Mă numesc Dragana Lepoiev și sunt elevă în clasa a-XI-a. Sunt o persoană curioasă, prietenoasă și pasionată de tot ce înseamnă literatură. Iubesc poezia, face parte din mine. Mereu găsesc puțin timp liber pentru a-mi pune gândurile pe o bucată de hârtie. Sunt recunoscătoare că fac parte din acest proiect și că am avut ocazia să experimentez lucruri noi.
Monolog
Te caut în fiecare dimineață,
În lumina care pătrunde în cameră.
Îmi amintesc de râsul tău,
De cum îmi încălzea sufletul,
De fiecare privire care îmi spunea
Mai mult decât cuvintele.
Îmi lipsești în clipele de tăcere,
Când mai că îmi sare inima din piept,
Îți simt absența în fiecare colțișor al casei,
acum, atât de goale.
Mă gândesc la noi,
La serile lungi petrecute împreună,
La promisiunile făcute în întuneric,
La visele pe care le-am țesut,
Dar care s-au risipit în vânt.
Căutare
Universul se întinde,
ca o mare fără țărm,
iar noi, puncte de praf,
ridicăm întrebări
despre sens și existență.
***
Gândul e o fereastră
Spre nimicul din noi,
Unde tăcerea întreabă
Ce suntem.
Căutăm răspunsuri în stele,
dar găsim doar ecouri.
Poate că adevărul
nu este în răspunsuri,
ci în tăcerea dintre ele,
acolo unde ființa se oglindește
în infinit.
Noapte amară
Paharul se umple iar,
Lumina palidă tremură pe masă.
În tăcerea grea,
Doar gândurile curg,
Mai amare decât vinul vărsat.
Străzile sunt goale,
În mine răsună zgomotul unei furtuni.
Orele se amestecă,
Băutura curge fără sfârșit,
Dar nici un strop nu spală
Urmele lăsate de amintiri.
Noaptea nu aduce liniște,
Ci doar umbre ce dansează pe pereți.
Alcoolul arde încet,
Suferința nu doarme niciodată,
Iar dimineața nu-mi promite iertare.
13 iulie
Poate nu azi, dar mâine…
Într-o dimineață senină, când toată durerea va părea veche,
Se va așeza o îmbrățișare atâta de adâncă,
Încât vei simți cum rănile se topesc în brațele cuiva,
Cum inima ta, ce părea pierdută, își găsește ritmul iar.
Poate că nu azi, dar mâine,
Va veni cineva care va ști ce cuvinte să spună,
Care nu va cere nimic, dar îți va da totul,
Cineva care va învăța fiecare colț al tristeții tale,
Și va rămâne… în ciuda celor care te-au lăsat.
E în felul în care îți va simți sufletul, fără să întrebe,
Va înțelege ce doare și ce e ascuns de vreme,
Și va fi acolo, nu pentru a schimba, ci pentru a ține,
Pentru că nu tot ce trebuie vindecat se poate vedea,
Dar se simte… și cineva va învăța să simtă.
Poate că nu azi, dar mâine…
Vei descoperi că îmbrățișările nu mai sunt doar gesturi,
Ci leagă fragmente de suflet, îmbinându-le cu grijă,
Și în acea strângere, fără cuvinte, te vei regăsi,
Mult mai întreagă decât erai înainte să te pierzi.
Poate că nu azi… dar mâine vine cu răbdare,
Și atunci vei înțelege că, în toată pierderea ta,
Ai fost mereu doar un drum rătăcit,
Care aștepta să fie găsit
de cineva care știe să te iubească.
Și să te țină pentru totdeauna…
Belladonna
În mijlocul nopții, lin se strecoară,
Belladonna, floare fermecată,
Cu petale negre, aspect ce înfioară,
Și parfum de moarte îndepărtată.
Privirea ți-e goală,
Oh ce amăgire..
Lumina lunii ți-e voal de mister,
Și-n glasul tău, o dulce rătăcire,
Ce cheamă sufletul spre un somn etern.
Otravă blândă, sărut de ispită,
Pe buze roșii, foc și abis,
În inimi naive, dor se aprinde,
În urma ta
iubire și vis.
E silueta ce dansează printre stele,
Regină a nopții, rece și frumoasă,
Belladonna, cu gânduri rebele,
Floare ce cântă și-apoi te lasă
Citește și:
