Aradul are din nou o campioană la fotbal – Viitorul Arad
Aradul n-a mai avut de mult fotbal din ăsta ,,mic”, de județ. Eu am prins și am scris pe vremuri, acum „o sută de ani”, cronici de la CPL, Gloria, sau Indagrara. Știți toți cine-s ăia? Sau, hai, mai recent, am scris de UTA BD și chiar de UTA II. Și bine am făcut, că „BD”-ul a devenit UTA noastră cea de toate zilele.
Dar care urmăriți fotbalul din județ – că în Arad nu a fost numai UTA
dintotdeauna – trebuie să fiți în temă că un club din oraș, înființat doar în 2014, a crescut „copăcel”, dar cu ambiție și știință. Iar numele lui este Viitorul Arad. Eh, Viitorul ăsta, m-a făcut să scriu despre el în ultimii ani că a câștigat seria din ultimul eșalon, apoi iar a câștigat-o, pe cea din divizia superioară, am mai scris că a câștigat și cupa pe județ, iar acum, la al zecelea an de la înființare, scriu a devenit campioană în Liga patru Arad.
Cine-i regizorul ultimului scenariu?
Io vă zic că e un fel de Vittorio De Sica, pe nume Giovani Catanzariti. Pe Gio trebuie să-l știți. Că e „românul” care a ținut UTA în viață, cum a putut el. Și a dat banii lui de acasă „Bătrânei Doamne”, s-a dedicat ideii sale, a încercat s-o țină vie. Știu cum e, că la o scară mult mai mică am făcut-o și eu, cam în aceeași ani, cu West Petrom, campioana Aradului la baschet băieți. Ei, Gio a fost răpus atunci, cu UTA lui originală, că apăruse „BD”-ul edilitar. Ok, asta a fost. Dar Gio e bolnav de fotbal, e italian doar, fan Inter (nimeni nu-i perfect!) și n-avea cum să stea acasă să facă pizza. Care a super bună, fie vorba-ntre noi. Și a înființat în 2014, clubul Viitorul Arad. Cu baza pe grupe de copii, cu program și antrenori cum voiau părinții cu „cap” din Arad. Nu pe alte criterii. Și-a dus, nu din prima, antrenori cu har, meseriași în cariera lor și așa, rețeta succesului a fost „piece of cake”.
Da, Gio și-a adăugat în club și o echipă de seniori, normal, cu copii mulți în lot, iar pe lângă ei, cu „galactici”. Și cu acest scenariu, Gio s-a dus sus. Că la el în echipă – ca oricărui italian care mănâncă „calcio” – au avut loc băieți cu glezna fină, indiferent de vârstă. Și la Viitorul, au jucat de la Bebe Mitu, până acum, la acest final încununat cu titlul în Liga 4 Arad, un Cristi Munteanu, un Ovi Vezan, Sergiu Popa, Tibi Bier și alți meseriași, care să mă scuze că nu-i mai enunț. Dar o voi face curând, în avancronica „dublei” de promovare pe care o vor juca cu Minerul Lupeni, campioana județului Hunedoara.
Sâmbătă la Sânleani a fost sărbătoare.
Mie îmi plac finalurile de campionat când echipe de la noi din județ, se bucură de performanțe. Și așa, repede, mi-aduc aminte de campania de promovare a celor de la Șoimii Pâncota, cu bucuria victoriei de la Sebiș, sau imediat, a celei de la Cugir. Nu uit cursa spre liga trei a prietenilor de la CS Ineu, cea antrenată de Știli Abrudean, cu Sergiu Popa în echipă, jucător care și-a pus amprenta și în trupa asta, Viitorul, care este noua campioană a județului Arad. Da! Titlurile, promovările sunt faine. Și m-am bucurat de atât de multe în cariera mea de treizeci de ani de jurnalist sportiv.
Ce-am mai apreciat la clubul lui Gio?
Că are oameni de fotbal unul și unul în staff, în club, în curtea afacerii lui. Și vorbesc aici de la „chef” Dani Balint, la „dochi” Paul Freiman, la antrenorii Adi Sas – campion și el cu Viitorul U19 – la meseriașul Flavius Pavel, tehnicianul care se dedică primei echipe, dar și copiilor crescuți în club. Și Flavius, mai am o amintire. A ta, cu Cristi Munteanu, copii la 17 ani, aduși de Pio del Monaco la Pecica, unde v-ați afirmat imediat. Iar tu, Flavius, ai dat apoi „o mie de goluri” pe unde ai jucat în județ, de la liga 2 la liga 4, în timp ce prietenul tău Cristi Munteanu, a fost un pilon în defensivele celor de la FC Brașov, sau Poli Iași și a multor alte cluburi cu nume din primele două ligi.
Sâmbătă, Viitorul Arad a ridicat trofeul de campioană a județului Arad, chiar în ziua în care mentorul ei, Gio Catnazariti a împlinit 55 de ani. Dar știu că ținta acestui club tânăr e să meargă mai sus. „In bocca al lupo”, Gio și aștept – nu zece ani – să comentez un meci al vostru la radio, în eșalonul doi. Dar până atunci, mai puneți la gât un set de medalii, ca noi promovați în liga trei. Și apoi, cine știe?
La mulți ani, Gio!
