Bogdan Ardelean, ginerele preotului de la Curtici, a încetat din viață la doar 30 de ani

bogdan ardelean
Distribuie:

După cinci săptămâni de la producerea accidentului groaznic în Biserica Ortodoxă din Curtici, când Bogdan Ardelean (30 de ani), ginerele preotului paroh Liviu Iștoc, a căzut de pe o schelă, din nefericire a încetat din viață la Spitalul din Timișoara unde a fost transferat imediat după eveniment și unde a fost supus mai multor intervenții chirurgicale.


Bogdan a căzut în gol, de pe o schelă amplasată în biserică, de la o înălțime de șapte metri. 

Acesta era împreună cu socrii săi și îi ajuta la curățenia din lăcașul de cult, în care se efectuau lucrări la pictură.  Fiind mai întuneric în biserică, acesta nu a observat o gaură prin care cei care pictează urcă sau coboară gălețile cu material și  a căzut în gol,  de la o înălțime de aproximativ șapte metri.


Bogdan Ardelean a lăsat în urma sa o soție și un băiețel de câteva luni, o familie și o comunitate îndurerate.

Dumneze să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei!


 

Categorie: Știri
Etichete: biserica din Curtici, Bogdan Ardelean, Curtici
Distribuie:
Articolul anterior
Inaugurarea noului spațiu expozițional extins al Pinacotecii muzeului
Articolul următor
Interzicerea țigărilor electronice pentru minori – noua lege adoptată de Parlamentul României

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie