Atmosferă de Viena în grădina Landisa Plant

Ared
Distribuie:

 


Acordurile vieneze de vară au sunat „ca la ele acasă” în Landisa Plant – grădina din capătul „Vlaicului”, una dintre investițiile  care face periferia „Micii Viene” mai frecventabilă decât centrul. Orchestra  Johann Strauss Modern sub conducerea muzicală a maestrului Constantin Tălmaciu s-a ridicat la nivelul repertoriului, iar „magia sunetelor a fost fi completată vizual de grația și mișcările tinerilor de la școala de dans DUM DANCE TEAM, care au dat da viață ritmurilor nemuritoare ale valsului și polcii” – așa cum au promis organizatorii în invitația adresată practic tuturor arădenilor. 

Chiar programat într-o seară toridă, evenimentul de joi a umplut de lume superba grădină – n-a rămas niciun scaun liber, niciun loc de parcare, dar n-a fost nici aglomerație și nu s-a înregistrat nici mpcar un incident minor; plantele au ajutat la respirație, cele 35 de grade resimțite teoretic s-au diluat în atmosfera creată de muzică și peisaj.

Primele rânduri le-au fost rezervate politicienilor locali „pe val” și consoartelor lor… în fond nu calitatea de „fan Strauss de mic” recomandându-te pentru această poziție, cât cea – mult mai importantă – de cofinanțator al acestui gen de eveniment… așa cum se întâmplă oriunde când se cântă valsuri cu orchestra în orice loc din lume.


Atmosferă de Viena în grădina Landisa Plant – VIDEOREPORTAJ

INSTANTANEE de la eveniment:

Articol asociat:

Magia Vienei | „Valsuri în grădină” – un eveniment cultural de excepție care îmbină armonia sunetelor cu perfecțiunea naturii



 

Categorie: Recomandări, Reportaje
Etichete: Centrul Municipal de Cultură, Landisa Plant, Primăria Municipiului Arad, valsuri vieneze
Distribuie:
taxe info
Articolul anterior
Gest urât al Centrului Municipal de Cultură Arad | Proiectul pentru prima ediție a Academiei de Muzică Jacques Faix nu a fost aprobat și rămâne fără finanțare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

UVVG
ULTIMELE ȘTIRI

Arest la domiciliu pentru un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Vinga, care a încălcat ordinul de protecție în doar câteva ore de când a fost emis

0
Bărbatul în vârstă de 50 de ani din localitatea Vinga, a încălcat ordinul de protecție în doar câteva ore de când a fost emis.  În data de 2 august 2026, acesta și-ar fi agresat soția, lovind-o cu un obiect ascuțit și polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu și a fost reținut pentru 24 de ore. Ordinul de protecție a fost confirmat în data de 05.08.2026 de către Judecătoria Arad, iar în seara aceleiași zile bărbatul l-a încălcat. Procurorul de caz a solicitat instanței arestarea preventivă a bărbatului, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestului la domiciliu…

Bărbatul care și-a ținut concubina captivă în mașină, sub amenințarea cuțitului, cât a durat drumul de la Hășmaș până la Arad – trimis în judecată

0
Incidentul a avut loc în urmă cu o lună – vezi articol asociat. Bărbatul, cu antecedente penale, și-a ținut concubina captivă în mașină, sub amenințarea cuțitului, timp de aproximativ 45 de minute, cât a durat drumul de la Hășmaș până la Arad. Familia victimei a apelat la numărul de urgență 112, iar polițiștii au instituit filtre pe drumurile din județ. Abia pe raza municipiului bărbatul a fost oprit în trafic de polițiști. Ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de lipsire de libertate, iar în data de 03 august a fost trimis în judecată sub acuzația de lipsire de…

Gest urât al Centrului Municipal de Cultură Arad | Proiectul pentru prima ediție a Academiei de Muzică Jacques Faix nu a fost aprobat și rămâne fără finanțare

1 comentariu
Prima ediție a Academiei de Muzică Jacques Faix care s-a dorit a fi mai mult decât un proiect cultural, ci mai degrabă un eveniment menit să continue o tradiție, a fost amânat de organizatori. Motivul este unul care nu face cinste Aradului și ne plasează într-o zonă de ignoranță instituțională greu de înțeles – Centrul Municipal de Cultură Arad a respins proiectul pentru prima ediție a Academiei de Muzică Jacques Faix, astfel evenimentul nu va avea loc în perioada  17 și 22 august. Organizatorii anunță însă că nu vor renunța la eveniment, dar sunt nevoiți să-l amâne până la găsirea…

Serviciul pentru Acțiuni Speciale Arad, schimb de experiență profesională cu Guardia Civil din Spania

0
Schimbul de experiență profesională între Serviciul pentru Acțiuni Speciale Arad și Guardia Civil din Spania s-a desfășurat la Arad prin intermediul CEPOL. Timp de cinci zile (în perioada 27-31 iulie 2026 ), șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad, comisar-șef de poliție Pescar Lucian, și locotenent Carlos Perez del Pozzo, șef al Grupei de Coordonare și Doctrină din cadrul Agrupación de Reserva y Seguridad (ARS) – Guardia Civil, Spania, au participat la un schimb de experiență profesională, constând în antrenamente, exerciții tactice și activități de schimb de bune practici în domeniul intervențiilor speciale. Colaborarea va continua cu o nouă etapă, organizată…

Percheziții la imobilele unui bărbat de 41 de ani din Arad efectuate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase

1 comentariu
IPJ ARAD | PERCHEZIȚII DOMICILIARE La data de 5 august a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J. Arad, sub supravegherea procurorului de caz, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, la imobilele unui bărbat, de 41 de ani, din Arad. În urma perchezițiilor, au fost descoperite o armă neletală, supusă autorizării, calibrul 9 mm, 6 cartușe nepercutate, același calibru precum și mai multe articole vestimentare, parfumuri și detergenți, susceptibil a fi contrafăcute, toate fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, Serviciului Criminalistic…

NEWS ALERT Cod Roșu de caniculă și Cod Galben de intensificări ale vântului și averse torențiale, în vestul țării

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări meteorologice privind valul de căldură persistent, caniculă, disconfortul termic deosebit de accentuat cât și intensificări ale vântului, vijelii și averse torențiale. 🔴 În perioada 05 august, ora 10:00 – 07 august, ora 10:00, județul Arad intră sub Cod Roșu de temperaturi extreme și disconfort termic deosebit de accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 39 – 41 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Codul Roșu vizează județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin valul de căldură intens va persista și se vor înregistra…
GLR Car Wash
DE LA ACELAȘI AUTOR

ACTUALIZARE | Avocatul expert criminalist Dumitru Goșa – sinteza plângerii împotriva ordonanței de clasare a procurorului în cazul morții lui Lucian Mariș (2)

10 comentarii
TITLUL INIȚIAL | 27.07.2026 | Disperarea unui tată | Moartea lui Lucian Mariș din Șiria – un „banal accident” sau o crimă interlopă acoperită de autorități? (1) Moartea lui Lucian Mariș din Șiria, cazul pe care-l prezentăm în primul episod al unei investigații jurnalistice care-și propune să fie coerentă și lămuritoare, face parte din acele spețe pe care, indiferent de câte altele „ai mai dat cu capul” la viața ta, nu știi de unde s-o apuci, cu dosarul în față. Descifrarea ei e îngreunată nu atât de complexitatea subiectului (care aproape că și-a epuizat căile de atac în justiție), cât…

ACTUALIZARE | Problemele de la blocurile ANL Lipova – semi-rezolvate: administratorul e „istorie”, asociația de locatari în curs de constituire iar apa curge… inclusiv în pivniță (2)

4 comentarii
ACTUALIZARE | Le-am promis atât oamenilor din Lipova care ne-au solicitat sprijinul privind mediatizarea întru rezolvare a deja istoricelor „probleme de la ANL-uri”, cât și celor acuzați de crearea lor și considerați responsabili, pe care i-am vizat în primul episod fără să ne întâlnim direct, că vom reveni la locul faptei și vom completa articolul așa cum prevăd codurile deontologice și bunele maniere.  Am fost marți 21 iulie, ca să înțelegem situația din pivniță până-n cer la propriu… și faceți exercițiul ăsta de imaginație: sunteți în situația în care un coleg de planetă din Somalia, Norvegia sau Canada vă cere…

Din seria „dacă tot pierdem, măcar să câștigăm!”… Vladimirescu și Sântana concurează pentru titlul de „Capitala păcănelelor” | În culise s-a bătut palma că acolo vor fi mutate toate SALOANELE DE JOCURI DE NOROC din municipiul Arad

5 comentarii
Comuna Vladimirescu preia din păcatele municipiului și se pregătește să devină SANCTUARUL JOCURILOR DE NOROC | Pentru titlul de „Capitala păcănelelor”, fieful liberal se bate de la egal la egal cu orașul Sâtana.  Odată cu interzicerea saloanelor de jocurilor de noroc în municipiul Arad prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 309/2026 privind organizarea activităților de jocuri de noroc pe raza Municipiului, proprietarii de sloturi s-au reorientat și mobilizat rapid (cine credea altceva?) Comuna Vladimirescu (peste 12.000 de locuitori) se pregătește discret dar sigur să devină „Las Vegas”-ul Vestului. Conform strategiei proprietarilor de sloturi și licențe aferente, în discuții…

Metamorfoza comportamentală a unui lord imobiliar în cocalar de gheretă… sau cum te răzbuni pe propria ta creație când te-ai săturat până și de prea bine

7 comentarii
Ce-i lipsește lui Alexandru Bercea, oare?… Dacă nu ți-ai pus încă întrebarea asta și ești dintre cei care știe despre cine vorbim fără poză și link, fă un exercițiu de imaginație și începe să numeri… ce?… o să vezi că n-ai ce număra. Noi ne-am întrebat de mai multe ori… tot „nimic” ne-a ieșit (inclusiv gestul de a-și ajuta iubita să câștige un proces cu noi l-am bifat la categoria „gesturi de gentleman”) până… iată: ne pomenim în postură de martori ai transformării unui lord în cocalar… milionarul plictisit de confortu-i  exagerat, care o dată cu înaintarea în vârstă face…

A venit soluția plângerii prefectului împotriva „abuzurilor” primarului de la Șiștarovăț | Alexandru Damian: „Mihai Pașca a mințit, a dezinformat, a calomniat, inventând fapte, culpe imaginare, după cum reiese clar din concluziile procurilor DNA și din soluția de clasare”

0
Vă amintiți de cazul „Mihai Pașca (prefect PNL) vs. Alex Damian (primar comuna Șiștarovăț PSD) pe care l-am relatat pe larg în 10 octombrie, anul trecut, sub titlul Linșaj mediatic „cu dedicație pentru primarul din Șiștarovăț de la spălătoria lui Iuda”, pornit de la trei podețe din Cuveșdia și injectat subtil sub pielea prefectului? Alexandru Damian, tânărul primar al subpopulatei comune Șiștarovăț(340 de locuitori, cu trei sate aparținătoare la distanță mare unul de celălalt – Cuveșdia, Labașinț și Varnița) a fost ales drept țintă politică a unor manevre dolosive care au culminat cu o „devastatoare investigație de presă” urmată de…

Politică păguboasă în Sala Rotondă | În loc să ceară desființarea A.N.I.F. pentru decenii întregi de inactivitate și minciuni electorale, prefectul Mihai Pașca se bate cu PSD!

5 comentarii
A.N.I.F. este, pe scurt, o agenție înființată în 2011 ca să aibă elefanții expirați o anticameră în care să frece menta înainte pensiei… un fel de recompensă de consolare pentru luzări – că cine naiba i-ar mai fi angajat pe de-alde Gheorghe Pele după ce n-a mai fost prefect, pe Mircea Purcaru de la ALDE sau pe Gheorghe Mariș – cel mai harnic sclav al partidului la vremea lui?! Pe lung, „Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare s-a înfiinţat prin Ordonanţa de Urgenţă nr.82/29 septembrie 2011, ca instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul…
Secret Link