Numele meu este Mădălina-Nicoleta Savu și sunt psiholog clinician. Scriu poezie ca să rămân întreagă atunci când simt prea mult. Scriu pentru că în mine există o liniște ce prinde glas doar în versuri. Poezia a fost dintotdeauna modul meu de a sângera. Am publicat în diverse reviste, precum: Helis, Atitudini, Planeta Babel și pe platforme literare precum: Noise Poetry, Haimanale Literare etc. Anul trecut, câteva dintre poemele mele au apărut în antologia O trandrețe strict teoretică, apărută la editura Cartex – coordonator: Mihai Marian.
remanență
a pălit livada de meri a lui dumnezeu când ai trântit ușa.
nu mi-au rămas prea multe de la tine.
câteva obiecte continuă să mă iscodească din întuneric.
umbra bărbii tale nerase, ca o pădure de platani,
limba umedă a pereților ce-au transformat igrasia în religie,
cheia de la intrare, ce lâncezește hepatică pe dușumea.
un dor absurd plutește în găleata de lături din piept —
declanșează în mine ploi tropicale ale singurătății
și
mă întorc pe cealaltă parte a timpului.
aici încă îți aud pașii pe casa scării,
dar și blocurile visează.
îți simt parfumul ca pe un ritual al întoarcerii,
dar aerul mereu păstrează duhorile pentru zonele mai puțin populate.
simt că mă descompun în intestinul gros al vieții,
dar moartea-i ocolește mereu pe cei nefericiți.
cafeaua s-a răcit în două cești.
lumina se strâmbă pe la amiază.
amurgul aduce tăcerile plăpânde cu care sunt copleșiți defuncții
înainte de înhumare
și
ți-aș mai spune multe,
dar până și vocea mea are timbrul
scrisorii tale
de adio.
protocol
mi-e frică de singurătate.
ca de invazia de șobolani din hambar,
ca de păduchii colegei din generală,
de care mama îmi spunea să mă feresc,
ca de urcatul în metrou fix când se închid ușile.
mi-e frică de singurătate.
ca de mirosul de gaz ce te lovește când deschizi ușa casei,
ca de clipa când pipăi buzunarul și portofelul nu mai e acolo,
ca de liftul ce se blochează între etaje.
mi-e frică de singurătate.
ca de băile publice fără încuietoare,
ca de apelul necunoscut din miezul nopții,
ca de câinii vecinului când uita poarta deschisă.
mi-e frică de singurătate,
dar mi-e si mai frică de ziua în care nu îmi va mai fi
căci atunci voi înceta
să te mai iert.
- Vezi mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
