Când incompetența e cel mai dăunător virus pentru EDUCAȚIE

când incompetența e cel mai
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

 

Ditamai președintele (era să zic prostul) națiunii a ieșit să ne spună că el e mulțumit, că elevii trebuie să se obișnuiască și cu asta iar părinții să se aștepte la ce e mai rău. Și ne-a lăsat baltă, pe grupurile noastre de părinți, cu diriginții rușinați să ne tot transmită „obligații” de la direcțiune, direcțiune și ea rușinată să ne tot transmită „obligații” de la ISJ și DSP și tot așa dar cu problema tot nerezolvată. Dacă în martie a fost isteria cu donațiile pentru sistemul sanitar, de azi începe isteria cu donațiile pentru sistemul de învățământ.

De luni, elevii au o nouă „uniformă” obligatorie: vizieră+mască și plexiglas. Ne conformăm, că doar maimuțe suntem, nu-i stres. Dar, totuși, matematic vorbind, cât ne costă? Deja sunt părinți care au notificat școala fie că nu riscă să-și lase copii la școală, fie că nu au suficiente resurse financiare să le asigure cele necesare pentru că, nu e nici igienic nici confortabil să folosească un copil aceeași mască o săptămână, așa mai bine nu o poartă.

Școlile nu au fonduri pentru că ele depind de primării iar primăriile nu au bugetat cheltuielile. Trecem și peste asta, dar problema tot trebuie rezolvată. La un calcul banal, pentru o clasă cu 25 de elevi + 6 profesori la catedră zilnic, trebuie 31 de măști zilnic. O cutie de măști de 100 de bucăți, ar fi suficientă pentru o clasă de elevi+profesorii de la catedră, 3 zile. Pentru că da, să nu se simtă niciun copil discriminat, în fiecare clasă pe catedră, trebuie o cutie de măști și dezinfectant. Nu e normal nici ca profesorii să-și asigure măștile singuri, când intră la fiecare clasă, își iau mască de pe catedră sau de la intrare în clasă, unde aleg să amenajeze locul „pentru măști”.

Părinții trebuie să fie conștienți că nu e loc doar „pentru copilul meu” și restul nu contează. Trebuie să fie conștienți că fiecare copil din clasa copilului său, e și copilul său. Și au două variante: 1) adună bani și-i dau școlii să se ocupe de achiziționarea măștilor pentru întreg anul școlar, pentru fiecare clasă sau 2) se descurcă pe cont propriu și donează clasei măștile necesare măcar clasei copilului său pentru întreg anul școlar. Nu e nici timp și nici loc de discuții și dispute nici între părinți, nici între părinți și diriginți.

Ar fi și o a treia variantă, probabil mult mai sănătoasă, dar înafara „regulii lu Tătaru prăjit”, ca elevii să nu poarte masca non-stop. Cine ne poate garanta că purtarea unei măști+vizieră în medie 6 ore/zi ( la gimnaziu de exemplu) de către un copil nu-i dăunează?

Și, totuși, la întocmirea listei cu „obligații”, nimeni nu a ținut cont de scăderea veniturilor unor familii, de faptul că unii au rămas fără loc de muncă, de faptul că cei cu dificultăți financiare și înainte de luna martie acum se află și cu mai mari dificultăți financiare…Dar e bine, ne conformăm, suntem mulțumiți că Dragnea e la pușcărie, că OUG 13 a fost și s-a dus, că #, că e campanie electorală și tragem cu praștia. E bine și că majoritatea unităților școlare nu au cabinete medicale și personal medical, e bine și că trierea o fac părinții și profesorii, e bine că ni se dau exclusiv „indicații prețioase” și nicio soluție. E bine și că ne focusăm pe măști, uitând de rechizite… și de eterna problemă a manualelor… și de toate problemele de fond din fiecare școală din România care nu s-au rezolvat între timp, doar au și ele, problemele, COVID.

A, o să fie, „bonus”, și controale în clase să vadă „căcații cu servietă” dacă se respectă măsurile. E tot ce-și puteau dori profesorii și elevii, nu?

 

FOTO:  DW.COM

Categorie: Opinii
Etichete: coronavirus, COVID19, elevi, prima zi de școală, profesori
Distribuie:
Articolul anterior
ÎN PREAJMA VOTULUI DEMOCRATIC: „SĂ NU MORI BOU”
Articolul următor
LACRIMILE ÎNVĂȚĂTOAREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

Apreciatul medic arădean Ion Laioș a încetat din viață

0
Ion Laioș, un doctor dedicat pacienților săi, veteran al Serviciului Județean de Ambulanță Arad  și medic până la 78 de ani, s-a stins din viață duminică, 20 septembrie 2026. A împlinit 78 de ani pe 19 septembrie 2026 și a decedat discret a doua zi. Aradul a pierdut un medic remarcabil Dr. Ion Laioș, veteran al Serviciului Județean de Ambulanță Arad și apoi medic privat, a profesat decenii în folosul comunității.  Pacienții îl știau ca pe un doctor „altfel”, foarte empatic și devotat, la care apelau și atunci când speranța părea pierdută. Până în ultimele zile, doctorul Laioș și-a consultat…

Noi volume din Colecția „ILARION FELEA-OPERE COMPLETE”, lansate la Arad

0
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Episcopia Caransebeșului, Episcopia Devei și Hunedoarei, a organizat în perioada 16-19 septembrie 2026 prima ediție a manifestărilor teologice, bisericești și culturale sub genericul: „PATRIMONIUM. Tradiție, Comunitate, Valori. Zilele teologiei și culturii arădene”. În cadrul acestei manifestări, în seara zilei de 18 septembrie, în Catedrala Veche a Aradului a avut loc lansarea noilor volume din Colecția „Ilarion Felea – Opere complete”, editate de Facultatea de Teologie Ortodoxă arădeană.…

Profesorul dr. Teodor Mara s-a stins din viață

0
  Teodor Mara, personalitate de seamă a Aradului în domeniul juridic, o figură importantă în mediul academic și administrația locală de după 1990, s-a stins din viață în seara de sâmbătă, 19 septembrie, la vârsta de 74 de ani. Anunțul a fost făcut de fiul său, pe pagina regretatului profesor. CV-ul lui Teodor Mara este istoria unei vieți care a lăsat în urmă lucruri importante Născut în comuna Sălciua (Alba), a absolvit clasele primare acolo, ajungând, după absolvirea liceului la Baia de Arieș, student și absolvent al Facultății de Drept Economico-Administrativ din Sibiu (1974-1978). În 1981 și-a luat licența în…

O tânără de 18 ani din Vladimirescu a plecat spre școală și nu s-a mai întors | Poliția și familia solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea ei

0
O tânără de 18 ani din Vladimirescu a dispărut fără urmă în dimineața zilei de vineri, după ce a plecat spre școală în municipiul Arad. Poliția și familia solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea ei. Bogdan Adelina Aurelia a plecat de la domiciliu pe 18 septembrie 2026, în jurul orei 07:15, iar de atunci nu a mai putut fi contactată și nu a mai revenit acasă. Semnalmente și elemente distinctive: înălțime și greutate: 155 cm înălțime, aproximativ 65 de kilograme. Păr: Lung, vopsit roșcat. Semne particulare: tânăra are mai multe tatuaje vizibile pe mâini, brațe, palme, dar și pe abdomen și…

Comunitatea din Buteni își ia rămas bun de la fostul primar, Dumitru Giura

0
  Comunitatea din comuna Buteni, județul Arad, îmbracă haine de doliu după vestea tristă împărtășită de reprezentanții administrației locale. Dumitru Giura, fost primar al comunei și un pilon de bază al vieții sociale și administrative locale, a trecut în eternitate.  Anunțul a fost postat pe contul Primăriei Buteni de către actualul primar, Mircea Braiț Șofer de meserie, Dumitru Giura a fost cunoscut de către consăteni drept un om gospodar, corect și profund cinstit, calități care l-au ghidat pe tot parcursul vieții. Devotamentul său față de comunitate s-a concretizat prin implicarea directă în structurile de conducere ale comunei, ocupând funcția de…

Violență și ordine de protecție încălcate în Arad | Patru bărbați au fost reținuți de polițiști în ultimele 24 de ore

0
În ultimele 24 de ore, patru bărbați au fost reținuți de polițiștii arădeni în urma unor fapte de violență domestică și agresiuni stradale petrecute pe raza județului. Printre cazuri se numără încălcarea unui ordin de protecție, agresarea unei femei însărcinate și o bătaie în plină stradă. În toate aceste cazuri, cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorilor de la unitățile de parchet competente, în vederea luării tuturor măsurilor legale ce se impun. Felnac | A intrat cu forța peste fosta concubină, deși avea ordin de protecție În noaptea de 16 spre 17 septembrie 2026, în jurul orei 02:15, polițiștii…
taxe info
DE LA ACELAȘI AUTOR

Actualizare 3 Angajata Poștei din Timișoara care a dat pontul și detalii cum se ajunge la banii de pensii, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare în baza acordului de recunoaștere

0
  ACTUALIZARE 3, 18 septembrie | Angajata Poștei din Timișoara a fost condamnată de Tribunalul Timiș, vineri, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat cu consecințe deosebit de grave, cu suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe un termen de 3 ani. Pe lângă pedeapsa principală, femeii i s-au aplicat o serie de pedepse complementare și accesorii. Condamnarea vine după ce Gherlea Geanina Georgeta a încheiat acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Angajata Poștei a furnizat  informații din interiorul instituției în cazul furtului banilor de pensii de la Oficiul Poștal 1 Timișoara de la…

Noutăți în sezonul 2027 din Formula 1 | İstanbul Park și Portimao revin în calendarul competițional | Crește numărul curselor de sprint

0
Noutăți în sezonul 2027 din Formula 1  24 de Mari Premii, în 22 de țări Crește numărul curselor de sprint, de la 6 la 10 Două noi curse Primele curse vor avea loc în afara Europei. Prima cursă pe Bătrânul Continent va avea loc în weekendul 4-6 iunie, la Monza. Va fi a 8-a rundă din sezon. Două noi curse În runda a 9-a, Marele Circ va merge în Portugalia, pe circuitul de la Portimao. Precedenta cursă aici a avut loc în mai 2021. A doua revenire din calendarul competițional va fi cea a Turciei. Marele Premiu de la Istanbul…

Actualizare 1 Șoferul denunțat de doi tineri polițiști din Arad pentru mita oferită, condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare în baza acordului de recunoaștere

1 comentariu
ACTUALIZARE 1, 18 septembrie | Acord de recunoaștere pentru dare de mită Șoferul care a încercat să mituiască un echipaj de poliție din Arad cu 50 de euro, în noaptea de 7 septembrie, a semnat acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. În baza acestui acord, bărbatul a acceptat o condamnare la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare. Pe lângă pedeapsa cu suspendare și un termen de supraveghere de 2 ani, bărbatul este obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunității, iar suma de 50 de euro (menționată…

Fosta prefectă USR de Timiș Cornelia Elena Micicoi, adusă din arest la audieri la EPPO

0
Cornelia Elena Micicoi, fost prefect USR de Timiș, a fost reținută joi, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului European Timișoara în dosarul în care este acuzată de fraudă cu fonduri europene. După o noapte petrecută în arest, vineri dimineața a fost adusă la audieri. Împreună cu Elena Micicoi, la sediul Parchetului European au fost aduse încă 5 persoane cu care aceasta a colaborat. Astăzi, toți ar putea ajunge în față judecătorilor Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă. La intrarea la audieri, Cornelia Elena Micicoi a spus că „nu e nimic întâmplător, s-a făcut când trebuia desemnat premierul. Totul…

Nicușor Dan l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan ca premier | Europarlamentarul a acceptat propunerea

0
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat oficial joi, 17 septembrie 2026, pe europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României. Nominalizarea vine ca o încercare de a deblocat o criză politică profundă, guvernul fiind demis prin moțiune de cenzură cu mai bine de patru luni în urmă. Siegfried Mureșan a anunțat pe facebook că a acceptat mandatul. „Accept propunerea făcută de Președintele României.” –  a postat Siegfried Mureșan pe facebook. Contextul desemnării și primele reacții Nicușor Dan a explicat că l-a ales pe Siegfried Mureșan deoarece a întrunit cele mai multe voturi din partea partidelor consultate, invocând totodată vasta…

Un afacerist din Lipova a fost înșelat de un „prieten” cu suma de 36.370 de lire sterline

0
  Un afacerist din Lipova a fost înșelat de un „prieten” care a pretins că e angajatul unei bănci cu suma de 36.370 de lire sterline. Tânărul, domiciliat în Cluj, profitând de relația de prietenie cu persoana vătămată, din Lipova, i-a solicitat suma de bani sub pretextul unei investiții în urma căreia ar fi avut un profit de 10-15%. Banii au fost virați în tranșe, dar investiția nu s-a materializat, moment în care partea vătămată a depus plângere pentru înșelăciune. Bărbatul a fost găsit în Cluj, și adus pentru declarații la sediul poliției orașului Lipova, unde, în urma audierilor, a…
unfollow society
Articolul următor Lui Toma i-a ieșit combinația lui Coldea: UVVG Arad are specializarea POLIŢIE LOCALĂ! Apasă aici pentru a citi
Secret Link