Noi, oamenii, avem multe și diferite temeri. Una pe care o socotim a fi cea mai mare este teama de moarte. Nu atât pentru moartea în sine cât pentru ce aduce ea ca necunoscută. Măcar că, noi o evaluăm ca și pierdere totală a simțurilor și a pulsației vieții. Socotim, cei mai mulți, că acolo, la mormânt încheiem tot ciclul. Că e așa sau nu e așa, nu acesta e subiectul. Ține de încredințările fiecăruia dintre noi. Pe scala temerilor în jos stă aceasta, a ascunderii cât mai bine a adevărului. Cu referire strictă la cei care au interes că acesta să fie ascuns. Despre asta intenționez să scriu acum.
De ce ne ferim de adevăr? Sau cine sunt cei care se feresc de el?
Înainte de orice, starea noastră de teamă este ca urmare a consecințelor. Pe care ne dorim a le evita. În orice circumstanță. Și pentru asta suntem dispuși să facem sau să riscăm aproape orice. Asta în ceea ce privește teama propriu-zisă. Dacă ne propunem să definim adevărul, ne va fi infinit mai greu să acoperim printr-o definiție o întreagă semantică a acestei noțiuni. Ceea ce știm despre adevăr, simplu, pe înțelesul nostru este că el trebuie să stea la baza încrederii oricărui tip de relație interumană. Altfel spus, el n-ar avea nevoie de întărire suplimentară. Pe vremuri era suficientă o strângere de mână. Și se putea încheia tranzacția. Cu timpul a devenit necesară prezența martorilor. Iar când aceasta a fost depășită s-a introdus asumarea în scris a tot ce însemna obiect al înțelegerilor. În zilele noastre, din nefericire chiar și aceste înscrisuri mai pot fi anulate din motive juridice sau materiale. Dar acesta este un adevăr palpabil, concret și limitat.
Despre adevărul greu de spus și de asumat, complet ascuns de restul lumii vom face vorbire mai departe.
Cei ce au interes ca faptele lor săvârșite în ascuns să rămână tot acolo. Uneori, aceste fapte sunt aflate de alții iar ele devin mijloace de presiune pentru malversațiuni ulterioare. Pe care alții le gândesc și caută să le facă aplicabile și dispuse în lege. Cum ar fi cele care țin de unele discriminări ce se vor anulate în aceste vremuri. Pentru că se pregătesc să ajungă la conducere oameni care aparțin acesteor minorități, cu disfuncționalități biologice. Și nu doar pentru asta. Mai sunt acolo și pentru a fi de acord cu furturi instituționale. Pandemie, război etc.
De obicei când vorbim despre mincinoși ne gândim exclusiv la ceilalți oameni, nicidecum la noi. Sau, orice minciună pe care noi o spunem este oricum mult mai inofensivă și mai puțin coruptibilă în comparație cu cele ale altora. Suntem chiar gata să condamnăm pe cei expuși. Parțial lucrurile stau exact așa. Pentru că majoritatea oamenilor face parte din societatea care are nevoie să fie administrată, este normal ca ea (majoritatatea), să fie informată cu privire la felul în care cei ce urmează a deveni demnitari își propun să acționeze în folosul oamenilor.
Pe lângă asta mai este nevoie de acel cv personal al viitorului demnitar, din care individul chemat să opteze să poată aprecia cât mai aproape de evidență dacă ideile omului se potrivesc cu profilul general deja consumat în viața lui. Cu alte cuvinte, noi avem instrumente suficiente pentru a cântări TOT ceea ce spun viitorii demnitari.
Exemplu: dacă despre x avem informații credibile că este un hoț, iar el prin publicitate ne spune că vrea să producă bunăstarea noastră, noi avem opțiunea de a-l trimite la plimbare. Și ar fi corect să o facem. Vor spune unii: de unde putem ști că minte? Păi e bine să luăm seama la ceea ce de multe ori presa a scris despre hoți în nenumărate ocazii. Sigur, dacă nu ne e lene. Chiar și atunci când în favoarea lor, justiția a dat soluții de om cinstit, noi acum, știind cum s-au judecat cazurile în anii precedenți, putem foarte bine să ne gândim că de fapt acele soluții sunt lovite de neadevăr, prin coruperea justiției de la acele vremuri. Căci, cum să fie cinstit cineva care a intrat cu teniși în politică iar după numai patru ani „i-a răsărit” o vilă pe mal de râu curgător? Și totuși justiția a spus că e cinstit. Merită votat un astfel de specimen? Va aduce el bunăstare? Oamenilor? Nu. Doar lui.
Sau exemplul y. Urmărind activitatea în forul în care a fost trimis, acest y se află pe lista celor care candidează din nou. Votând doar prostii și mizerii ale anormalului de azi, mai poate el avea votul oamenilor? Sigur că pentru cei care l-au pus pe listă el este de preferat, pentru că s-a dovedit ascultător, docil în acțiunea de a vota mizerii și deci este de încredere. Numai că nouă, nu ne este de niciun folos să trimitem acolo oameni care nu gândesc cu capetele lor. Avem nevoie doar de aceia care nu se feresc de adevăr. Și, din fericire se mai găsesc. Chiar pe listele unora. Sigur nu sunt pe cele ale PSD, îndeosebi PNL și mai cu seamă ale USR-plus.
Adevărul ne va face liberi pe toți. Cu condiția să ni-l asumăm.
Citește și:
