Cine intervine atunci când statul o dă în bară? | Asociația Casa Bună – despre spiritul civic și o altă perspectivă asupra educației

Nici nu a început bine anul și deja am avut cazuri marca #RomâniaEducată, cazuri în care tavanul unei instituții publice, care are ca scop educația viitorului țării noastre, a picat peste elevi unii dintre ei ajungând la spital. Cu atâtea cazuri de abatere de la normalitate și etică în cadrul instituțiilor de învățământ precum plagiatul și posturile care se ocupă „pe pile” e tot mai greu să vedem și progresul care se întâmplă, el fiind mai mult static.

Am avut o perioadă în care am căutat un răspuns la întrebarea „Cine intervine atunci când statul o dă în bară?”. Am găsit răspunsul într-o zi pe Facebook. Am văzut postarea unei prietene care este voluntar în cadrul Asociației Casa Bună în care se vorbea despre asociație și ce au făcut în cadrul acesteia.

În contextul unei serii de probleme precum desegregarea, plagiatul și practicile nepotismului în sistemul de învățământ, perspectiva progresului în educație devine din ce în ce mai ștearsă, cu multe aspecte stagnante.

În căutarea unui răspuns la întrebarea „cine intervine atunci când statul o dă în bara?” asociațiile și voluntarii, oameni care își dedică timpul unei cauze sunt singurul răspuns. Vorba lui Napoleon, „Dacă vrei un lucru să fie bine făcut, fă-l singur!”.

Asociația Casa Bună încearcă să combată situațiile de abandon scolar din cauza a mult prea multor motive care apar în viețiile elevilor, iar pe lângă asta constituie un safe place pentru micuți, loc în care aceștia învață, comunică și se simt ca într-o comunitate.

O prietenă care face voluntariat în cadrul Asociației Casa Bună a adus în prim-plan activitatea acestei organizații și a dezvăluit cum intervin atunci când statul pare să eșueze în responsabilitatea sa față de educație și comunități. Acest moment a fost ca o revelație pentru mine, mi-a deschis o ușă către lumea voluntariatului, unde indivizii dedicați încearcă să compenseze deficiențele sistemului.

Anca Teodora Sandu este Președinte al Asociației Casa Bună și a fost de acord să ne vorbească despre activitatea lor

Anca Teodora Sandu: „Despre început vreau să spun că toată Casa Bună a fost proiectul lui Valeriu Nicolaie și al soției lui  Hannah Slavik, ei sunt activi în Ferentari, în special în zona Aleea Livezilor, și lucrează cu copiii acolo de mai bine de 13 ani. Eu m-am alăturat grupului în 2018 și majoritatea echipei COR al Casei Bune vine din acea perioadă. Prin 2018 nu exista Casa Bună, exista un grup informal de voluntari, venea fiecare cum putea și făcea lecții o dată pe săptămână cu copiii la școala 136. Am continuat să facem asta până prin 2019.

Au fost mai multe evenimente care au dus la crearea ONG-ului, și ca oricare lucru bun care iese, acesta iese din presiunea exercitată din afără de alte părți asupra ta. Puteam să continuăm să facem lecții la 136 dar la un moment dat primarul de atunci a decis ca spațiul pe care îl foloseam în școală să treacă în administrarea unui GAL și ne-au spus că vor prelua autoritățile activitățile de acum încolo. Practic am fost dați afară din școală prin 2019 la final de an iar la presiunea asta Valeriu a cumpărat casa de lângă casa lui și am mutat activitățile Casei Bune acolo.

Am început să ne închegăm ca grup dar prin faptul că Valeriu a început să facă acasă la el grupulețe de inițiativă și discuție, veneau aceiași oameni, ne întâlneam, începând să se închege și grupul. Așa a început, cu acest grup de oameni care veneau constant, recurent, care aveau idei și voiau să construiască.

A venit apoi și pandemia, asta a fost declickul pentru că ne-am dat seama că nu putem crește ca grup informal de voluntari pentru că sunt mulți copii care au nevoie. Au venit alte organizații către noi care voiau să facă ce facem noi dar la scară mai mare și așa am ajuns de exemplu în Argeș, Nucșoara și Lerești, în timpul pandemiei când copiii trebuiau să înceapă școala și nu aveau cum să continue școala în modul ăsta de lucru online.

Nu aveau cu ce, nu aveau instrumente necesare. A fost amalganul ăsta de factori care au dus la crearea Asociației Casa Bună în ideea de a sprijini mai mulți copii. În timpul ăsta aveam nevoie de un cadru formal, legal, care să ne permită să atragem sponsorizări ca să putem crește numărul de copii pe care îi sprijineam.

Legat de primărie, credeți că a fost un motiv în spatele acestei decizii de a vă da într-un fel afară din școală? Credeți că au fost anumite implicații sau interese?

Anca Teodora Sandu: Explicația a fost că există acest grup GAL (Grup de Acțiune Locală) care este o inițiativă a instituțiilor de stat prin care primăria a preluat activitățile noastre. Ni s-a spus ok, nu mai e nevoie de voi, de efortul vostru. Acest grup de acțiune locală a preluat spațiile noastre din școală 136. Și mi se pare că au și desfășurat activități câteva luni după care s-a închis, n-a mai fost nimic acolo.

Vreau să te întreb despre acțiuni… am văzut că le aveți afișate pe site, chiar aveți totul afișat, la modul în care aveți și rapoarte pe toți anii de activitate iar în ultimul an, ați avut un raport foarte bun. Ați avut 463 de copii, 13.000 de ore de educație, ceea ce mi se pare foarte mult și 441 de voluntari. Vi se pare că numerele au crescut foarte mult comparativ cu anii precedenți?

Anca Teodora Sandu: Nu chiar, cred că am crescut gradual de la început, din 2020. În 2020, de exemplu, am avut acces la mai mulți voluntari. Dar nu am avut acțiuni de la anii precedenți, pentru că oamenii s-au întors, în perioada post-pandemică, la lucru. Am crescut cu numărul de copii, într-adevăr.

Acest număr crește de fiecare dată, de la an la an, până în punctul în care în momentul de față avem o listă de așteptare, pentru că nu suntem noi destul de mulți ca și echipă, suntem 12 oameni în momentul de față, angajați în ONG, full-time și part-time, care susținem totul în spinare. Numărul de copii crește iar numărul de voluntari rămâne orecum constant sau scade, pentru că oamenii au început să se întoarcă la job-uri, la ritualurile lor de înainte de pandemie. Dar avem foarte mulți voluntari care sunt implicați și care fac asta  săptămânal de trei ani de zile.

Avem o bază de voluntari care fac asta recurent de foarte mult timp. 2023 a fost un an bun dar avem în continuare mulți voluntari care să ne ajute, că avem în continuare o creștere a numărului de copii și o diversitate de programe.

Am văzut și pe domeniul de sănătate că le oferiți niște servicii de care ei au nevoie. Le oferiți aceste servicii prin anumite colaborări cu anumite clinici?

Anca Teodora Sandu: Da. Depinde de serviciile oferite. Dar da, și în cazul serviciilor stomatologice și oftalmologice, avem clinici care ne susțin, avem doctori care vin cu noi pe teren și fac asta pro bono. Ideea este că, da, practic toate ideile astea de a oferi sprijin pe partea medicală vine și din faptul că copiii au probleme de sănătate. Și dacă ai probleme de sănătate, nu prea poți să înveți sau să îți ardă ție de educație când ai alte probleme care dor, efectiv. Și atunci stomatologia e foarte importantă pentru că toți au probleme de alimentație.

Au probleme destul de mari, din cauza alimentației proaste, bineînțeles, de faptul că nu sunt obișnuiți cu rutina de a se spală pe dinți, nu fac prevenție încă în comunitățile lor, nu previn anumite probleme, ci ajung cu ele în stadii foarte critice și apoi le tratează. Și de asta, pentru noi, e important să descurajăm dulciurile, pentru că și așa mănâncă multe dulciuri în mediul lor.

Dacă vrea cineva să doneze ceva, să doneze fructe în loc de dulciuri, care ajută un pic mai mult. Doar că, pe partea stomatologică, e complicat, pentru că presupune o rutină pe care copilul și-o formează. Nu e doar o vizită odată, sunt mai multe vizite. Momentan mergem noi cu ei. Asta înseamnă că ai nevoie de niște adulți, niște voluntari, care să îi însoțească de la Școala nr. 136 sau de unde sunt ei, până la cabinet. Chestia asta minoră, pe care noi o luăm de bună, cum ar fi să te urci într-o mașină, să ajungi la timp la o programare, pentru ei nu există.

Nu există rutina asta de a te trezi, de a verifica pe Google cât îți ia de acasă, până acolo. În viețile lor nu există niciun fel de rutină, adică rutinele nu există. E un haos complet. Totul se întâmplă acum și atunci implică un efort mai mare și momentan putem să o facem doar în București. Putem să o facem și în Nucșoara și în Lărești, doar acolo unde părinții sunt responsabili și pot duce copiii la cabinete.

Problema cu ruralul este că cabinetele sunt foarte departe de ei. Nucșoara este  superizolată și până în Pitești se face o oră jumate. E până în Pitești unde putem noi să oferim sprijin cu ajutorul unei clinici locale. Cu controalele oftalmologice e mai ușor, pentru că avem un cabinet mobil, le urcăm tot echipamentul în mașină, avem medici care vin cu noi pe teren și care testează copiii. Și poți testa până la 80-100 copii pe zi și apoi să le faci ochelari și să revii după 6 luni, să-i testezi și așa mai departe. E mult mai ușor, poți tu să te duci în comunități și să eviți partea logistică care e destul de obositoare și complicată.

Ați văzut rezultate pe parcursul anilor în educația lor? Ați văzut progrese? Ați văzut rezultate pe parcursul anilor în educația lor? 

Anca Teodora Sandu: Da, este foarte important să ținem cont că schimbările se întâmplă, dar se întâmplă în pași foarte mici. Trebuie să ai răbdare cu procesul ăsta în sine. Ei interacționează cu noi, dar la finalul zilei se întorc acasă. Adică stau cu noi câteva zile, se întorc în mediul lor. Însă scoțându-i destul de frecvent și prin controle medicale și venind la Casa Bună și prin taberele pe care le facem, pentru că mai mult timp cu noi, da, se prinde.

În 4-5 ani vezi schimbări. Vezi că ei vor să ajute alți copii la rândul lor, vezi că se spală pe mâini, vezi că se trezesc la timp, că se țin de program, că nu mai absentează sau că anunță dacă absentează. Efectiv că își construiesc niște ritualuri, rutine pe care nu le găsești neapărat în lumea lor, le găsești în lumea noastră, cum ar veni.

Și zic lumea lor, lumea în care e muzică toată noaptea până la 5 dimineața, se culcă la 5, se trezesc la 12-1, lipsesc de la școală sau, trebuie să stai acasă copilul mic cu fratele mai mic în timp ce mama muncește. Nu mănâncă la ore fixe. Mănâncă când apucă, ce apucă, de obicei prostii, care sunt cele mai ieftine și sunt expuși la un mediu foarte zgomotos. Muzică, agresivitate fizică, verbală, mulți oameni într-o singură cameră, astea sunt normale în Ferentari. Automat își lasă amprenta asupra modului în care ei interacționează și  asupra modului în care ei percep lumea din afara lor.

Ați primit feedbackuri de la părinți?

Anca Teodora Sandu: Da, tot timpul avem.

Și sunt pozitive?

Anca Teodora Sandu: Da, sunt pozitive și sunt pozitive la adresa copiiilor lor. Sunt pozitive la adresa faptului că fac mai bine la școală, că sunt mai bine văzuți de profesori, că primesc laude, că noi îi lăudăm. Cred că e foarte important pentru un părinte să audă pur și simplu că copilul lui e un copil bun și că face lucruri bune și că cineva îl vede și îi recunoaște eforturile. Pentru ei ca și părinți e bine să primească feedback pozitiv și din partea noastră, că fac o treabă bună.

Pentru că mulți dintre ei se chinuie cu copiii, dar nu sunt părinți răi. Sunt părinți care încearcă să facă ceea ce știu, cu ceea ce pot, mulți dintre ei sunt analfabeți sau sunt analfabeți funcțional, cu ceea ce pot să facă o viață mai bună pentru copiii ăștia. Nu le iese întotdeauna, adică nu le iese perfect sau bine de fiecare dată, dar se străduiesc.

Contează foarte mult în cazul ăsta nu neapărat că primesc o laudă din partea noastră, dar că sunt trecuți pe listele de alimente, că primesc alimente o dată pe lună sau o dată la două săptămâni, cumva există un motivator în alimentele pe care le primesc. Sunt chemați pentru că sunt sus pe liste, că sunt primii care primesc și îi stimulează să continue să creadă în copiii lor și în educația lor. Da, într-un fel e un proces în care îi motivează și pe ei să lase copiii să continue.

Legat tot pe partea de educație, copiii primesc la școală un suport. Cum e școala pentru ei? Adică ați văzut progrese în cadrul școlii la modul în care să fie mai motivați să continue cu clasele în liceu sau să continue și la o facultate, de exemplu?

Anca Teodora Sandu:  Clar. În unele cazuri am primit feedback din partea lor că învățătorii sau profesori la școală au observat că au făcut progrese și i-au lăudat pentru asta. Și asta i-a făcut să se simtă bine. Copiii cu care lucrăm noi experimentează și un nivel, un gap foarte mare educațional. Cu cât ajunge mai târziu în programul nostru, cu atât gap-urile sunt mai mari. Și, de exemplu, un copil de clasa șaptea poate să nu știe să citească, să citească pe litere. Și atunci trebuie să te întorci foarte mult în urmă. 

De asta e important să pornești cu copiii de când sunt mici. De asta facem grădinița. Că practic le sedimentezi niște noțiuni de bază din start, de la începutul drumului. Dar observ că sunt copii care merg la liceu, care merg să își continuie studiile. Sunt părinți care zic, uite, copilul meu nu vrea să facă doar patru clase sau opt clase cât am făcut eu, vreau să facă mai mult pentru că realizez că e bine pentru viitorul lui. Și atunci ai switch-ul ăsta.

Pe de-o parte lucrăm să integrăm cât mai mulți copii de grădiniță, ca ei să aibă practic un început mai bun în viață. Pe de altă parte, experimentăm cu mai mulți copii care intră în programul nostru de meditație pentru evaluarea națională și care aș vrea să continue mai departe la liceu. Am crescut super mult numărul de copii de clasa 7-a și a 8-a și, practic, copii care își doresc să facă asta.

Avem, de exemplu, vreo 50, cred că avem vreo 45 în moment de față și am pornit cu 11 acum 2 ani de zile. Deci da, se vede clar și există dorința de a-și continua studiile. Și cât de mult le place, nu școala neapărat, nu neapărat sistemul, dar procesul de a învăța, care e un pic diferit de orice altceva. Adică școală e foarte importantă ca și instituție și procesul de învățare e foarte important, îl facem toți. E foarte important cum faci procesul de învățare ca să fie de placul lor.

Faptul că numărul copiilor a crescut e pozitiv pentru asociație?

Anca Teodora Sandu: Da, clar. Păi se aduc unii pe alții. Îți dai seama că e cea mai bună formă de marketing pe care poți să o ai. Este word of mouth. Uite, eu fac asta, vin-o și tu. Chiar în Nucșoara, de la începutul anului am înscris încă 3-4 copii în programul de meditații pentru evaluarea națională, pentru că colegii lor de clasă le-au spus, uite,  facem asta, hai și tu, că uite ce bine e. Deci, da, îți dai seama, e super.

Ne bucură foarte mult. E cel mai bun feedback  pe care poți să-l primești. Și e cel mai bun indicator când faci un lucru bun.

Cum ar putea oamenii să ajute asociația?

Anca Teodora Sandu: Păi cred că spuneam mai devreme că e important și ne trebuie voluntari tot timpul. Și cum spunea și Valeriu, oamenii pot veni să vadă ce facem noi. Pot încerca să vadă activitățile pe care le facem fără frică. Știu că poate suna  foarte intimidant ideea de a face lecții cu un copil, dar nu este. Nivelul e foarte scăzut. Îți trebuie doar răbdare și curiozitate. Să vezi ce poate copilul ăla să facă. Deci nu trebuie să scoți matematicienți, fizicieni din ei în primele trei săptămâni sau să nu îți pui targete așa de înalte. Deci ar avea nevoie de voluntari tot timpul.

Și pot susține tabelele noastre, pot susține activitățile pe care le facem copiii. Toate informațiile sunt și pe site. Dar cred că cea mai importantă formă de suport în momentul de față sunt voluntarii.

Aveți proiecte noi pentru anul 2024?

Anca Teodora Sandu: Da. Am dat drumul la cabană în Nucșoara. Am început acolo cu weekend-uri la cabană. Luăm copii și locuiesc cu noi un weekend prelungit acolo. Și merge foarte bine, copiii se bucură foarte mult. Faptul că e o casă nouă, curată, că mănâncă sănătos, că se plimbă, că fac plimbări în natură. E foarte, foarte mișto vibe-ul acolo. Și o să continuăm tot anul cu tabere acolo.

Practic, avem o cabană, dar avem planul să extindem ca un fel de sat. Satul Casa Bună în Nucșoara. Pentru că cabana este pe un deal al nostru. Și vrem să construim platforme pe care să punem corturi, să devină așa un centru, un spațiu dacă au nevoie de asta. Asta e un proiect.

Apoi grădinița care se construiește acum tot în Jilava, intenționăm să facem și o sală de sport. Deci, practic, ne extindem în toate ariile care ar putea contribui la o viață sănătoasă sau o viață normală pentru un copil.

Am vorbit și cu Luiza Tufan, o tânără foarte simpatică și inteligentă care a fost și ea la rândul ei unul dintre copiii care învățau la Casa Bună iar în prezent aceasta este voluntar la Asociație și ajută copii la rândul ei.

Imi poți spune de cât timp ești la Casa Bună? Cum ai auzit de asociație? Ce faci acum ca voluntar? Cum ți se pare experiența și asociația în sine?

Luiza Tufan: Sunt la Casa Bună de 8 ani de zile, de când se făcea la Școala 136. Am auzit de ei la after. Acum ca voluntar mi se pare foarte mișto, dat fiind faptul că am oportunitatea să ajut și eu la rândul meu, cum am fost ajutată, mai ales cu școala. Este o experiență unică. Prin Casa Bună am învățat foarte multe lucruri și încă învăț. M-au ajutat foarte mult țoti și pe mine și pe surorile mele, și sunt niște oamenii minunați!

Despre desegregare am vorbit cu Maria Batovici, care a studiat politici educaționale și politici sociale, ajungând astfel voluntar la Casa Bună pentru a face o schimbare.

Maria Batovici: „Copiii defavorizaţi sunt deja în urma celor din clasa de mijloc când încep clasa I. Din acest motiv intervenţiile educaţionale trebuie făcute înainte de începerea şcolii. Este foarte important ca copiii să meargă la grădiniţă şi la creşă.

Politicile ce ajută profund copiii defavorizaţi sunt cele ce iau în considerare întreaga familie şi ating toate dimensiunile sărăciei, ea fiind cea care îi împiedică să performeze educaţional. Un copil căruia îi e foame şi care răceşte pentru că se spală cu apă rece şi nu are nici căldură în casă nu poate să se concentreze la şcolă.

Eliminarea taxelor pe salariul minim ar ajuta în special famiile defavorizate, scăzând din stresul familiei. Părinţii mai puţin stresaţi cu supravieţuirea au mai multă grijă de copiii lor. Această mărire a veniturilor gospodăriei ar creşte şi accesul la servicii medicale. Copiii săraci petrec mai mult timp bolnavi ceea ce îi face să lipsească de la şcoală. Absenteismul îi face să rămână în urmă, iar dacă profesoara stă în timpul orelor să explice iar pentru acel elev, toată clasa are de pierdut.

O altă politică posibilă este oferirea fără cost a cursurilor parentale. Părinţii defavorizaţi pot fi încurajaţi să participe la aceste cursuri oferindu-li-se în schimb tichete pentru alimente, haine, produse de iginenă sau jucării.

Momentan în România avem şcoli „bune”, unde părinţii încearcă să-şi ducă copiii şi şcoli „rele” de unde părinţii încearcă să-şi mute copiii. Şcolile bune au majoritar elevi din familii în care părinţii sunt mai educaţi şi au venituri mai mari, adică din clasa de mijloc.

Şcolile cu rezultate scăzute tind să aibă elevi defavorizaţi: elevi cu părinţi mai puţin educaţi şi cu venituri mai mici.

Toţi ştim că familia din care provine un copil are un efect puternic asupra rezultatelor lui şcolare. Dar un efect comparabil îl are compoziţia socială a şcolii în care învaţă copilul. Copiii defavorizaţi au rezultate mult mai bune când învaţă la şcoli mixte, adică şcoli şi cu copii din clasa de mijloc şi cu copii defavorizaţi.

De ce? Putem să vorbim de o şcoală ca având o cultură a succesului sau o cultură anti-succes.

Şcolile în care cel puţin jumătate dintre copii sunt din clasa de mijloc tind să aibă o cultură a succesului. Adică elevii acceptă colectiv că ceea ce trebuie să facă este să ia note mari, să ajungă la facultăţi bune. Atât competiţia, cât şi cooperarea sunt mai mari în aceste şcoli. Elevii având aspiraţii mari, ei se motivează unii pe alţii să nu se abată de la acest drum al performanţei educaţionale. Undeva prin adolescenţă copiii devin mai influenţaţi de colegi sau de alte persoane de vârsta lor decât de părinţi sau de profesori.

Un copil defavorizat căruia părinţii nu i-au transmis motivaţia de performanţă academică poate să o primească de la colegi. Elevii învaţă unii de la alţii. Foarte important este că colegii se ajută între ei când unul nu înţelege ceva. În acest mod se previne rămasul în urmă. Un copil dintr-o familie defavorizată are mai multe şanse să rămână în urmă şi să aibă nevoie să fie ajutat, aici ar ajuta şi extinderea programului „Şcoala după şcoală”.

Sunt afectate negativ rezultatele şcolare ale copiilor din clasa de mijloc de desegregare?

Mulţi părinţi din clasa de mijloc sunt reticenţi la ideea ca copiii lor să meargă la aceeaşi şcoală cu copii dezavantajaţi gândindu-se că o să aducă atitudini negative faţă de educaţie, că o să încurce profesorii şi că o îi înfluenţeze pe colegi să aibă probleme de comportament. În realitate elevii din clasa de mijloc sunt în general influenţaţi negativ şi au rezultate mai scăzute DOAR dacă marea majoritate a copiilor din şcolă sunt din familii defavorizate. Aici totuşi mai trebuie consultaţi profesorii din pre-universitar deoarece ei ştiu cel mai bine modurile în care elevii se influenţează unii pe alţii.

În şcolile în care în jur de jumătate dintre copii sunt din clasa de mijloc şi jumătate sunt dezavantajaţi, elevii din clasa de mijloc nu sunt afectaţi negativ deoarece tot o cultură a succesului tinde să se dezvolte. Alt motiv pentru care într-o clasă mixtă copiii dezavantajaţi sunt influenţaţi pozitiv în timp ce colegii mai avantajaţi nu sunt afectaţi negativ este că copiii dezavantajaţi sunt mai influenţabili. Valorile si atitudinile şcolare pe care le-au primit copiii din clasa de mijloc de la părinţi sunt mai stabile decât cele primite de copiii defavorizaţi.

Părinţii defavorizaţi tind să fie mai stresaţi cu ce o să pună pe masă în acea zi şi ajung să aibă mai puţin timp şi energie să investească să le transmită copiilor lor valori educaţionale.

Nu putem să zicem că vorbim despre un sacrificiu al copiilor din clasa de mijloc din moment ce într-o clasă mixtă din moment ce ei nu au de pierdut, în timp ce cei defavorizaţi au foarte mult de câştigat.

Trebuie totuşi subliniat că inegalităţile educaţionale şi sociale trebuie scăzute inainte ca copiii să înceapă clasa I. Copiii defavorizaţi trebuie să fie susţinuţi să ajungă mai aproape de nivelul celor din clasa de mijloc înainte ca desegregarea să ia loc. Trebuie luat în considerare şi faptul că este mai greu pentru profesori să predea la o clasă în care elevii sunt de diferite niveluri. Este de aşteptat ca desegregarea să îi ajute pe copiii defavorizaţi când este acompaniată de o serie de alte măsuri ce asigură că copiii au acces la resursele de bază.”

Într-o țară în care educația ar trebui să fie egală pentru toți, accentul pe mixitatea școlară e doar una din multe măsuri care sunt necesare pentru schimbări profunde. Una dintre aceste măsuri ar fi lupta anti-sărăcie, pentru ca mai mulți copii să aibă șansa de a merge mai mult la șscoală, inclusiv grădiniță și creșă. Prin crearea unei culturi a succesului și oferirea unui mediu propice învățării, școlile mixte pot reprezenta o șansă reală pentru viitorul educațional al României. Este timpul să încurajăm această abordare și să construim un sistem educațional în care fiecare copil să aibă șanse egale de a atinge excelența.

Siteul oficial al Asociației Casa Bună îl găsiți aici.

Citește și:

Retrospectiva anului 2023 cu Post-Educația