Luna februarie îi este dedicată compozitorului Emil Monția. Complexul Muzeal Arad vă invită la expoziția pe care i-a dedicat-o

exponatul lunii cantec de primavara emil montia
Distribuie:

 

 

În luna februarie muzeul arădean comemorează 52 de ani de la moartea compozitorului EMIL MONȚIA, iar cu acest prilej este prezentată publicului, în premieră, partitura „CÂNTEC DE PRIMĂVARĂ”, lucrare aflată în colecția Complexului Muzeal Arad.

Expoziția permanentă, dedicată vieții și activității compozitorului Emil Monția (1882 – 1965), a fost amenajată de către specialiștii muzeului județean în anul 1970, la castelul Bohuș din Șiria, în cadrul Muzeului Memorial „Ioan Slavici şi Emil Monţia”.

Pornind de la patrimoniul cultural, aflat în fondul muzeului județean (azi Complexul Muzeal Arad), a fost reconstituită camera de lucru a compozitorului, cuprinzând fotografii de familie, mobilierul original, pianul, instrumente muzicale, partituri, culegeri de folclor, afișe ale operelor sale. Prin documentele personale, diplomele primite din partea Casei Regale a României, premiile obținute în anii ”50, expoziția dedicată lui Emil Monția ilustrează ascensiunea artistică a compozitorului arădean.

Emil Monția –

Născut în 25 decembrie 1881 (stil vechi)/06 ianuarie 1882 (stil nou), la Șicula, în comitatul Arad, „într-o familie preoțească săracă”, cum afirma chiar Monția, a absolvit cursurile liceale, universitatea și a urmat cursuri de muzică la Timișoara, Oradea și Viena. A absolvit Facultatea de drept a Universității din Cluj, iar din anul 1907 a practicat avocatura la Șiria. În anii primului război mondial, de pe frontul din Galiția, a ajuns în Rusia, unde a studiat muzica rusească, la Kiev, cântând în orchestra operei. Emil Monția se numără printre fondatorii Operei din Cluj și din Timișoara, fiind unul dintre artiștii care au înființat Societatea Compozitorilor Români. Este cunoscut publicului din țară și străinătate pentru opera „Fata de la Cozia”, jucată pe scena  operei din Cluj și Timișoara, interpretată și la Arad. Mai mult de jumătate de secol a adunat și prelucrat folclor românesc, iar lucrarea „111 doine și cântece poporale românești, pentru voce și pian” a primit premiul Societății Compozitorilor Români. S-a stins din viață în 16 februarie 1965, la Șiria,  fiind înmormântat în cimitirul ortodox.

Din anul 1970, corul de amatori ai Casei de Cultură a Municipiului Arad, format din coriști ai Filarmonicii din Arad, poartă numele apreciatului compozitor arădean.

Exponatul, partitura „CÂNTEC DE PRIMĂVARĂ” (muzica: Emil Monția, versuri: Ștefan Octavian Iosif) este prezentat publicului până la sfârșitul lunii februarie, la Palatul Cultural Arad ((Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor).

EXPONATUL LUNII FEBRUARIE LA COMPLEXUL MUZEAL ARAD

Palatul Cultural (Piața George Enescu 1, intrarea dinspre Parcul Copiilor)

Marți-Duminică: 09.00-17.00, Luni-închis

PARTITURA ”CÂNTEC DE PRIMĂVARĂ”

Muzica: EMIL MONȚIA

Versuri: ȘTEFAN OCTAVIAN IOSIF

COMPLEXUL MUZEAL ARAD/

MUZEUL MEMORIAL „Ioan Slavici şi Emil Monţia” ȘIRIA

(str. Regimentul de Infanterie 85, nr. 150)

Program de vizitare: Ma-D 09.00-17.00; L- închis

 

Categorie: Cultură
Etichete: Cântec de Primăvară, ComplexulMuzeal Arad, compozitor, Emil Monția, MuzeulMemorial Șiria
Distribuie:
Articolul anterior
Samuel Caba „nu înțelege politica Bucureștiului de a-l păstra pe Remețan”… dar se roagă pentru el
Articolul următor
Camera de Comerț Arad inaugurează Proiectul de consultanță gratuită pentru antreprenori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

cod portocaliu bilcea

ATENȚIE: Cod portocaliu de proști!

E greu să-mi respect regula „nu băga în seamă un prost dacă nu vrei să-i ridici cota”… dar ți-e de-a dreptul imposibil, mai ales când prostul însuși se postează în…