Constantin Buduleci (n. 1979, Cisnădie) a debutat în poezie cu volumul Clinchet, ed. Etnous, 2013, Brașov, și în proză cu romanul Recuperarea, ed. Hoffman, Caracal, 2015. Doi ani mai târziu a urmat romanul „Tunelul din Heltau’’ la aceeași editură. În 2022 a apărut la editura Tracus Arte volumul de poezie „Orașul covoarelor”. A publicat proză în revista „Iocan” și versuri în revistele „Oglinda literară’’, ,,Revista de povestiri”, „Viața medicală”, „OPT motive”, revista „Pshyche” (platformă online). În 2016 a luat Premiul I pentru proză acordat de Revista „Dor de Dor’’ (Călărași). A participat în 2019 la cursul de scriere creativă ținut de Florin Iaru și inițiat de Casa de cultură din Cisnădie și în perioada 2020-2022 la Atelierele „Mornin’ poets” coordonate de Simina Diaconu și Andrei Zbîrnea. Scrie cronică literară în revista „Planeta Babel” și „citestema.ro” . De profesie este economist.
s-a stins tot albastrul
din ochii în care îmi puteam vedea
înmormântarea
nu mai revine
cum ar putea un film
de pe Netflix probabil
așa devenim noi masculii când nu mai suntem
priviți ca niște bărbați
fără ”repeat”
oricât ai încerca
poate doar o ejaculare precoce
în rest privești lacrimile ei
ca pe o ploaie de vară
într-o toamnă târzie
și nu mai contează de ce s-a stins totul
ai ajuns să
nu ai curajul să tai
capul unei găini cu gâtul golaș
dar vrei să desprinzi un
electron din atom
hai
pune energie în fiecare celulă
din sângele tău
atunci când va curge să
fie atrase de atomii de azot
electroni pătați de sânge
cum este Pământul de apă
curaj este când poți fugi
de ceea ce te urmărește
jur că nu-mi place
să mă opresc la timp
dar asta fac mereu
ca vrăjitorul de instalări
după ce pune icoana
pe desktop
mă aprind
la trecerea fugara
a mouse-ului
tot ce-a rămas e o pisică
gri cu fular alb
care se lipește de mine cum mă lipeam eu de tine
iar ție nu-ți plăcea
lipsea să îmi dai un picior
și-a făcut casa în gardul de iederă
pentru că nu îi place să intre cu picioarele
în casa altuia
citisem că iedera e o plantă otrăvitoare
ea pare imună. un fel de tu
e interesant că ploaia nu ajunge la ea
doar sunetul pe care îl scot când
o chem. un fel de te strig
cuvintele tale o precipitație nebună
în timpul căreia copii se bagă protectiv
cu nasul în telefon
și eu tot spun să nu dăm cu ploaie
dar tu crezi
că atunci hrănești mai bine toată cultura pe care
ai sădit-o și te bucuri în felul tău
spui că prețul plantelor agățătoare decid inflația
deși ploile de după cules nu mai ajută
mă fac umbrelă și las să cadă
apoi plec pentru că atunci când nu sunt cu copiii
nu plouă
un fel de ființă care pleacă cu norii
toți se bucură să fiu mereu în trecere
