Aradul intră în ZODIA ȘAHULUI

aradul intră în zodia șahului
Ared
Distribuie:

O nouă ediție de poveste la Arad Open se va scrie între 24-31 iulie, orice arădean având șansa de a întâlni, la tabla de șah, un mare maestru al sportului minții.

Festivalul Internațional de Șah Arad 2019 este tot mai aproape de start, miercuri 24 iulie, de la ora 16.00, la hotelul Continental, fiind programată prima rundă a turneului principal Arad Open. „Înscrierile continuă până chiar în ziua debutului. Fiind vorba de un concurs adresat celor legitimați la un club de șah, reamintesc arădenilor că legitimarea se poate face pe loc, fiind nevoie doar de două poze tip buletin și actul de identitate. Farmecul acestui Open este că, mai ales în primele runde, orice concurent poate să întâlnească un mare maestru internațional”, declară Alin Câmpeanu, președintele Șah Club Vados Arad, principalul organizator.

Lecție cu piese gigantice

Dintre acțiunile conexe Festivalului, cea mai importantă se desfășoară seară de seară, până marți, 23 iulie, inclusiv, de la ora 20.00, pe platoul din fața Palatului Administrativ, unde un reprezentant al clubului arădean de șah oferă o lecție deschisă cu piese gigantice. Acțiunea a fost inaugurată, zilele trecute, chiar în prezența primarului Călin Bibarț, Primăria Arad fiind, prin Centrul Municipal de Cultură, alături de Fundația Alber, unul dintre sponsorii acestei a XII-a ediții.

Alte activități gândite de organizatori sunt: turneu Fischer Random (miercuri, 24 iulie; ora 9.00), turneu Blitz – pentru Elo blitz (sâmbătă, 27 iulie; ora 21.00), șah combinat plus Klotz (duminică, 28 iulie; ora 21.00) sau un seminar susținut de un mare maestru (luni, 29 iulie; ora 21.00).

Trei concursuri într-unul singur

Festivalul Internaţional de Şah Arad 2019 cuprinde următoarele turnee: Arad Open (24-31 iulie), Open Amatori (26-30 iulie) şi Open Copii U8 și U10 (25-29 iulie).

 

Articol asociat:

 

Șahiști din 19 țări la Ediția a XII-a a Turneului ARAD OPEN

Categorie: Sport
Etichete: Alin Campeanu, Arad, Arad Open, șah
Distribuie:
Articolul anterior
CUPA SATELOR și-a desemnat semifinalistele. Meciurile se desfășoară duminică la Tisa Nouă, Apateu, Gurahonț și Pilu, lar finala se va juca la Socodor
Articolul următor
UTA zburdă în amicale: 6 – 0 cu slovenii de ligă secundă de la NK Rogaska

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a furat gențile unor angajați din Gara Arad

0
Fapta a fost sesizată miercuri, 2 septembrie 2026, la Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad. Bărbatul în vârstă de 32 de ani, originar din județul Timiș, a sustras genți cu bani, acte și carduri bancare aparținând unor angajați din Gara Arad. Polițiștii l-au identificat rapid, iar în noaptea de miercuri spre joi acesta a fost depistat și prins în cartierul Grădiște din municipiu. Prejudiciu recuperat și reținere Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar prejudiciul total, de aproximativ 1.300 de lei, a fost recuperat. Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit pentru furt și efectuarea de operațiuni financiare în…

CET HIDROCARBURI – preluată ostil de ARAD ENERGY | Membrii Consiliului de Administrație al CET H și-au dat demisia în bloc

0
Din această iarnă, serviciul de termoficare din municipiu va fi gestionat de noua societate înființată de primărie. Consilierii locali au avut pe ordinea de zi a ședinței de joi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare în municipiu. Proiectul de hotărâre nu a fost însă adoptat, din lipsă de majoritate de voturi. Astfel, a fost repus pe ordinea de zi a ședinței programate pentru vineri, 4 septembrie.  Contractul cu CET Hidrocarburi încetează oficial în 15 septembrie, însă societatea va continua să asigure serviciul în perioada de tranziție, cel târziu până la 31 octombrie. În acest…

DOCUMENTE Denis Borz vs. Primăria Livada – un caz demn de analele psihiatriei judiciare | Hărțuit de fiul vitreg, Adrian Țolea explică tot contextul într-o conferință de presă | Înregistrare integrală

0
 Adrian Țolea, primarul comunei Livada, a susținut miercuri, 2 septembrie, o conferință de presă cu tema „Clarificări privind situațiile conflictuale la care sunt supuși Primăria și Consiliul Local Livada, precum și subsemnatul, de către fiul meu vitreg” – conform propriei sale formulări. Convocat pentru ora 12:00 la Cafeneaua „Joy`s”, evenimentul – destul de neobișnuit  (din păcate…), deci remarcabil în relația politicieni acuzați – mass-media – a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Livada. și înregistrat video de jurnaliștii prezenți. Binecunoscut de majoritatea arădenilor, mediatizat inclusiv la nivel național (penibil, ce-i drept – fără măcar contactarea telefonică…

Actualizare 1 Pacienții de la Psihiatria de pe „Cicio-Pop” – mutați din cauza ploșnițelor care au invadat clădirea

0
Spitalul Județean Arad confirmă suspendarea activității medicale la Secția de Psihiatrie de pe str. Ștefan Cicio-Pop și transferul pacienților în alte unități medicale de profil. Conform reprezentanților Spitalului Județean Arad, suspendarea activității se aplică în perioada 4-9 septembrie în vederea efectuării unor lucrări de reparații și igienizare, precum și a procedurilor de dezinsecție și dezinfecție în toate spațiile medicale. Se vor repara și zugrăvi pereții și tavanele și se va interveni la pardoseală, atât în spațiile medicale, cât și pe holuri. Începând din data de 10 septembrie activitatea medicală va fi reluată, însă vor continua lucrările de reparații și igienizare…

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad anunță noi numere de telefon pentru cititori

0
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad pune la dispoziția cititorilor noi numere de telefon pentru contactarea secțiilor bibliotecii, inclusiv pentru prelungirea perioadei de împrumut a cărților.  Cititorii pot solicita prelungirea perioadei de împrumut contactând direct secția la care au fost împrumutate cărțile:   Secția Împrumut Carte pentru Copii: 0787 667 392;  Secția Împrumut Carte pentru Adulți: 0787 331 362; Secția de Arte: 0787 342 627. Prin aceste noi numere de telefon, Biblioteca arădeană își dorește să fie mai aproape de cititori și să le ofere un acces cât mai simplu și rapid la serviciile sale. Prelungirea perioadei de împrumut se realizează…

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

UTA – Chindia 1-0… pentru Paști liniștite!

0
UTA a câștigat cu Chindia în Sâmbăta Mare, cu scorul de 1-0, într-un meci aproape decisiv pentru rămânerea în afara barajului pentru retrogradare în Liga a 2-a, contând din etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1, în fața unui public încântător.

POLIȚISTUL-CAMPION LAZĂR Daniel Raul s-a întors de la Campionatul Național M.A.I. cu ÎNCĂ O MEDALIE

0
„Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, superiorilor mei, colegilor de breaslă, prietenilor, tatălui meu Profesor Lazăr Loghin, clubului JUDO LAZĂR LOGHIN, SPP ARAD și de asemenea d-lui Andrei Bodea, patronul lanțului de magazine Maxximus1607 pentru tot sprijinul acordat din toate punctele de vedere”, a declarat polițistul aradean, multiplul Campion d-l Daniel Raul Lazăr.

UTA a reușit cea mai clară victorie din acest sezon și a urcat pe locul doi în play-out

0
FC UTA Arad – CS Gaz Metan Mediaş 4-0 (3-0), Arena „Francisc Neuman” – Arad UTA a reuşit cea mai clară victorie a din acest sezon la capătul unui joc controlat din primul până în ultimul minut. Astfel, echipa arădeană leagă cinci victorii şi un egal în ultimele şase meciuri de acasă și a urcat pe locul doi (provizoriu) în clasamentul Ligii I – play-out. De cealaltă parte, Gaz Metan, virtual retrogradată din Liga I, a suferit a nouă înfrângere consecutivă, ultimele şapte fără gol marcat. Lituanianul Vorobjovas a marcat primele sale goluri pentru UTA. ECHIPELLE și ARBITRII: UTA: Balauru…

Sfârșitul unei frumoase cariere?… Sperăm că NU! Arbitrul internațional Ovidiu HAȚEGAN a suferit un INFARCT, a fost operat de urgență la Timișoara și i s-a montat un STENT CORONARIAN

0
Ovidiu Hațegan (41 de ani) a fost operat de urgență la Timișoara după ce aseară a simțit dureri puternice în zona pieptului, în timp ce se afla acasă, sosit de la un antrenament… nu foarte solicitant.  Ajuns la spitalul din Arad, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și (desigur!), i-au recomandat Timișoara – unde a și fost operat în regim de urgență, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Pădurea Verde”. Medicii i-au montat un stent cororarian, iar până pe finalul săptămânii va rămâne sub monitorizare medicală.

EGALII CAMPIONILOR la ei acasă. CFR Cluj – UTA: 0 – 0

0
Chiar dacă este evident că încă Ionuț Badea nu a apucat să schimbe mare lucru din bagajul tactic al echipei arădene, în meciurile de sâmbătă și marți seară am observat ușor altă determinare. Dacă în atac UTA și-a creat mereu ocazii, acum vedem că au dispărut greșelile din defensivă.
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor USR: când activismul civic eșuează în politică și invers… Apasă aici pentru a citi
Secret Link