Vlad Alui Gheorghe s-a născut în 1992 la Piatra Neamț. A publicat sub pseudonimul Vlad A. Gheorghiu volumele: fratele mut. la nord apa e curată (Editura Paralela 45, 2013) și Disco 2000 (Editura Charmides, 2016). A tradus în limba română volumul de poezie Liniștea și pacea lăuntrică de Jonathan Jackson, actor și muzician american. Co-autor al volumului de dialoguri Mușcătura de măr (Editura Școala Ardeleană, 2023), scris în tandem cu tatăl său, scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Din 2017 cântă în formația de rock alternativ Adam’s Nest, iar în 2024 publică un nou volum de versuri la Editura Tracus Arte, cu titlul Mici insule fără verdeață, pe care Marius Chivu îl caracterizează astfel: „Noile poeme ale lui Vlad Alui Gheorghe alcătuiesc o carte de maturitate a tinereții frumoase și obositoare, irizate cu spleen, abandon și exagerare. O sfârșeală ștearsă învăluie aceste poeme ca niște polaroide dintr-o viață încă proaspătă și deja dezolantă, ca niște mișcări grațioase de dans noaptea în stradă, pe mici zgomote interioare, sub fâșii de lumină incertă și caldă. Vlad Alui Gheorghe scrie poezie cum ar cânta Morrissey blues în Bază.”
Poezia lui Vlad Alui Gheorghe produce surpriză.
Ea e trecută prin ascuţişul intelectului care o rafinează şi o asezonează cu doza optimă de sare şi piper. E o poezie inteligentă a sentimentelor ţinute în frâu, a instinctelor feline care descoperă prin joc gustul sângelui. Nimic nu e gratuit în economia şi strategia acestor poeme subtile, iscoditoare, ţintite. Tânărul poet propune o remixare a poeticilor din urmă, cu o vervă demnă de luat în seamă, versatilă, jucăuşă, corosivă, senzuală. Predispoziţia pentru parodie, parafrază, paradox relevă un spirit cultivat, polemic, livresc şi ironic, cu o bună priză a ideilor. Mixajul elevat al ideilor şi sentimentelor sub pecetea jocului secund, cum ar veni. Există o reţea de figuri ale însinguratului, neînţelesului, care constituie substratul ermetic al textului. Nu e altceva decât o încercare de a defini poezia prin expresia propriei sensibilităţi. Şi totuşi suntem departe de minimalismul autobiografic şi de notele mizerabiliste ale existenţei, conturate de ultima generaţie, de hiperrealismul acid al douămiiştilor. În pulsaţia lirică a discursului său intră şi clişee cinematografice, cover-uri muzicale și chiar referințe fotbalistice. În rest, se fereşte de modele şi se apropie de gradul zero al pedanteriei stilistice, schiţând linii sobre, scenarii şi miniaturi care te transportă într-un tărâm cu fiinţe fragile. Secvenţele sale bizare surprind o lume evanescentă, tranzitorie şi contabilizează acel „vague à l’âme” (melankolie, spleen) al vârstei şi sensibilităţii, după un anumit ritual. Între scris şi realitate, între privire şi obiecte se stabileşte un raport, o inducţie care traduc o irepresibilă sete de a-şi scormoni existenţa.
Cântec de leagăn pentru oamenii care dorm separat
Undeva la tine în casă e un tricou al meu
stă sub pat,
visează cascade luminoase,
se uită în fiecare seară cu tine la HBOmax
adoarme tot timpul după tine, mai plânge când
tu plângi, râde la seriale, îţi apasă pe
skip‑recap când tu uiţi.
tricoul meu bershka de la tine din casă
cu o femeie care patinează
în lumina soarelui între copaci pe care
mi‑a curs sânge când m‑am tăiat în doza
de pepsi
îmi dă mesaje
ca un Mars Rover
că nu l‑ai mai purtat şi l‑ai uitat acolo
între alte lucruri căzute şi necăzute
să viseze la frig şi răcoare,
la cer senin fără rachete,
la nopţi cu oameni care dorm pe
marginea patului gata oricând
să fugă.
***
sunt un tramvai
care se întoarce noaptea la depou
singur, fără lumina aprinsă-n interior, cu semnul defect în
față, un tramvai în care nimeni nu mai vrea să
urce, care nu mai deranjează pe nimeni cu zgomotul
produs, care
nu mai ajunge de multă vreme pe unde
trebuie.
Jerzy Dudek vs restul lumii
Ce să vezi,
mai adormi uneori cu greu că aşa se întâmplă când iei decizii
importante, şi e o noapte grea, că adormi
şi te trezeşti de douăzeci de ori în prima oră,
şi la ce să te gândeşti,
efectiv la ce?
Şi dacă aveai telefon acolo şi eu aici,
rămâneam fără minute fix de sărbători, şi n‑ar fi fost
nimeni la orange să‑mi încarce mie, sau la cosmote să‑ţi
încarce ţie,
că a murit şi cosmote şi probabil e acum cu tine acolo, cu
reprezentanţe dese la fiecare scară de bloc, sau poştă
şi dacă nu mă întreb toate astea,
mă gândesc la milan 2004‑2005 când nu mă
gândesc la tine,
ce echipă, Doamne, o ştiu pe de rost, şi finala
cu Liverpool, că fix acum nu mai ştiu datele de naştere ale
oamenilor din familia noastră, dar jamie carragher
shevchenko, şi toţi ceilalţi,
o noapte lungă, că la 20 de ani veneam acasă praf
şi tot la asta
mă gândeam ca să adorm, şi la 25 la fel, 26, 27, 30
jerzy dudek şi dansul lui vs restul lumii
şi tot se întâmplă seară de seară, până într‑o zi când
la mine or să intre toate penaltyurile de la milan,
şi atunci o să se lase liniştea în cameră,
şi nici strada asta aglomerată n‑o să mai zică nimic, şi o să‑mi
văd mai departe de un somn
început fix înainte să pleci
aşteptând lângă un telefon aproape
descărcat un semn de la tine
cum aştepţi
la o cursă de cai unde nu mai are
cine să fluture steagul de final.
levitație
capul meu e o pătură plină de găuri
prin care îți scoți mâna afară cu totul, și
coatele ți se răcesc imediat.
capul meu e o cutie perfectă
în care pui cu sârg sticlele goale de la
masa de prânz.
Citește și:
