[CRITIC GUEST] Cristi Căliman: „Autoportret urmuzian”

Publicitate online pe Critic Arad

Pachete reclame online pentru firme

Alege ziarul preferat de audiența ta

Ajungi usor in fața aradenilor

Verifică rezultatele online

Transparența 100%

de la 1.290 lei Vezi oferte

Cristi Căliman (n. 1994), din Timișoara, absolvent al Facultății de Litere, UVT, specializarea Limbi și Literaturi, Engleză-Română. Membru al Cenaclului „Pavel Dan” Timișoara din 2022. Apărut în câteva antologii, în revista Orizont și pe platformele online Haimanale Literare și O mie de semne. Susținut numeroase lecturi publice în Timișoara, dar și Arad sau Cluj. Prezent în Antologia „Pavel Dan” 65, Carapacea de aur (Editura Tracus Arte, 2023), îngrijită de Eugen Bunaru.
Pasionat de genurile extreme ale muzicii metal, filmele lui Akira Kurosawa sau pictura din perioada Republicii Weimar, dar și alți artiști precum Kazimir Malevici, Mark Rothko sau Francis Bacon. Dintre scriitorii români, preferații săi sunt Mircea Ivănescu, Petre Stoica și Cristian Popescu.

guri mumificate recită vorbe fără duh
șarpele verde
cadavrul verde
bisturiul de lumină taie meticulos toracele orașului

chipuri lipsite de trăsături dorm anesteziate
noaptea le sărută tandru le reînapoiază visele
umbrele tresar și devin costume de carne
încă o zi încă o cărămidă la piramida rutinei

inima mea mai ușoară decât o pană
porumbeii flămânzi ciugulesc
ficatul unui zeu

orașul se pregătește să înfrunte cu exasperare
satârul încă unui răsărit

autoportret urmuzian

ochii mei sunt sfârcurile unei țigănci
ce la 40 de ani e deja străbunică
lacrimile mele de lapte acru hrănesc gurile știrbe
ale bețivilor cu fețe roșii la 6 dimineața
urechile mele sunt pâlnii de carton în care
se scurg toate certurile plânsetele orgasmele bocetele
sirenele zgomotele uleioase ale nopții
și-mi lubrifiază creierul insomniac
brațele mele sunt doi delfini cu care înot
prin aerul umed aproape lichid
al nopții ce mustește peste orașului transpirat
în loc de păr trupul mi-e acoperit de nenumărați peri
microscopici cu care pipăi aerul în căutarea coapselor tale
ca un animal speriat de tunete în căutarea unui refugiu
și cel mai important, în locul sexului e un gol
un vid, o absență precum cea lăsată de un perforator
un vantablack, un potențial negativ din care
țâșnesc lumi întregi ca din mădularele
unui zeu primordial și onanist

neue sachlichkeit

până și atingerea soarelui a devenit caustică
cerul e o insomnie nesfârșită
pe care se proiectează coșciugele verticale ale orașelor
unde sufletele uscate precum stafidele
sfidează abuzurile unei zeități incerte
asfaltul coroziv al drumurilor ce duc nicăieri
oasele noastre dizolvate combustibili fosili pentru
nevertebratele post-umane ce vor repopula viitorul
întâi arșița lui venus, apoi dezolarea golașă a lui marte
orbitele noastre arse păstrează imaginea unui apus etern