AM SUPRAVIEȚUIT… Și de data asta. La fel ca în anii trecuți, tot fără dureri. Probabil anestezicul a fost suficient de bine calculat astfel încât noi cu toții să nu ne plângem că am fost cumva agresați. Și, în mod sigur ni s-a luat până și regretul. Așa că, de acum înainte vom călca pe aceleași borduri, vom privi cu admirație tot ce ne spun cei aleși, chiar dacă le vom simți mâinile îngropate adânci în buzunarele noastre. Și, la ora când scriu, încă este posibil ca „piciorul macronului” să rămână în continuare înfipt între ușă și toc prin nesăbuința benficiarilor de șobolani ai clotildesei. Căci, cum să dai un singur vot, nu câteva zeci de mii, aceluia care ți-a pus un „cuțit în gât” doar pentru că așa vrea el? Doar pentru că, celălalt îmi pare mie că vine dintr-un loc mai nociv? Nici măcar nu poate fi încadrat la prostie un astfel de comportament.
În fapt, singura necunoscută a acestui timp este cât de jos ne mai putem duce.
Sau dacă acel „jos” ne suportă pe noi. Nu știm pentru că niciodată n-am fost acolo. Și nici nu avem în dex un termen care să identifice cât de cât ce există dedesubtul
prostiei. Iar dacă aceasta (prostia) este referință de nivel superior, atunci chiar ne putem cere afară de pe planetă.
Putem oare lua în considerare ca argument faptul că nu am avut alternativă? Că
toate listele au fost pline de lichele, cu foarte mici excepții? Sau că oricum vom vota
tot nu vom putea scăpa de ei? Sau, nu în ultimul rând, ne-am obișnuit și chiar ne
place cum suntem înșelați de fiecare dată? Altceva nu poate să fie.
Acum, ce e de făcut?
Un mare și împopoțonat nimic. Că altfel ne doare. Dacă ne decidem să facem ceva. Și cum durerea nu ne place, așa cum am zis mai sus, nu vom face nimic. Puțini dintre noi își pun încrederea în discursuri mobilizatoare de tip suveranist. Și aceia vor fi și mai puțini la votul de peste 4 ani. Asta pentru că vocile chiar dacă sunt năucitor de puternice nu pot convinge doar prin intensitate. Ceea ce nu înțeleg toți posesorii de voci din zona suveranistă este că populația României funcționează precum gloata. Or, gloata are ca atribut esențial simțul primar, animalic. Și noi am învățat la școală că niciun simț nu are capacități cognitive. El este în stare brută și revine ciclic. Și n-ai ce-i face. Cel mult o mică amânare, care nu înseamnă oprirea lui, ci doar activarea persitenței. Cu gloata nu ai nici o șansă să urmărești ceva durabil, consistent și funcțional. Sau cum se mai spune: din … nu poți face bici.
Atunci ar părea că suntem condamnați la resemnare totală și definitivă.
Din fericire gloata nu are astfel de preocupări și deci nu putem presupune că se va tulbura la nivel intelectual. La nivel individual se vor extenua zilnic în așteptarea următorului ciclu electoral, vărsându-și năduful la fiecare neplăcere adusă de alesul lui, cu promisiune fermă printre dinți că nu-l va mai vota. Când, surpriză, la următorul scrutin electoral, același individ uită de necazurile aduse de candidat, chiar le neagă, și triumfător îl va vota din nou pe derbedeu. La această stare ieri, (9 iunie) am avut cca 9 milioane de replici.
Idioțenia a ajuns la vârf.
Liderii politici ies și ne spun că au câștigat. Unii spun că poporul român a câștigat. În ceea ce mă privește, având un astfel de câștig eu mă lipsesc total de el. Chiar îl dau oricui vrea să-l ia. Numai să aflu în ce constă. Ca să știu exact la ce renunț.
În realitate toți am pierdut. Chiar și cei care, candidând, au primit voturi pentru a fi validați. Și ei sunt în pierdere. Cum asta? Simplu, dacă ne gândim că viața noastră nu înseamnă doar bani, faimă și putere. Dar acesta este un alt subiect. Unii se bucură în aceste momente pentru că au câștigat, alții fac analize de tot felul sperând să afle unde au greșit, iar cei mai mulți se pot declara mulțumiți că au rămas cu un potențial de sută la sută dintre cetățenii cu drept de vot tocmai necandidând la nimic. Eu mă regăsesc foarte bine în ultima categorie.
Încă din 1994 am înțeles că alegerile nu au nimic în comun cu democrația.
Ele se organizează exclusiv pentru bani. Se investesc bani cu scopul profitului. Mă întreb: de ce oare i-am condamnat de fanarioți? I-am socotit hrăpăreți și pungași, deși ei nu făceau nimic nepotrivit. Investeau bani într-o afacere a vremii în scop de câștig. Că se numeau Parșioglu sau Basmachira chiar nu mai conta. Cumpărau un post vacant și scoteau profit din el. Între timp mai administrau treburi ale săracilor din țară. Pentru că și atunci era doar gloată. Una mai ascultătoare, având în vedere cum au răspuns oamenii la chemarea lui Tudor.
Închei într-un ton optimist.
De cele mai multe ori, din apă adâncă nu ieși până nu ajungi la fundul ei. De acolo te poți arcui și să zbori la suprafață. Rămâne de văzut dacă în următoarea perioadă va apare cineva care să schimbe statutul gloatei în populație responsabilă. Soluție există. Și nu se găsește în mintea vreunuia dintre cei care azi conduc România.
Citește și:
- TEAMA DE ADEVĂR
- mai multe OPINII ale autorului – AICI
