Sunt Ana Pasanciuc (n. 26.09.2005, Câmpulung Moldovenesc), elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava. Membră a Casei de Poezie Light of ink, coordonată de domnul profesor Gheorghe Cîrstian. Am obținut premii și mențiuni la concursuri literare importante: premiul I la Festivalul Național de Poezie „Gellu Naum”, premiul I la Concursul Național de Poezie de Dragoste „Leoaică tânără, iubirea…” , premiul al II-lea la Festivalul Național de Poezie „Costache Conachi”, premiul al II-lea la Festivalul-Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII”, premiul al III-lea la Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș”, premiul al III-lea la Festivalul Internațional de Literatură „Tudor Arghezi”, mențiune la Festivalul-Concurs Național de Literatură ,,Moștenirea Văcăreștilor”, premiul revistei Hyperion la Festivalul-Concurs Național de Literatură „Rezonanțe Udeștene”. Am participat la Tabăra de creație literară organizată de Memorialul Ipotești, la Atelierele de scriere creativă din cadrul Festivalului „Poezia e la Bistrița”, la Tabăra de creație de la Brezoi. Am publicat texte în reviste & antologii, precum și pe platforme culturale. Pentru mine, poezia este un stil de viață, o bulă de oxigen, de care am nevoie pentru a supraviețui frumos. Citind poezie și, mai ales, scriind, existența concretă este acoperită de culoare.
cristal metafizic
100% plastic
fumatul ucide
timpul ucide
uciderea ucide
cade agrafa roșie de pe birou
un dezinteres față de natură
și încă țip, încă țip
în acea liniște de morgă
aproape tot e clar
nimic din ce dețin nu s-a digerat
doar eprubeta cu sulfur
ochii ei albaștri broscuța de pe tricou
aș fi mâncat cu ea degetele sclavilor
murați în oțet
nu vreau boabele de muștar
se implantează ca un cip
sub pielea mea fragedă
înaintea exploziei
am auzit cioburile din camera de alături
mirosul acesta
îmi desfundă căile senzitive
nebunia visului de mâine
o eliberare și tabloul negru
înconjurat de pânze
doreai să eliberezi șoricelul din tine
era deja mâncat de pisica sălbatică
prelungire
keep calm and sit down
îmi spunea când alergam cu piciorușele
de nămol pe covorul spălat
fiecare înger cade într-un timp în gol
5 metri
impactul cu solul mai lent
stoarceți creierul
soarbe-i cu paiul sucul amar
spală paharul din care ai băut
în fiecare seară ora 21.37
hamsterul (cel fără nume) îmi roade
scărița, nicovala, ciocanul
pe rând
perilimfa își schimbă sensul de mișcare
pe haine negre
părul pisicii aranjat în semne ritualice
scrise în ziua de mâine
respirația se duce
clopotul bate la oră fixă
departe de vis
mi-am lăsat toxinele acolo
într-un spațiu nemărginit și lipsit de oxigen
la rădăcinile păpădiilor
furnicile construiesc templul
ascund cuburi de zahăr
necesitatea de a simți binele în sticla de vin
răul în capsula de melatonină
imaginația mea locul meu defect
tunelul în care m-am pierdut prea des
toate le resimt și încerc să-mi cer iertare
de la oamenii pe care i-am privit atent
am absorbit teama de a nu arde pastele în cuptor
de a nu crede în visul cel rău
de a nu găuri venele prea tare
cu acul care frânge sensibilitatea
plasticul îmi topește unghiile
vertebrele se macină în zgomotul timpului
exercițiu de echilibrat memoria
ai ieșit brusc din camera fără geamuri
condiția umană risipită în sulfatul de cupru
s-a crăpat acoperișul
curge prin ceaiul de rodie
însângerați scripeți atârnă
recipientul cu urme uscate
de la boabe mici de cafea
un loc de relaxare aerul șters
nucleul se scurge
cândva obișnuiam să-mi conserv bunătatea
o puneam în borcane cu gem de caise
sau zahăr
acum îmi îndulcesc sufletul cu prăjituri fără praf de copt
după ani de navigat
doar apa de flori îmi alină sufletul
scos din recipient
stă în fiecare seară acolo
dincolo de dimensiunea umană
vulcanul erupe lent, lent, lent
un timp de reflectare asupra
ființei tale
momentul profund
deconectarea cu lumea de-afară
dansul din fața mării
atomii își păstrează calmul
te afli deasupra solului
luna se mișcă în sunetul mării
umbrele în vânt
poziția sacră
praful
călătorind prin sfera purității
gândul alb rece
îți continui drumul prin ceața himeră
pădurea își menține bolul de mister
gardianul rezolvă integrame
m-am afundat
drumul de întoarcere rămâne nedefinit
mă agit
o mișcare browniană
doar zborul mă poate salva de aici
lumea e a ta
ți se scurge prin mâinile găurite de gloanțe
vulturul zboară singur
pot să mă ridic
minciunile lor nu afectează
trupul deja fript în cuști de aur
ultimul secret se pierde în focul cel veșnic
înoți trist contra voinței
ochii se rotesc în această dulce apocalipsă
Mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST AICI
