O întâmplare PE MAL

Nu mă mai omor să-mi postez stări sau întâmplări sau accese de furie. Mă bucur când găsesc ceva amuzant şi pot să împărtăşesc cu prietenii. Dar asta, chestia pe care tocmai am experimentat-o, ei asta vreau să v-o spun.

Deci, veneam pe mal, dinspre podul vieţii către Perla, sau cum îi zice acum. Din cauză de toamnă, sau kilograme în plus, sau accidentul de acum câţiva ani, mă ia o durere în genunchi. Zic, hai să stau pe o bancă. Găsesc una, aproape de râul al cărui nume cu onor îl port. O bancă mai ferită, la umbră, lângă un rondou de flori. Mă uit pe Facebook, şi citesc cum se aprinde un cunoscut de-al meu la cum s-a aprins alt cunoscut de-al meu, amândoi oameni care cochetează cu politica, şi îi pune întrebări, simţindu-se vizat. Citesc, îmi place destul de mult construcţia, parcă primului încep să îi crească coaie (la scris, bineînţeles). Mă uit la răspunsuri, al treilea combate cu mai sus menționatul. Amândoi centrează, amândoi dau cu capul, nici unul nu înscrie decisiva, cel puţin din punctul meu de vedere. Cad pe gânduri, fiecare are dreptate, în felul său, o să-i zic felul doi. Stau şi mă gândesc, mamă, câtă patimă în politichia locală, câtă spumă, şi nu de fructe, cât prăpăd. Gândul sare în altă direcţie, una eminamente greşită, şi mă gândesc oare cum ar fi dacă ne-am contra civilizat, dacă nu ne-am urla toate frustrările politice, și nu numai, în tirade ale unui monolog care nu duce la nimic, cu excepţia unor adversităţi inutile? Şi merg mai departe, şi mă gândesc la ce-ar zice Rousseau, cu contractul lui social, sau Heidegger, cu existenţialismul pozitivist, sau…

În acest timp, lângă banca mea, un pensionar se pişă liniştit pe rondoul de flori. Mă trezesc brusc din reveria mea, îi mulţumesc pensionarului pentru că nu m-a stropit, şi plec spre casă, înţelegând, pentru a nu ştiu câta oară, adevărul despre oraşul meu.

PS: Din decembrie, e un tren direct către Viena, cu vagoane austriece. Pleacă din Oradea.