„Sunt scriitori destui cari te fac să rîzi de operele lor; mai mari sunt aceia cari prin operele lor te fac să rîzi…” (I.L. Caragiale)
„Vedem, în sfârșit, o împărțire de roluri potrivită cu aplecările firești ale deosebiților actori; vedem actori care și-au învățat și studiat rolurile; vedem oameni care grăiesc în o limbă frumoasă și rostesc cuvintele limpede și răspicat, încât auzul nu pierde un singur sunet; vedem, mai presus de toate, actori tineri, vestea unui viitor mângâicios.” (I.L. Caragiale)
Există cel puțin două modalități prin care arta poate coborî din „turnul ei de fildeș”. Prima vizează aspectul calității estetice, pe care teatrul, mai ales, o încearcă prin tehnica – discutabilă – a modelării spectacolului după puterea de înțelegera publicului și mai ales după gustul vulgului: mai o glumă, o mai mare sau mai mică înjurătură, reproducerea gesturilor cotidiene intime etc. Prin toate acestea teatrul face încercarea de a aduce publicul în spațiul său. Soluții, am zice, disperate, mai ales atunci când ele nu au absolut niciun fel de justificare estetică, și care prin urmare nu fac decât să creeze efectul invers, adică să îndepărteze publicul cât de cât cultivat.
A doua modalitate prin care arta poate coborî din turnul ei „prea înalt” pentru universul din ce în ce mai puțin alfabetizat în care trăim este unul descendent în sens strict spațial. Arta și artiștii coboară de pe scenă, fără ca această coborâre să însemne o degradare a calității actului estetic, și vine spre public cu ideea clară că performarea (și performanța lor) nu e neapărat privilegiul unui spațiu specializat (cel scenic ori cel instituțional).
În acest sens, proiectul Teatru pentru Bac al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematogafică „I. L. Caragiale” (UNATC) din București, demarat în anul academic 2022–2023,
devine mai mult decât un proiect cultural. El este, după cum menționează inițiatorii săi, „un demers de intervenție educațională, menit să combată scăderea nivelului de literație și de performanță la examenul de Bacalaureat.” Astfel, proiectul constă în dramatizarea și punerea în scenă a operelor literare obligatorii din programa de bacalaureat, urmate de discuții interactive între echipele artistice ale spectacolelor și elevi, în vederea aprofundării conținutului și a valorilor umane transmise de aceste texte.
Construit în spiritul unui real dialog între mediul artistic și cel educațional, proiectul propune „un model de învățare integrată în care cultura, educația și arta lucrează împreună în sprijinul tinerei generații”.
Repertoriul UNATC „Teatru pentru Bac” conține 10 spectacole educaționale:
- „Ion” după Liviu Rebreanu
- „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” după Camil Petrescu
- „Moara cu noroc” după Ioan Slavici
- „Luceafărul” după Mihai Eminescu
- „Povestea lui Harap-Alb” după Harap-Alb
- „Enigma Otiliei” după George Călinescu
- „Maitreyi” după Mircea Eliade
- „Iona” de Marin Sorescu
- „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale
- „Moromeții” după Marin Preda
Desfășurarea acestui proiect și în orașul nostru s-a realizat cu sprijinul prof. dr. Andreia Maxim, inspector școlar de specialitate în cadrul ISJ Arad. Astfel, tinerii actori au interpretat recent la Arad piesa lui Caragiale, jucată pe scenele câtorva licee între care și Colegiul Național „Moise Nicoară”.
Studenții UNATC au dat viață unui Caragiale „adevărat”, pus în scenă în spiritul epocii. E drept, scopul reprezentării scenice e unul declarat educativ, în sensul familiarizării elevilor cu textele marelui dramaturg – un spectacol-lecție, după modelul, la fel de binevenit, al concertelor-lecție. Cu toate acestea, montarea scenică în manieră clasică a reprezentat, pe de altă parte, un act cultural extrem de reconfortant în contextul în care o mare parte a publicului de pretutindeni dorește nu întotdeauna o viziune și o punere în scenă adaptate viziunii regizorale, ci trăiește dorul „universaliilor”, ale artei valabile oriunde și oricând, dincolo de cerințele imediatului socio-istoric și cultural.
(Foto – TUDOR CIUL, clasa a XI-a C)
Spectacolele în care piesele clasice sunt înterpretate în variante moderne, postmoderne etc. au rolul de a decontextualiza, respectiv a recontextualiza conform cu cerințele estetice/ de gust etc. contemporane. Meritul educativ al spectacolului-lecție este acela de a așeza textul în contextul epocii în care a fost produs, căci din perspectiva acestuia opera este discutată la clasă. Or, tocmai recuperarea acestui context cultural cere adesea mult efort din partea profesorului.
(Foto – TUDOR CIUL, clasa a XI-a C)
Micile „ieșiri” din canonul clasic au dat savoare jocului scenic. O coană Joițica mai isterică (decât ar părea că e) subliniază și mai mult ridicolul personajului feminin, iar patosul exacerbat al discursurilor electorale evidențiază și mai mult demagogia și prostia. Pe de altă parte, mimarea gesturilor intime ale cuplului adulterin (rezumată la limitele bunului simț… estetic) este voit ambiguă. Ea trimite la ideea demascării publice (și în fața publicului) a adulterului, iar pe de altă parte surprinde gestul unui Tipătescu disperat și în esență fără coloană, care în situații limită se ascunde după (sau, la propriu, în!) fustele voluntarei și ambițioasei amante. Punctul culminant al piesei a coincis cu cel al spectacolului care a solicitat, la modul interactiv, publicul să ia parte la aclamațiile, huiduielile și încăierările din actul al III-lea.
(Video – TUDOR CIUL, clasa a XI-a C)
Elevii Colegiului „Moise Nicoară” au reprezentat un public atent. Ei i-au încântat pe studenți prin răspunsurile date în cadrul feedback-ului de la sfârșitul spectacolului, dovedind astfel că ținta estetică a acestuia a fost dublată și de cea didactică.
(Foto – TUDOR CIUL, clasa a XI-a C)
Chestionați de către profesorii clasei printr-un al doilea feedback, ei au făcut dovada unei receptări atente și curioase, în condițiile în care programa de limba și literatura română nu mai prevede lectura marilor clasici, așa încât doar unii dintre elevii claselor a noua au fost familiarizați cu textul caragialian.
„Mie mi-a plăcut piesa de teatru deoarece nu a fost modernizată, ci a fost păstrată foarte aproape de textul dramatic. De asemenea, mi-a plăcut foarte mult actul al treilea, pentru că și noi, spectatorii am putut participa la desfășurarea acestuia.” (Drăgan Țeicu Alexandru, clasa a IX-a B)
„Mi-a plăcut exagerarea actorilor. Am fost impresionat de faptul că actorii exagerau aspecte precum tonul replicii și gesticulația. Consider că acest lucru a accentuat sentimentele și tensiunea scenelor.” (Urzică Alexandru, clasa a IX-a B)
„În opinia mea, reprezentarea piesei de teatru a fost una profesionistă, mai ales că a fost jucată într-o școală. Mă bucur că am avut ocazia să particip la o asemenea activitate, și, spre surprinderea mea, am reușit să înțeleg opera fără să o fi citit înainte. În plus, încă un lucru care m-a făcut să-mi dau seama de cât de bine s-a desfășurat spectacolul, au fost colegii de clasa a XII-a. Le vedeam încântarea de pe fețe și pe câte unul care recita replicile deodată cu actorii.” (Mălăncaș Victor, clasa a IX-a B)
