[AVANCRONICĂ] Punctele cu Poli nu au sosit încă. Sâmbătă vine Foresta la Arad, iar UTA are tot lotul valid

uta nu au mai pierdut
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.
Odată cu victoria de săptămâna trecută, UTA a strâns 38 de puncte, fără cele 3 așteptate să intre în cont după ce Comisia de Disciplină va decide „Cazul Poli”. Comisia de specialitate s-a reunit la mijlocul săptămânii în ședința săptămânală, dar această speță a fost amânată. Mai aproape de prima jumătate a clasamentului, trupa roș-albă are, teoretic, mai multă liniște pentru pregătirea ultimelor jocuri din stagiunea 2017-2018.

Ionuț Popa a tras o primă linie în ceea ce privește randamentul tinerilor din echipă, pe care îi vrea mai conectați la ceea ce înseamnă fotbalul de performanță. „Îi cunosc pe acești copii, deși n-am activat în ultimii ani în fotbalul din Arad. Se mai antrenau la mine la teren, îi vedeam în meciurile de copii și juniori. Am crezut că vor sălta mai repede și că randamentul echipei se va datora și randamentului lor individual. Mi-am închipuit că pot și vor mai mult, decât să conteze doar faptul că sunt tineri și de perspectivă. Eu îmi doresc ca un tânăr să confirme în două-trei luni, dacă a fost selecționat în loturile naționale și a primit admirațiile unor sau altora dintre specialiști. Unii mă surprind, parcă stau pe loc. E o perioadă complicată, un jucător talentat de 15-16 ani s-ar putea să nu mai confirme la 20 de ani. E o problemă de reglaj sportiv și mental”, a punctat directorul tehnic al UTA-ei.

„Mister” a mers mai departe cu analiza: „La UTA, în trecut, l-am întâlnit pe Ianu. De când a venit, a făcut pași în sus și a ajuns unde a ajuns. Mai sunt cazuri la Timișoara, recent, pe Sorescu eu l-am debutat în Liga I și confirmă prin semnătura de la Dinamo. La UTA a fost Dennis Man, când plecat de aici în primul rând ne-am gândit dacă va juca. Iată că a prins echipa, mi se pare cel mai bun jucător al lor. Acum, la noi, Tănase joacă de mult la echipă, aș vrea să fie – mental – altceva, să aibă alte preocupări pe lângă cele pe care le știm: deposedare sau pas cu primul. Pe toți i-aș vrea altfel – mă refer la David Popa, Amir Jorza, Albert Stahl și ceilalți. Dar, așa cum nu ai răbdare cu un antrenor, așa poate ne grăbim și noi cu ei. Poate fi o cauză. Totuși, nu îi obligă nimeni să plece repede după antrenament, mai pot să stea să exerseze pasa lungă, de exemplu. În acest sens, mă bucur că ne-am stabilizat ca echipă pe terenul II de la Motorul. Oamenii de acolo ne ajută, echipa nu se mai mută, ne dă speranța că ne putem face munca așa cum trebuie”.

UTA revine în campionat sâmbătă dimineață, odată cu etapa XXXIII din liga secundă. La Șiria descinde Foresta Suceava, iar roș-albii au tot lotul valid, inclusiv Polgar și Markovic.

Categorie: Sport
Etichete: curtuius, Ionut Popa, liga II, Siria, UTA
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] UTA spulberă tot ce prinde în „Liga Elitelor Under 17”. De „Ziua tineretului”, junoirii au bătut la Râmnicu Vâlcea acasă cu 6 – 0!
Articolul următor
UTA a zdrobit Foresta cu 8 – 1 și e salvată matematic de la retrogradare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Marketing Arad, Branding Arad
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

UTA – Chindia 1-0… pentru Paști liniștite!

0
UTA a câștigat cu Chindia în Sâmbăta Mare, cu scorul de 1-0, într-un meci aproape decisiv pentru rămânerea în afara barajului pentru retrogradare în Liga a 2-a, contând din etapa a 6-a din play-out-ul Ligii 1, în fața unui public încântător.

POLIȚISTUL-CAMPION LAZĂR Daniel Raul s-a întors de la Campionatul Național M.A.I. cu ÎNCĂ O MEDALIE

0
„Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine, superiorilor mei, colegilor de breaslă, prietenilor, tatălui meu Profesor Lazăr Loghin, clubului JUDO LAZĂR LOGHIN, SPP ARAD și de asemenea d-lui Andrei Bodea, patronul lanțului de magazine Maxximus1607 pentru tot sprijinul acordat din toate punctele de vedere”, a declarat polițistul aradean, multiplul Campion d-l Daniel Raul Lazăr.

UTA a reușit cea mai clară victorie din acest sezon și a urcat pe locul doi în play-out

0
FC UTA Arad – CS Gaz Metan Mediaş 4-0 (3-0), Arena „Francisc Neuman” – Arad UTA a reuşit cea mai clară victorie a din acest sezon la capătul unui joc controlat din primul până în ultimul minut. Astfel, echipa arădeană leagă cinci victorii şi un egal în ultimele şase meciuri de acasă și a urcat pe locul doi (provizoriu) în clasamentul Ligii I – play-out. De cealaltă parte, Gaz Metan, virtual retrogradată din Liga I, a suferit a nouă înfrângere consecutivă, ultimele şapte fără gol marcat. Lituanianul Vorobjovas a marcat primele sale goluri pentru UTA. ECHIPELLE și ARBITRII: UTA: Balauru…

Sfârșitul unei frumoase cariere?… Sperăm că NU! Arbitrul internațional Ovidiu HAȚEGAN a suferit un INFARCT, a fost operat de urgență la Timișoara și i s-a montat un STENT CORONARIAN

0
Ovidiu Hațegan (41 de ani) a fost operat de urgență la Timișoara după ce aseară a simțit dureri puternice în zona pieptului, în timp ce se afla acasă, sosit de la un antrenament… nu foarte solicitant.  Ajuns la spitalul din Arad, medicii i-au comunicat că a suferit un infarct și (desigur!), i-au recomandat Timișoara – unde a și fost operat în regim de urgență, la Institutul de Boli Cardiovasculare „Pădurea Verde”. Medicii i-au montat un stent cororarian, iar până pe finalul săptămânii va rămâne sub monitorizare medicală.

EGALII CAMPIONILOR la ei acasă. CFR Cluj – UTA: 0 – 0

0
Chiar dacă este evident că încă Ionuț Badea nu a apucat să schimbe mare lucru din bagajul tactic al echipei arădene, în meciurile de sâmbătă și marți seară am observat ușor altă determinare. Dacă în atac UTA și-a creat mereu ocazii, acum vedem că au dispărut greșelile din defensivă.
Wise
Articolul următor Avem VALOARE sau ce?! Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu: „Valoare are un singur lucru: Aradul este în GUNOAIE!” [FOTO / VIDEO] Apasă aici pentru a citi
Secret Link