15 februarie 2010 – se năștea Cenaclul „Lucian Emandi” al Casei de Cultură Pecica.
De ce?
Pentru că în 15 februarie 1920 s-a născut cel mai reprezentativ poet pecican, Lucian Emandi;
pentru că orice localitate care se respectă are și un brand cultural;
pentru că pecicanii sunt oameni sensibili și educați, care au gustat dintotdeauna poezia;
pentru că Lucian Emandi are demni urmași în ale scrisului, care au nevoie de un culoar de expresie în contextul socio-cultural actual.
„Pentru că”-urile ar putea continua, dar ne vom rezuma în a mai spune doar un „pentru că” foarte important: pentru că avem o administrație locală ce sprijină constant și consistent cultura și înțelege că orice progres al unei comunutăți are ca principală coordonată educația.
Astfel, cenaclul pecican, născut în 2010, are acum șapte ani…de acasă. Adică, suntem binecrescuți și bine crescuți. Ca o pită de Pecica.
„Acasă” înseamnă la Pecica o ascendență literară demnă de mari capitale, în care se află: Lucian Emandi, Roman Ciorogariu, Petre Ugliș Delapecica, precum și Ștefan Damian – cel mai mare itanolog din țară, Vladimir Belity – care a consacrat haiku în literatura noastră și alții cu rădăcini pecicane care fac acest „acasă” atât de special.
Cenaclul nostru s-a născut în prezența lui Iustin Cionca, deputat la acea vreme, actualmente președintele Consiliului Județean Arad, și care este unanim recunoscut ca fiind „Nașul” cenaclului, Miodrag Stanoiov, viceprimar și Dumitru Enăchiuc, consilier județean.
Membrii fondatori sunt Eugenia Ponta Pete, Tatiana Moș, Nicoleta Suceveanu Dudaș, Bogdan Mihai Godja și subsemnata. O mână de dascăli. Sau, mai bine zis, o inimă de dascăl! Toți fondatorii fac parte în continuare din această mișcare culturală, pe parcursul timpului alăturându-se și alții, printre care Blazena Karkus, Mircea Igrișan, Gabriela Lădaru, Rodica Maria Popa, Emanuel Gruia, Adrian Borcea, Ramona Sălăjan și Dacian Don.
În cei șapte ani am crescut frumos și putem să ne fălim (cum se zice la Pecica) că am realizat multe: revista trimestrială „Lumina inimii”, două volume colective de poezie, un membru fondator, Eugenia Ponta Pete, a devenit între timp membru al Ligii Scriitorilor, publicând până în prezent patru volume de poezie, o trupă de teatru care a pus în scenă mai multe piese de teatru, tot pecicane, am creat un festival de anvergură națională „Folk pe pâine” aflat deja la a șasea ediție, precum și numeroase spectacole de succes, la care au participat personalități de marcă din actualitatea culturală națională.
Pentru toate acestea, mulțumim în primul rând pecicanilor, publicului nostru fidel care, prin prezența lor, la toate activitățile noastre, ne-au încurajat să mergem mai departe.
Mulțumirile noastre speciale se îndreaptă, cu căldură și recunoștință, spre Primarul Nostru, Petru Antal, care ne-a sprijinit întotdeauna, fără acest sprijin multe n-ar fi fost posibile și care a fost părtaș la emoțiile noastre, la proiectele noastre la spectacole și întâlniri, cu noi și alături de noi, în orice situație.
Toate acestea demonstrează de fapt, că Pecica este o comunitate închegată, că, bazându-se pe tradiție și înaintași, știe să-și cultive valorile și să-și educe generațiile.
Nu putem încheia decât cu un sonet pecican revelator, marca Lucian Emandi:
Atâția mă-ntrebară
Atâția mă-ntrebară dac-am sădit un pom,
Ori de-am ferit o creangă de-ngheț și de omidă;
Dac-am plivit o holdă de pir și pălămidă,
Sau de-am făcut vreodată un bine pentru om.
Au vrut să-ncheie poaate bilanțul pentru mine,
Să vadă câte roate sui-voi în hambare;
Și câte spice sterpe am înălțat spre soare,
Să drămuie nimicul și ceea ce rămâne.
Că-n lume doar sămânța e semn de veșnicie;
Ea singură-i măsură prin vreme pentru toate…
La toți le-am zis: Nici țarini n-am cumpărat, nici vie,
Nici creanga n-am grijit-o să dea mai multe roade.
Din suflete croindu-mi moșie și grădină,
În brazda lor fecundă am semănat lumină.
(text de Camelia Chifor)
