[ACTUALIZARE 4] Toți cei 14 din „Lotul Darius Urâtu” au fost arestați preventiv pentru 30 de zile (unul în lipsă, doi la domiciliu)

darius
Distribuie:

[ACTUALIZARE 4] (ora 18.33)

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a admis cererea procurorilor. Cei 14 din „Lotul Darius Urâtu” au fost arestați pentru 30 de zile – unul dintre ei, în lipsă.


IPJ Arad – ora 19.35

„În urma celor 56 de percheziții domiciliare, efectuate la data de 15 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au descoperit și ridicat aproximativ 600 de grame de cocaină, 280 de grame de 3-CMC (cunoscut sub denumirea de cristal), 10 grame de substanță psihoactivă 2-MMC, 3 grindere, 52 de telefoane cu SIM, 7 cântare electronice de mare precizie, 74.960 de lei, 13.400 de euro și 20 de lire sterline.

Totodată, au fost indisponibilizate și mai multe bijuterii, 2 pistoale neletale supuse autorizării, arme albe (boxuri, macete, bastoane), diverse dispozitive folosite pentru consumul de droguri, precum și alte mijloace de probă.

De asemenea, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra a 6 autoturisme.

Din actele de cercetare penală a rezultat faptul că cei în cauză, individual sau cu sprijinul altor persoane cercetate, ar fi comercializat cantitățile de droguri și substanțe psihoactive preponderent în perimetrul stradal, în contact direct cu clientul.

La data de 15 ianuarie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 15 persoane și măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de alta.

Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad care a admis propunerea de arestare preventivă a 10 persoane și arestarea la domiciliu a altor 3.

Față de o persoană, care se sustrage urmăririi penale, a fost, de asemenea, admisă propunerea de arestare preventivă, în lipsă.

Totodată, pentru alte două persoane, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.


Reamintim că, la data de 15 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au efectuat 56 de percheziții domiciliare, în județele Arad și Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, toate în formă continuată.

De asemenea, au fost puse în executare 89 de mandate de aducere.

S-a reținut că, în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, 45 de persoane ar fi deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc (cocaină, ecstasy, 3-CMC și canabis) și substanţe cu efect psihoactiv consumatorilor din județele Arad şi Timiş.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timişoara, Cluj, Alba Iulia și Oradea, Inspectoratului de Poliție Judeţean Arad și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad și Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timişoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.


Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”


[ACTUALIZARE 3] 9ora 17.00): Cei 14 din „Lotul Darius Urâtu” își așteaptă decizia privind arestarea

Cei 14  din „lotul Darius Urâtu” (că altfel nu putem să-i zicem) s-au prezentat, la ora 15.00, în sala 104 a Tribunalului Arad, fiind aduși din arestul Polțiței Deva cu propunere de arestare preventivă.


La ora 18.00, cei 14 își vor afla soarta pentru următoarele 30 de zile fixată de judecătorul de drepturi și libertăți – îndată ce decizia va fi publicată pe portal, o vom publica și noi.

Momentul ieșirii de la audierile din fața judecătorului de drepturi și libertăți – ora 16.50:



ACTUALIZARE – ORA 19.00. Soluția pe scurt, așa cum apare pe Portalul Instanțelor de Judecată:

În temeiul dispoziţiilor art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, 2 şi 4 lit. e) şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad în dosarul nr. 44 D/P/2023 şi dispune arestarea preventivă a inculpaţilor:


1. Covaci Darius Dumitru, pentru săvârşirea infracţiunilor de: trafic de droguri de mare risc, fără drept, în formă continuată (7 acte materiale), prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea circumstanţei agravante prevăzute de art. 77 alin. 1 lit. a) Cod penal;
2. Kanczi Iulian Ion, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept, în formă continuată (5 acte materiale),
prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea circumstanţei agravante prevăzute de art. 77 alin. 1 lit. a) Cod penal;
3. Constantin Sorin, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept, în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea circumstanţei agravante prevăzute de art. 77 alin. 1 lit. a) Cod penal;
4. Barna Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal;
5. Szabad Petru, pentru săvârşirea infracţiunii de: trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (3 acte materiale) şi punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, a locuinţei personale pentru consumul ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 5 din Legea nr.143/2000 aflate în concurs real de infracţiuni prevăzut de art. 38 alin. 1 Cod penal;
6. Korponai Emeric, pentru săvârşirea infracţiunii de: trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin.1 şi 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal;
7. Chiparos Alexandru Dorin, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă post-executorie, prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 41 alin. 1 Cod penal raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal; 8. Vilăroiu Marian Sergiu, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc și mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000;
9. Bota Ioan Sorin, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, fără drept, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. 2 Legea 143/2000 cu aplicarea art.35 alin. 1 Cod penal şi trafic de droguri de risc, fără drept, prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, aflate în concurs real de infracţiuni prevăzut de art. 38 alin.1 Cod penal;
10. Asoltani Ionuț Marian, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept, prevăzută de art. 2 alin. 2 Legea 143/2000; pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16 ianuarie 2024, până la 14 februarie 2024, inclusiv.

În temeiul dispoziţiilor art. 220 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, 2 şi 4 lit. d), admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Arad în dosarul nr. 44 D/P/2023 şi dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii:

1. Moș Dan Teodor, zis „Tito”, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept, în formă continuată, prevăzută de art. 2 al. 2 Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16 ianuarie 2024, până la 14 februarie 2024, inclusiv. În temeiul dispoziţiilor art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul (…)

2. Luntraș Raul Liviu, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, fără drept, în formă continuată, prevăzută de art. 2 al. 2 Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16 ianuarie 2024, până la 14 februarie 2024, inclusiv (…)

3. Arjoca Marius Paul, pentru săvârşirea infracţiunii de: trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 2 Legea 143/2000, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 16 ianuarie 2024, până la 14 februarie 2024, inclusiv. În temeiul dispoziţiilor art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a arestului la domiciliu, impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în mun. Arad (…)



Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16 ianuarie 2024, ora 18:00.

Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  3/2024  16.01.2024


[ACTUALIZARE 2] (ora 15.00) 14 persoane sunt prezentate în fața judecătorului cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de droguri

În urma perchezițiilor și audierilor de luni, 15 ianuarie, 14 persoane au fost prezentate astăzi  în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă.

inculpati propunere arestare

În aceste momente se judecă cererea de arestare preventivă. Vom reveni


[ACTUALIZARE 1] (ora 07.10) „Panică mare” în rândul dealerilor și consumatorilor aflați în agenda telefonică a lui „Darius Urâtu”

A fost „panică mare” în rândul dealerilor și consumatorilor – conicidență sau soartă, cu toții aflați în agenda telefonică a lui „Darius de la 5 colțuri” – „Darius Urâtu” pentru istorici, de la care „luau toți”… majoritatea țeapă: „cox” cu 20%” substanță activă, „restul calciu” – conform analizelor prestate iată, acum și în laborator -, „cristal” – 3-CMC – metafedronă din China, cea mai periculoasă dintre toate, pastile de „ex” din Serbia… toate direct de pe telefon, ca pe aliexpress, dar mai scump și gata interceptat.

darius uratu


În memoria lui Eminescu (cel mai  dependent de droguri poet din literatura universală – cine are curajul să contrazică această teoremă să ne lase un comentariu), din respect pentru tradiție și trenduri contemporane, polițiștii de la „antidrog” au ales „Ziua Culturii Naționale” pentru momentul în care să umple sediul provizoriu al Poliției de pe „Labirint” cu 89 de consumatori și dealerași second-hand – de la cei mai incocenți dintre junkie până la rechini… „toate etajele erau ocupate de oameni… grupuri fără legătură unul cu altul în afară de faptul că se aflau în lista de telefon (cu conversații cu tot) a lu` Darius Urâtu” – ni s-a povestit ceea ce, la ora asta, deja cunoaște tot orașul.
Vedete locale de diferite grade și proporții fizice, financiare sau fără niciun grad și proporție, beizadelele altor rechini, femei însărcinate sau cu prunci după ele, oameni care, prima dată-n viața lor, dădeau o … unul urla: „bă, da polițiști văd că n-ați luat!” – deși erau cel puțin 89, câte unul de om, din Timiș, Caraș, Bihor…


Nu vom face public numele nimănui până ce o vor face administratorii  Portalului Instanțelor de Judecată.


A fost o adevărată sărbătoare… amănunte – pe mai târziu.


[TITLUL INIȚIAL] (15 ianuarie, 2024) [BREAKING NEWS] 56 de percheziții domiciliare, în județele Arad și Timiș, la traficanții de cocaină, ecstasy, 3-CMC și canabis

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE DROGURI ȘI PSIHOACTIVE


La data de 15 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, efectuează 56 de percheziții domiciliare, în județele Arad și Timiș, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept, toate în formă continuată.

De asemenea, sunt puse în executare 89 de mandate de aducere.



S-a reținut că, în perioada ianuarie 2023 – ianuarie 2024, 45 de persoane ar fi deţinut şi comercializat droguri de risc şi mare risc (cocaină, ecstasy, 3-CMC și canabis) și substanţe cu efect psihoactiv consumatorilor din județele Arad şi Timiş.

Acțiunea este realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timişoara, Cluj, Alba Iulia și Oradea, Inspectoratului de Poliție Judeţean Arad și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad și Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timişoara.

Suportul de specialitate este asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Biroul de presă al IPJ Arad


 

Categorie: Știri
Etichete: 3-CMC, canabis, cocaina, Darius Uratu, ecstasy, percheziții, traficanți de droguri
Distribuie:
Articolul anterior
Dosare penale și la Arad pentru instigare publică în legătură cu protestele transportatorilor și ale fermierilor
Articolul următor
Un al doilea polițist local, Ghilea Cosmin, este cercetat penal pentru purtare abuzivă în cazul morții lui Vișinel

7 comentarii. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

tigari - contrabanda

Prins în trafic burdușit de țigări, un contrabandist notoriu din Sântana n-a mai scăpat ca la alte flagrante: 13.400 de pachete de țigarete netimbrate și două autoturisme i-au confiscat polițiștii de la SICE

[COMUNICAT DE PRESĂ] CONTRABANDĂ, PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ ȘI REȚINERE În cadrul cercetărilor desfășurate într-un dosar penal, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul…