nici mai mult nici mai puțin, că scindarea (materială) a societății umane este firească și că numai în societățile totalitare (e.g., socialiste / comuniste…) se proclamă egalitarismul, uniformitatea, nivelarea… Până la un punct are dreptate; este firesc că în orice societate normală există oameni bogați și oameni săraci. Dar să afirmi – mergând pe urmele lui Marx – că în orice totalitarism se impune egalitatea / egalizarea întru sărăcie, ei bine, chestia asta nu este adevărată; la fel cum s-ar găsi unul care să susțină posibilitatea unei societăți în care domnește egalitatea întru bogăție (asta, da, utopie!). Ideea era însă cea de a susține o altă afirmație a sa ulterioară, după care, un conducător de stat (e.g., președintele României…) nu se poate angaja să vorbească în numele întregului popor (al tuturor cetățenilor unei țări ?!). Atunci, mă întreb eu, de ce oare, fiecare candidat la o funcție așa de înaltă (indiferent de țară) promite că va fi președintele tuturor cetățenilor, și al celor care l-ar vota și al celor care nu l-ar vota?
Paradoxul este că – în esență – cele două afirmații, susținute, până la un punct, sunt (?) / par (?) corecte. Numai că lăsate în suspensie și nesusținute argumentativ, până la capăt, pot crea confuzie!…
„Morbul meu profesional” – numit logică – mă împinge iute la o serie de raționamente:
a) Noțiunile de „sărăcie” și „bogăție” sunt noțiuni corelative („diferențiale”; i.e., nu au nicio noimă una fără cealaltă…). Marea bătaie de cap este însă ce trebuie să înțelegem printr-un om (pătură socială) bogat (bogată), respectiv sărac / (săracă)?!… ”Miticii” noștri – de care pomeneam – au tranșat problema cu umor dar și cu subtilitate: nu există (N.B., la noi!) decât „om sărac” și „om foarte sărac”; Oare?…
b) Într-o ipotetică societate în care toți oamenii sunt la fel de bogați sau la fel de săraci nu pot exista clase (categorii, pături) avute sau sărace… Este o imposibilitate logic-teoretică dar și concret-reală… Bogăția maximă, respectiv, sărăcia maximă nu-și au nici ele sensul; recte, sunt niște calificative maximale / minimale limită… pot fi imaginate dar niciodată atinse. Putem vorbi de grade diferite de bogăție sau sărăcie, situate între cele două limite; niciodată însă, doi oameni nu vor fi perfect egali, ca bogăție și sărăcie. Susțin cu acribie: orice individ uman (la fel ca orice individ al unei specii vii) este unic și irepetabil (nici clonele nu sunt absolut perfecte!).
c) Problema – atât logică cât și cea real-concretă – este ceea ce se înțelege prin „sărăcie” și „bogăție”. În înțelesul comun, se are în vedere starea materială – averea! – dobândită cinstit sau „pe lângă”! (moștenire, venituri, „șmechereală” sau… pur și simplu, șansă / noroc…). Rar se vorbește despre altfel de „avuție” (e.g., spirituală, culturală, „dragoste” <?>, familie, copii etc…). Accentul cade pe elementul material / palpabil.
d) Creștinismul-„standard ” (la noi, cel ortodox) spune – prin gura Sfântului Cuvios (Ilie) Cleopa de la Sihăstrie [„Predica la Duminica a XII după Rusalii – Tânărul bogat – Despre desăvârșirea creștină”]: << Și iată ce i-a răspuns Mântuitorul Hristos: „Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează Mie” (Matei 19, 20-21). Două lucruri îi cerea Hristos tânărului care dorea desăvârșirea: să se lepede de cele materiale, prin împărțirea averii la săraci și să urmeze lui Hristos, părăsind casa, rudele și toate grijile pământești. Cine nu urcă ambele trepte ale desăvârșirii: lepădarea de cele trecătoare, adică sărăcia de bună voie [s.n.] și urmarea lui Hristos nu poate ajunge la treapta desăvârșirii. Dacă numai una o facem și a doua nu, nu putem urma lui Hristos.>>… Creștinismul – în varianta „clasică” a protestantismului – susține să nu e nicio rușine să fii bogat dacă averea ți-ai obținut-o prin mijloace cinstite. Marxismul (tot „clasic”) susține că „proprietatea” (mai ales cea asupra mijloacelor de producție) este furt și se impune „expropierea expropiatorilor”. Ce să mai înțelegem din toate acestea?
e) Ideea egalității în bogăție / sărăcie este o imposibilitate (utopie); putem vorbi, eventual, de egalitate de șanse de a deveni bogat sau sărac (oare?…). Rezultă că o societate NU este și nu poate fi EGALITARĂ; pur și simplu – într-o situație dezirabilă de normalitate – poate asigura egalitatea de șanse de a deveni bogat sau (Doamne feri’!) de a ajunge sărac…
3. „Nimeni nu-i mai presus de lege”?
„Emanciparea umană” – visul de tinerețe al lui Marx – era un deziderat de sorginte iluministă. Eliberarea de toate servituțile, ca rețetă a „dez-înstrăinării” umane, trebuie să plece de la acea formă de înstrăinare unde „omul este mai om”, i.e., în actul muncii. Soluția lui Marx? Desființarea proprietății private asupra mijloacelor de producție – sursa tuturor relelor. O fi spunând iluminismul că oamenii se nasc „egali de la natură” și deci au și dreptul egal de a fi fericiți… Marx și adepții lui însă recunosc altceva: oamenii nu sunt egali prin naștere (așa cum nu există două frunze identice ale aceluiași copac) iar adevărata egalitate nu poate fi doar cea în fața legilor sau cea politică… fundamentală este egalitatea economică, recte, aceeași poziție față de mijloacele de producție. Cum economia este temelia a tot ce există în viața societății (nu este materialism vulgar!), rezultă că o societate justă ar fi cea care le asigură oamenilor, inegali (non-identici) de la natură, șanse egale (primordial economice!) de a-și „desăvârși” această inegalitate, fiecare după puterile sale (naturale), ceea ce duce – în mod necesar – la inegalitarism! O fatalitate ce conduce la fericirea / nefericirea diferențiată a oamenilor! Asta e!
Dacă lucrurile ar decurge după teorie, tot ar fi ceva! În realitate, una dintre componentele naturale ale inegalității oamenilor este șmecheria! Pe bună dreptate, cei care „au reușit” (și nu se mai satură de atâta „reușită”!) o spun cu obrăznicie că lumea se împarte în șmecheri și fraieri… Cei care „n-au reușit” se consolează cu „Așa a vrut Dumnezeu!”. Aceasta ar fi adevărate stratificare socială! Numai că „șmecherii” sunt cei puțini iar „fraierii” cei mulți, Din rândurile aceste false elite fac parte – cu onor! – în primul rând, politicienii… Iar mai nou, și mai recent (dar, doar în Românica) și … magistrații!
„Fericiți cei săraci cu duhul” (?!…). Câte interpretări oare nu s-au dat termenului de „sărac cu duhul”? „Nimeni nu-i mai presus de lege” (?!…) – situație așijderea… În ultimul caz, pe linia unuia dintre paradoxurile teoriei mulțimilor, ne putem, firesc, întreba: dar cum este cel care „face” legile sau „veghează” asupra respectării lor? (Sic!)
Ei bine, într-o astfel de situație se află și magistrații noștri (numiți sau „ajunși” prin pronia divină <Sic !> a politicii, i.e., cercurile oculte ale adevăratei puteri în stat…). Ei se prevalează de principiul după care un drept câștigat (legal!?) nu mai poate fi anulat… O fi, și așa… Dar în contextul social-economic și istoric prezent, unde asistăm la o politică de sărăcire a populației (în primul rând, cea defavorizată!), va trebui să ne reamintim că normele juridice sunt – la bază – „scrierea” normelor morale („nescrise”!)… Au bon entendeur, salut! Cât privește privilegiile celor ce „s-au aranjat economic” (numa’ Ăl’ de Sus știe cum…), există „ac și de cojocul lor” dar și „acesta” se află în mâinile … magistraților! Să stăm „drepți” și să judecăm strâmb sau să stăm „strâmb” și să judecăm drept?
Ce „chitiți” voi, boieri dumneavoastră?
Înainte de a scrie „DIXIT!” & „SERVUS!”, vă invit să reflectați la câteva „cugetări” din principiile dreptului roman – temelie a jurisprudenței și în Românica:
- „Ius est ars boni et aequi” – Dreptul este arta binelui și a echității
- „Suum cuique tribuere” – Prin drept trebuie să se dea fiecăruia ceea ce este al său
- „Divide et impera” – Dezbină si stăpânește…
Citește și:
- Integral seria LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI – AICI
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii













