Pe Iulia Pietraru am remarcat-o în această vară la o lectură în Dumbrava Sibiului, când a participat la Poetic Hub (coordonat de Teodora Coman și Andrei Zbîrnea), eveniment organizat sub egida Festivalului Astra Poetic 2024. Este masterandă la Facultatea de Litere a ULBS. Până acum doar a experimentat discursul poetic, descoperind sensibilitățile mutante ale scrisului. A publicat poeme în Revista Euphorion, pe platforma online O mie de semne și a participat la atelierele Z9 Camp, în 2022, în urma cărora i-a apărut un poem în Echinox, într-un grupaj dedicat participanților. Scrie cronică literară, eseu și este interesată de noile formule poetice din spațiul literar românesc și nu numai.
interdimensional
ne ținem de mână frenetic mii de corpuri erodate
mâinile cu structuri modificate de un supraplin cu care
nu știi ce să faci
mâinile deformate luminate livid de radiațiile unui cluster de stele
ne învârtim spiralat hipervelocitate
granularitate
fluxul transmiterii sinaptice
printre spațiile vidate in-between unde s-au încolăcit senzații
/în tranșee radioactive/
ale mele sunt arse
le eliberez din absorbție într-o realitate fixă
în mulțimea compactă în care mă simt confortabil
luminile artificiale de pe cerul dezînstelat
ne adună laolaltă.
aici, în mulțimile compacte, ne-am strâns într-o cvasi-comunitate
să neutralizăm în întuneric disparități și dezechilibre
dar unele lumini puternice ne zdrobesc mâinile prin contuzie
și noi cu membrele sfâșiate ne prindem unii de alții
de picioare, zdrobite și ele, luna e prea plină
și albă pentru luminile distructive fals livide
și ne prindem atunci de vasele sangvine
să curgă viața by default de la unul la altul
să ne contopim în iubire și suferință.
5 4 3 2 1 să explodăm de bunătate
să ne lepădăm de sine
să ne substimulăm senzorial
steluțele din ochi nu sunt inofensive
viața nu mi se va retrage niciodată
de pe suprafața scăunelului albastru de plastic,
a dulăpiorului verde în care îmi depozitam plușații
plini de praf și iubire textilă
a lacului de la marginea orașului.
am dat prea multă greutate durerilor
pe care nu am știut niciodată să le cuantific,
migrenelor cu aură
bullyingului
se dispersează toate acum în apa lacului stătut.
steluțele din ochi nu sunt inofensive
îmi înțeapă privirea cu acele eterice pătrunzătoare caustice
îmi sigilează realitatea a posteriori în spațiile mnezice
și îmi spun
îți arătăm noi realitatea, lasă-te absorbită în durerea permeabilă
doar
acele încep să croiască realitatea distorsionată
ochii mei sunt pânza unui pictor impresionist
care experimentează vlăguit pointilismul.
nu discern nuanțele, amestecul optic
centrifugat cu zgârieturile circulare
mă ard mă expulzează dezlipesc
îmi dezlipesc fasciculele celulare
le decupează cu foarfeca murdară de aracet.
orice răsuflare exterioară îmi tulbură concentrarea
sunt compusă din emoții vâscoase și
mă supun total mediului.
contrautopie & low energy
strănuți dincolo de peretele care ne desparte apartamentele
și-ți spun timid și șoptit sănătate
apoi surâd de îndrăzneala mea
de a vorbi cu cineva necunoscut
nici măcar nu știu cum te cheamă
câți ani ai la ce corporație lucrezi
nu te-am văzut niciodată
dar te aud dintr-un univers îndepărtat și glacial
în care necunoscuții nu se salută nu-și zâmbesc cu cordialitate
universul e de cealaltă parte a peretelui
sunt mai familiară cu cei din kuty decât cu vecinii-umanoizi, invizibili
trăim o viață întreagă cu iluzia că ne pasă de entitățile
umane și non-umane. dacă s-ar auzi un urlet, probabil am rămâne
apatici ca la un film de groază și am aștepta finalul.
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Daria Maruseac: „Ochelari în formă de inimă pentru o nouă identitate”
- mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
