City Celebration la habitat B1 | Prezentări de portofolii, ateliere creative și dialoguri despre artă

habitat B1
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

În perioada 31 iulie – 1 august 2026, în weekendul în care Timișoara sărbătorește City Celebration, spațiul cultural habitat B1 invită publicul la două zile dedicate artei contemporane, dialogului și creației colective.


Programul reunește prezentări de portofolii, ateliere creative și activități de mediere culturală adresate copiilor, familiilor, artiștilor și tuturor celor interesați să descopere arta prin participare și experiment. Participarea la toate activitățile este gratuită.

Programul propune întâlniri informale în jurul procesului creativ, de la modul în care ia naștere o lucrare de artă și este construit un demers artistic, până la exerciții de interpretare, reciclare creativă și practici colective de învățare și creație.


Vineri, 31 iulie

Ziua este dedicată în special copiilor și familiilor, însă toate activitățile sunt deschise publicului interesat.

Între 10:00 și 10:30, în cadrul prezentării „Who do you think you are?”, artiștii Roxana Fogaș, Tudor Vidoni și Manu Anghelescu își vor prezenta portofoliile și vor vorbi despre propriile practici artistice, oferind publicului ocazia de a descoperi procesele din spatele creației contemporane.

În continuare, între 10:30 și 12:30, atelierul „Make it happen!” propune trei ateliere creative interconectate dedicate copiilor și familiilor, în care participanții vor experimenta diferite tehnici artistice într-un cadru deschis, colaborativ și ludic.

În paralel, între 10:00 și 12:30, copiii cu vârste între 7 și 10 ani sunt invitați la atelierul „Ce vede tabloul când se uită la noi?”, un exercițiu de imaginație, poveste și interpretare care pornește de la lucrările expuse și explorează ideea că aceeași imagine poate genera perspective și sensuri diferite.


Sâmbătă, 1 august

Programul continuă între 11:00 și 13:00 cu atelierul „Ecouri” – Ce văd eu, de fapt? Dialoguri cu opera de artă, susținut de Manu Anghelescu. Participanții vor explora, prin scriere creativă și dialog, modul în care se nasc conceptele, cum comunicăm prin intermediul artei și în ce măsură percepția noastră poate construi adevăruri diferite.

Între 14:00 și 17:00, publicul este invitat la „All you can art!”, un program de mediere culturală în cadrul expoziției „Continuum II”. Vizitatorii vor putea descoperi lucrările artiștilor emergenți prin dialog și interpretare ghidată, alături de obiectele și rezultatele atelierelor de upcycling „Make it happen!”, precum și desene realizate după model viu în habitat B1, coordonate de Pepe Peralta Guerrero.


Prin aceste activități, habitat B1 își propune să transforme vizitarea unei expoziții într-o experiență participativă, în care publicul este încurajat să observe, să pună întrebări, să experimenteze și să contribuie activ la dialogul despre arta contemporană.

Activitățile fac parte din proiectul Habitat Residencies, implementat de Asociația Lapsus. Proiectul este finanțat și realizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.


Toate activitățile au loc la habitat B1, care este un spațiu cultural dedicat artei contemporane și proiectelor comunitare, situat în Bastion 1, Strada Hector nr. 1, Timișoara, în zona Bastionului Maria Theresia, la câteva minute de centrul orașului.

Asociația Lapsus este o organizație culturală independentă din Timișoara care dezvoltă proiecte dedicate artei contemporane, educației culturale și implicării comunitare. Prin programe de rezidențe artistice, expoziții, ateliere, mediere culturală și colaborări interdisciplinare, asociația creează contexte de întâlnire între artiști, practicieni culturali și public, încurajând accesul la cultură, experimentul și dialogul.

Pentru mai multe informații

Programul complet al activităților, noutățile despre proiectele viitoare și alte evenimente organizate la habitat B1 pot fi urmărite pe paginile oficiale:



 

Categorie: Cultură, Regional, Timiș
Etichete: Centrul de Proiecte Timișoara, Habitat B1, Lapsus, timisoara
Distribuie:
Articolul anterior
FILARMONICA ARAD | PROGRAMUL LUNII AUGUST 2026
Articolul următor
[CRITIC GUEST] Irina Alexandrescu: „Cartea deschisă spre cer”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

13 Septembrie – zi cu dublă semnificație pentru ISU Arad | Ziua Pompierilor din România și 90 de ani de la înființarea unității

0
În fiecare an, la data de 13 septembrie, sărbătorim Ziua Pompierilor din România, prilej cu care cinstim curajul și devotamentul pompierilor militari care, în urmă cu 178 de ani, au înfruntat trupele otomane în Bătălia din Dealul Spirii, unul dintre momentele de referință din istoria pompierilor români. Anul acesta, pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, sărbătoarea are o dublă semnificație. Alături de Ziua Pompierilor din România, ISU Arad împlinește  90 de ani de la înființarea unității. Cu prilejul celor două momente aniversare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad organizează, în perioada…

Deciziile luate în ședința CSAT, anunțate oficial

0
CSAT a aprobat, luni, Documentul de analiză privind implementarea programului SAFE, care vizează dezvoltarea industriei naţionale de apărare, prin modernizare şi capacitatea de a produce sisteme de înaltă performanţă. „Consolidarea posturii militare a SUA în ţara noastră reprezintă o investiţie strategică în securitatea României”, a informat Administraţia Prezidenţială, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Pe ordinea de zi a Consiliului s-au aflat, de asemenea, teme privind consolidarea capabilităţilor operaţionale ale Armatei României şi adaptarea planificării strategice la noile realităţi geopolitice. „În contextul în care Statele Unite ale Americii se află în plin proces de revizuire a posturii sale…

Doi tineri polițiști din Arad au refuzat mita oferită de un șofer și i-au făcut dosar penal

0
Doi agenți de poliție din cadrul Biroului de Ordine Publică (BOP) Arad au dat dovadă de integritate în noaptea de duminică spre luni. În data de 7 septembrie 2026, în jurul orei 00:24, echipajul format din agent de poliție Covasan Simon și agent de poliție Onila Giulia desfășura o acțiune de supraveghere și control al traficului rutier pe Bulevardul Revoluției din Municipiul Arad. Polițiștii au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Franța, după ce conducătorul auto nu a acordat prioritate de trecere în intersecția dirijată dintre Bulevardul Revoluției și strada Mihai Eminescu. Tentativă de mituire eșuată După ce agenții…

Român mort într-o explozie în Italia | Anchetatorii verifică ipoteza unui dispozitiv exploziv folosit la spargerea bancomatelor

0
Un român de aproximativ 40 de ani a murit în urma unei explozii produse într-o zonă rurală din apropierea orașului Andria, în sudul Italiei. Alături de el și-a pierdut viața un italian de aceeași vârstă. Anchetatorii iau în calcul ipoteza că cei doi manipulau materiale explozive și pregăteau un dispozitiv destinat spargerii bancomatelor. Autoritățile italiene au reușit să obțină indicii cu privire la identitatea celor doi bărbați prin analizarea amprentelor, a unor semne distinctive și a altor elemente găsite la fața locului, notează Buonasera24. Identitățile victimelor urmează să fie confirmate oficial după efectuarea autopsiilor la Policlinico din Bari. În paralel,…

Actualizare 1 Afaceristul Dorel Ungur – vizat de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală pentru exploatarea ilegală a balastierei din zona Feldioara, județul Arad

1 comentariu
Precizările Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad  cu privire la cele 11 percheziții domiciliare efectuate vineri, 4 septembrie, în județele Arad și Bihor, fiind vizate sediile unor societăți comerciale, balastiere și domiciliile unor persoane de interes în cauză, în concret vizat fiind controversatul afacerist bihorean Dorel Ungur, firme ale acestuia și membri ai familiei sale. „În data de 04.09.2026, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, au pus în executare 11 mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Arad și Bihor, într-un dosar penal…

Ședință CSAT | Temele de pe agenda întâlnirii

0
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat duminică cea de-a treia şedinţă CSAT din acest an. Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării a fost programată pentru luni, 7 septembrie 2026, ora 15:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036, Programul Armata României 2044, Documentul de analiză privind implementarea programului SAFE, aprobat în şedinţa de lucru interinstituţională din data de 13.08.2026, termeni de referinţă privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forţelor SUA şi a locaţiilor de dislocare în Europa. De asemenea, pe…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Sfânta Maria Mică | Semnificație creștină, tradiții și obiceiuri la români

3 comentarii
Sfânta Maria Mică – semnificație creștină Nașterea Maicii Domnului este prăznuită de biserică pe 8 septembrie. În legătură cu nașterea și copilăria Maicii Domnului sunt foarte puține informații și date relatate în Sfânta Scriptură. Cele mai multe date despre aceste momente din viața sa ne sunt relatate de scrierile apocrife și, mai ales, de tradiție. Din scrierile sfinte se știe că Fecioara era din neamul lui David (Ps. 131, 11; Matei 21, 9; Luca 1, 32; Romani 1, 3 etc.). După tradiție, părinții săi se numeau Ioachim-Eli, Eliachim (Luca 11, 23) și Ana și locuiau în Nazaret din Galileea. Nazaretul,…

Deputatul Geanina Pistru-Popa cere implicare și fonduri pentru deschiderea Palatului Copiilor Arad

0
La deschiderea noului an școlar, deputatul PNL Geanina Pistru-Popa a adresat o interpelare ministrului Educației și cercetării, Mihai Dimian, cu privire la situația Palatului Copiilor. În interpelare, Geanina Pistru-Popa a explicat importanța Palatului Copiilor pentru Arad, a cerut fondurile necesare și implicare pentru a da în folosință o clădire deja construită, blocată în mare măsură de birocrație. NOTĂ criticarad: Construcția noului sediu al Palatului Copiilor Arad de pe strada Miron Costin trebuia finalizată în 2013, însă proiectul a suferit numeroase întârzieri și nu are nici în prezent un termen clar de inaugurare. Lucrările, realizate de firma Tehnodomus SRL, au fost…

Oțelul – Rapid 0-1 | Giuleștenii urcă pe locul 2 în Superliga

0
Cuprins 1. Rezultatul: Oțelul Galați – Rapid 0-1 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și clasamentul 5. Reacții: Daniel Pancu și Olimpiu Moruțan 6. Ce urmează pentru Rapid și Oțelul Surse Rapid – Oțelul rezultat: giuleștenii au câștigat 1-0 la Galați, duminică, 6 septembrie 2026, printr-un gol marcat în minutul 90+4 de Alex Pașcanu, în meciul care a închis etapa a 8-a din Superliga. Oțelul a terminat partida în inferioritate numerică, după eliminarea lui Patrick. Victoria are miză directă pentru clasament: Rapid urcă pe locul 2, la două puncte…

Petrolul – Corvinul: 2-0 pe Ilie Oană

0
Cuprins 1. Rezultatul: Petrolul – Corvinul 2-0 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea meciului, minut cu minut 4. Miza competițională și clasamentul 5. Reacții: Ricardo Sousa și Florin Maxim 6. Ce urmează pentru Petrolul și Corvinul Surse Petrolul – Corvinul rezultat: „lupii galbeni” au învins-o pe Corvinul Hunedoara cu 2-0, duminică, 6 septembrie 2026, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, în etapa a 8-a din Superliga. Golurile au fost marcate de Malula și Mark Țuțu. Victoria confirmă startul excelent de sezon al Petrolului, echipă aflată pentru prima dată în ultimii ani în lupta directă pentru locurile…

Marele Premiu al Italiei | Antonelli câștigă la Monza

0
Cuprins 1. Rezultatul: Antonelli câștigă la Monza 2. De ce a atras interesul de căutare 3. Desfășurarea cursei, tur cu tur 4. Miza competițională și clasamentul mondial 5. Reacții: Leclerc și paddockul Mercedes 6. Ce urmează în Formula 1 Surse Marele Premiu al Italiei a fost câștigat, duminică, 6 septembrie 2026, de Kimi Antonelli (Mercedes), plecat de pe locul 19 pe grila de start la Monza, într-una dintre cele mai spectaculoase curse ale sezonului de Formula 1. Cursa a fost marcată de accidentul violent al lui Charles Leclerc, în turul 2, la Parabolica. Victoria are miză dublă: Antonelli devine primul…

Traian Băsescu și Valeriu Stoica vin la Arad pentru a conferenția la Simpozionul „Europa – provocări și răspunsuri”

1 comentariu
Europa, România și viitorul nostru. La Arad, a cincea ediție a Simpozionului „Europa – provocări și răspunsuri” Ce loc ocupă România în Europa de astăzi? Care sunt provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană și ce înseamnă, în acest context, democrația și statul de drept? Sunt întrebările de la care pornește cea de-a cincea ediție a Simpozionului „Europa – provocări și răspunsuri. Istorie, cultură și civilizație europeană în context actual”, ce va avea loc la Arad, în perioada 10-11 septembrie 2026. Ediția din acest an îi aduce în fața publicului arădean pe Traian Băsescu, fost președinte al României, și pe…
Wise
Articolul următor Polițiștii din Arad și Republica Moldova, parteneri în proiectul european AR-STOP pentru combaterea traficului de persoane Apasă aici pentru a citi