Fură ăștia tot ce e de furat în Aradul de două decenii încoace, primăverii politice i-a fost furat startul demult… da` să furi tu startul mărțișorului – no, iaca un nou nivel la care a ajuns violarea de domiciliu la membri de partid:
Din seria „cine-o pus câcat pe clanță”, iaca… Flayere peneliste,
ca alea de la hotel, dar inutile, cu fețele rânjind ale prea-iubiților-conducători în formă de potcoave norocoase atârnă de clanțele ușilor prin blocurile arădene. Ce surpriză plăcută, nu-i așa, să ajungi seara acasă, după o zi în care i-ai înjurat de câteva ori din diverse motive administrative, și să-i vezi agățați de ușa ta, locul unde chiar așteptai să ajungi și să te ascunzi de toți și de toate, aflând că un sclav de partid ți-a bătut la ușă cu pumnul… indiferent cine ai fi… să-ți îmnmâneze asta:
La polul opus al enervării… dacă faci parte din „selecta gașcă a celor care pe care-i doare-n bască de strategillie lor” observi din prima că… unde-i Bibi?! (și „da ce fras mai caută Lazăr și Neluțu acolo?”, și „da de ce nu-i Sergiu lângă Geani” – da, no, lipsa lui Bibi sare-n ochi) – și raționezi la fel de ușor că Bibi n-a încăput pe flayerul de grup pentru că nu-i (primit) în gașcă.
Și nu pentru că nu-i tot din aceeași spumă, plămădit, copt și livrat din același cuptor… și pentru că, pur și simplu, nu mai încape pe flayer.
Așa că, de Mărțișor, ca „drept la replică”, părăsit de partid și singur acasă, Bibi și-a făcut mărțișor cu el însuși… ca nematurizații:
1 comentariu. Leave new
Scurt, frumos, impecabil povestit…..o comedie neagra….sau maro…