Există o tristețe aparte în ochii unui om politic român care vede puterea plecând. Nu e tristețea filozofului în fața efemerului. E tristețea unui om care stătea la coadă la bufetul istoriei, mirosea friptura, saliva – și cineva i-a luat farfuria.
Ilie Bolojan, omul adus pe scenă ca să pară că România are adulți la conducere, privește acum moțiunea de cenzură cu ochii unui contabil căruia i-au dispărut registrele. Cum adică plecăm? Abia am ajuns. Abia am început să înțelegem topografia dulapurilor.
USR-ul, partidul care timp de zece ani a explicat românilor cum se fură corect — adică tu nu furi, îi acuzi pe alții că fură – descoperă brusc că indignarea morală nu plătește facturile. Și, mai ales, nu plătește vilele. Căci dacă te uiți la Zelenski, omul a transformat un război într-un festival de consultanță internațională cu catering de lux, iar conducerea Uniunii Europene și-a descoperit vocația de ONG cu diurnă de cinci stele — și atunci te întrebi, legitim, în sinea ta de democrat convins: de ce nu și noi?
Răspunsul vine sub forma a două partide pe care Bruxelles-ul le numește „extremiste” și pe care românii îi numesc, mai simplu, „ăia care au votat azi împotriva noastră.”
PSD – partid cu experiență certificată în supraviețuire politică, ca gândacul de bucătărie al democrației românești – și AUR – fenomenul care a demonstrat că poți intra în Parlament dacă strigi suficient de tare și nu ai CV – s-au unit într-o moțiune de cenzură. O alianță atât de improbabilă încât pare scrisă de un Dumnezeu cu simț al umorului și abonament la Netflix.
Dar să ne întoarcem la bocet
La Palatul Victoria, undeva, un consilier USR calculează în liniște câți ani de procuratură valorează șase luni de putere. Răspunsul nu e reconfortant. Dosarele nu vin cu prescripție de o lună. Dosarele vin după. Dosarele vin exact când crezi că ai scăpat, exact când te-ai mutat la munte, exact când ai dat like pe Instagram la o fotografie cu apusul.
Bolojan strânge din dinți. A venit cu reputație de om curat, ceea ce în politica românească e un handicap sever – cum să explici că n-ai furat nimic când toată lumea se așteaptă să fi furat ceva? Cum demonstrezi absența unui lucru care nu există? Și mai ales: cum supraviețuiești politic fără să ai nimic concret pe care să îl dai la schimb?
Zelenski n-are această problemă. Zelenski are Javelin-uri, discursuri lacrimogene în parlamente europene și un cont de Starlink. Europa îl aplaudă în picioare și îi trimite bani. El supraviețuiește unui război. Bolojan supraviețuiește unui guvern de coaliție, ceea ce, dacă stai să te gândești, e mai greu.
Și acum, moțiunea
Clasa politică românească reacționează la moțiunile de cenzură cum reacționează un organism viu la un antigen: cu febră, cu anticorpi improvizați și cu un comunicat de presă în care cuvântul „democrație” apare de minimum șaptesprezece ori. USR vorbește despre „atacul asupra statului de drept.” Cineva, undeva, scrie un editorial în care compară PSD-ul cu Mussolini și AUR-ul cu altceva, mai rău, pentru care nu a găsit încă analogia potrivită.
Între timp, în sălile de ședință ale Bruxelles-ului, niște oameni cu cravate scumpe calculează cum să explice că România e „pe drumul cel bun” când drumul cel bun tocmai a luat-o la stânga.
Morala?
Nu există morală. Există doar o coadă la bufetul istoriei, un miros de friptură care se răcește și niște oameni care au ajuns prea târziu și pleacă prea curând – cu stomacul gol și cu dosarele pline.
La mulți ani, democrație…
Foto: AI
