Avocatul Adrian Ivanof din cadrul Baroului Arad a ajuns în fața magistraților de la Curtea de Apel Timișoara, după ce a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Dosarul penal în care este inculpat vizează infracțiuni de instigare publică, promovarea cultului lui Ion Antonescu și promovarea publică a ideilor antisemite.
Conform termenilor stabiliți în acordul de recunoaștere, avocatul arădean urmează să fie condamnat la o pedeapsă de un an de închisoare. Totuși, aplicarea acestei pedepse va fi amânată pe parcursul unui termen de supraveghere de doi ani, perioadă în care bărbatul va trebui să respecte o serie de măsuri și obligații legale.
Pentru ca această înțelegere dintre inculpat și procurori să devină definitivă, trebuie validată de magistrați. Curtea de Apel Timișoara urmează să analizeze acordul de recunoaștere a vinovăției la următorul termen de judecată, programat pentru data de 23 noiembrie.
Ancheta procurorilor se referă la o serie de mesaje publicate pe Facebook în decembrie 2024 și ianuarie 2025, în contextul anulării alegerilor prezidențiale, precum și la alte postări din aceeași perioadă. Dosarul vizează trei infracțiuni: instigare publică, promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și omenirii și promovarea publică a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antisemite.
„La data de 16.10.2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a sesizat Curtea de Apel Timişoara cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei unui inculpat având calitatea de avocat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de Instigare publică, faptă prev. de art. 368 alin. (1) Cod penal, Promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracțiuni contra păcii şi omenirii, faptă prev. de art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002 şi Promovarea în public, în orice mod, a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antisemite, faptă prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal.
În acordul de recunoaştere a vinovăției procurorul a reținut următoarea situație de fapt:
La datele de 23 decembrie 2024, 28 decembrie 2024, 31 decembrie 2024 şi 17 ianuarie 2025 inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârşească infracțiuni (de omor, de omor calificat) împotriva politicienilor aflați în funcții publice, prin intermediul publicării de pe contul său de Facebook a unor mesaje în contextul anulării alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României. Mesajele postate de inculpat au avut următorul conținut: „Acum este momentul execuțiilor publice, pe stadioane”, „Până nu pun românii mâna pe arme, nimic nu se va schimba”,,În România, schimbările s-au făcut și se vor putea face doar prin violență”,,„Cei răspunzători trebuie ridicați în furci sau trași în țeapă”, „Cu furci, topoare, cu orice”, ,„Numai cu armele mai poate fi ceva schimbat” și „Aliniați toți politicienii puterii în frunte cu (…), în curtea Palatului Parlamentului și executați la grămadă”, respectiv a postat imaginea unei arme de asalt tip AK-47, însoțită de mesajul,„,Unealtătactică pentru schimbatpreşedinte şi guvern”, postare ce se circumscrie aceluiaşi context factual.
De asemenea, inculpatul, prin intermediul aceluiaşi cont de socializare, la data de 22 decembrie 2024 a transmis public mesajul „Vino dom’le Mareşal în Moldova şi-n Ardeal. Glorie și recunoştință veşnică Mareşalului Ion Antonescu!!!”, iar ulterior, la datele de 02 ianuarie 2025 și 07 februarie 2025, a distribuit materiale avându-l ca subiect pe Mareşalul Ion Antonescu, conduită care, analizată în ansamblu şi în contextul publicării, în aceeaşi perioadă, a unor mesaje elogioase privind pe Corneliu Zelea Codreanu şi Mişcarea Legionară, relevă promovarea în public a cultului Mareşalului Ion Antonescи, persoană condamnată definitiv pentru crime de război.
Totodată, inculpatul, la data de 02 februarie 2025, prin intermediul contului personal utilizat pe rețeaua de socializare ,Facebook”, a transmis public un mesaj prin care a prezentat populația evreiască drept conducătoare a lumii şi ca urmărind ştergerea identității naționale, iar, referindu-se la încercările istorice de exterminare a acesteia, afirmat ,,Nu-i de mirare că, egiptenii, apoi romanii şi, în cele din urmă, naziştii, au încercat exterminarea acestui neam. Acum ştim de ce!!! Cyclon B.”, atribuind astfel populației evreieşti, privită în ansamblul său, caracteristici și intenții negative și asociind aceste pretinse caracteristici cu justificarea tentativelor istorice de exterminare a acesteia.
Prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei s-a stabilit o pedeapsă principală rezultantă de 1 an de închisoare, iar ca modalitate de executare a acesteia, amânarea aplicării pedepsei închisorii pentru un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se admite acordul de recunoaştere a vinovăției.
De asemenea, a fost stabilită pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal, pe o durată de 1 an.
Totodată, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte mai multe măsuri de supraveghere şi obligaţii, printre care: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 30 de zile la una din instituţiile publice stabilite de organul judiciar, respectiv să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Acordul de recunoaştere a vinovăţiei, însoțit de dosarul de urmărire penală a fost înaintat, pentru judecarea cauzei, Curții de Apel Timişoara.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi înaintarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei la instanța de judecată pentru aprobare, situaţie care nu poate, în niciun fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” – conform comunicatului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.






2 comentarii. Lasă unul nou
Ăsta e avocat în România? Ferească Dumnezeu!
Este o încălcare samavolnică a dreptului constituțional de liberă exprimare a ideilor. Acest om este un deținut politic într-o țară democratică. N-am auzit ca vreun stat de drept să condamne pe cineva pentru că și-a exprimat o opinie politico-ideologică. Doar în regimurile dictatoriale există delictul de opinie. România ce fel de stat este?