
Peste 1.300 de mamografii s-au efectuat în prima parte a acestui an la Spitalul Județean Arad | Dr. Ramona Putin: „După vârsta de 40 de ani, mamografia devine investigația de bază și standardul de aur în screeningul cancerului de sân, fiind capabilă să detecteze tumori incipiente cu până la doi ani înainte ca acestea să poată fi palpate”
Rezultate
România, în carantină sanitar-veterinară pentru ovine şi caprine | Măsura este valabilă 30 de zile
ANSVSA a instituit carantina internă de 30 de zile pentru ovine şi caprine, ca parte din planul de măsuri urgente şi integrate la nivel naţional pentru izolarea şi combaterea Pestei…
Peste 5.400 de apeluri, în primul semestru al anului 2026, la HelpLine-ul destinat victimelor violenței domestice
În primele șase luni ale anului 2026, la linia telefonică națională gratuită 0800 500 333, au fost primite 5.437 de apeluri, cu, aproximativ, 1.500 mai multe decât aceeași perioadă a…
BISTRIȚA | Operațiune ca-n filme pentru capturarea unui urmărit internațional
Un urmărit internațional a crezut că poate scăpa, dar „joaca de-a v-ați ascunselea” s-a încheiat în Bistrița. Bărbatul în vârstă de 35 de ani, cetățean român cu domiciliul în Germania,…
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat sub control judiciar de DNA
Primarul Capitalei a fost plasat sub control judiciar de DNA. Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și prim-vicepreședintele PNL, a fost chemat joi la audieri de procurorii DNA, în calitate de suspect…
Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autoritățile române a lui Paul de România
Curtea de Apel Paris a dispus, joi 18 iunie, predarea imediată către autoritățile române a lui Paul de România, în cadrul procedurii judiciare desfășurate în baza cooperării dintre autoritățile competente…
Drona căzută la Galați | Cronologia completă: de la impact la Consiliul de Securitate ONU
Drona căzută pe un bloc din Galați a devenit, în doar câteva zile, cel mai grav incident de securitate de pe teritoriul României de la începutul invaziei ruse în Ucraina.…
Peste 1.400 de eleve din România au construit aplicații pentru probleme reale | 10 echipe au ajuns în semifinalele internaționale
Nu sunt ingineri. Nu sunt cercetători. Nu au început încă facultatea. Sunt eleve între 8 și 18 ani. Și au construit aplicații pentru probleme pe care lumea le ignoră sau…
O dronă rusească a căzut pe un bloc din Galați și a explodat | Două victime și 70 de persoane evacuate | Comunicatul MApN
O dronă rusească cu încărcătură explozivă a căzut în noaptea de joi spre vineri pe un bloc din centrul Galațiului, explodând la impactul cu acoperișul de deasupra casei liftului. Alerta…
ANES și Bolt, parteneri împotriva violenței domestice
Bolt și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) anunță un parteneriat prin care helpline-ul național gratuit 0800 500 333, destinat victimelor violenței domestice, discriminării pe…
Jurnaliștii de la Edupedu.ro îl acuză pe ministrul Educației Mihai Dimian de presiuni repetate și tentative de influențare editorială
Printr-un articol publicat luni, 25 mai, jurnaliștii de la Edupedu.ro îl acuză pe ministrul Educației Mihai Dimian de presiuni repetate și tentative de influențare editorială. Ministrul a acuzat publicația că…
Rezultate
România, în carantină sanitar-veterinară pentru ovine şi caprine | Măsura este valabilă 30 de zile
ANSVSA a instituit carantina internă de 30 de zile pentru ovine şi caprine, ca parte din planul de măsuri urgente…
Peste 5.400 de apeluri, în primul semestru al anului 2026, la HelpLine-ul destinat victimelor violenței domestice
În primele șase luni ale anului 2026, la linia telefonică națională gratuită 0800 500 333, au fost primite 5.437 de…
BISTRIȚA | Operațiune ca-n filme pentru capturarea unui urmărit internațional
Un urmărit internațional a crezut că poate scăpa, dar „joaca de-a v-ați ascunselea” s-a încheiat în Bistrița. Bărbatul în vârstă…
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat sub control judiciar de DNA
Primarul Capitalei a fost plasat sub control judiciar de DNA. Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și prim-vicepreședintele PNL, a fost chemat…
Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autoritățile române a lui Paul de România
Curtea de Apel Paris a dispus, joi 18 iunie, predarea imediată către autoritățile române a lui Paul de România, în…






























