CRITICĂ DE CORDIALITATE POETICĂ

ilica anton
Distribuie:

Plecarea lui Nicolae Manolescu, unul din cei patru mari critici ai literaturii române, a scormonit teoria scrisului pentru clarificări privind „critica literară”. Titu Maiorescu emitea întâiul o fermă opinie despre „Contra direcției de astăzi în cultura română”, combătând cantitatea în scrierea așa zis literară solicitată de Ion Heliade Rădulescu („Scrieți, băieți, numai scrieți!”). Volumul „Critice” (1866 – 1907) este însoțit de prefețe (la fiecare nouă ediție), dintre care întâia este dintre cele mai relevante și pregătitoare pentru înțelegerea poeziei și a literaturii, în general. „Iluzii pierdute – iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează”, scrie Maiorescu. În scris, a năvălit „o gloată de mediocrități” care trebuie criticată „unde trebuie” și făcută „constructivă” unde se poate. Critica are menirea de a extirpa mediocritatea din scriere, de a feri cultura română de veleitari, aventurieri într-ale scrisului. Criticul „e o persoană care judecă, evaluează sau analizează opere literare sau artistice” (DEX).


Titu Maiorescu e logicianul care dă direcție în estetica poeziei naționale, aflată în curs de afirmare. Eugen Lovinescu are o viziune comparativă cu literatura europeană, recomandând „sincronizarea” cu aceasta. El avea deja texte poetice viguroase, înălțătoare, cu virtuți lirice, inserții metafizice, iar autorii sunt cunoscători ai marilor literaturi ale lumii, școliți în aerul tare și parfumat de aromele culturii europene: Blaga, Barbu, Bacovia, Crainic, Arghezi. George Călinescu face din critica literară o artă a cuvântului, realizând analize și sinteze și identificând o relație estetică între genurile literare, el însuși fiind poet, prozator, estetician, istoric, dramaturg și eseist. Istoria literaturii române (de la origini până în prezent) constituie întâia analiză temeinică a literaturii române, iar eseurile care o compun devin superbe portrete literare ale scriitorilor.


Nicolae Manolescu și-a putut permite – după critica de direcție, critica sincronică, critica impresionistă – să practice o critică estetică. Valoarea operei este singurul criteriu selectiv, iar acesta crește din estetic, din farmecul exprimării frumosului, din cuvinte măiestrit combinate spre a exprima deopotrivă adevărul și simțirea, înălțarea și starea de bine a cititorului. Judecățile sale nu sunt triviale, nu sunt exprimate în răutăți și batjocuri și nici în atacuri la persoană. Istoria critică, susține chiar autorul, este una a valorilor estetice, bazată pe „știința inefabilă a criticii literare”, deși e convins că ”obiectivitatea deplină este o utopie”. Criteriul estetic, instrumentarul sau idee călăuzitoare a unui critic, înseamnă ignorarea (dacă e cu putință) a biografiei și contextului în care se scrie o creație literară. Singura operație de analiză a criticului literar este textul, iar un text valoros nu are nevoie de sprijin biografic și nici de referința la context sau resursă tematică.


Personal, nu pot afirma că sunt critic literar, pentru că o asemenea vocație s-a profesionalizat, iar revistele literare, susținute de Uniunea scriitorilor, dispun de suficienți „judecători” care analizează cărțile sosite la redacție. Unii scriu deopotrivă proză, poezie, istorie literară sau studii estetice. Sunt părtiniri și recenzii de conveniență, critici de adulație etc., iar o prezentare semnată de un asemenea critic din redacția unei reviste devine un semnal de acceptare a acestuia în grupul care diferențiază „autorii” de „scriitori” (cum susține L. Mihuț) sau „scriitorii” de „scrietori”. Pe lângă asemenea autori, care așteaptă judecata valorică, există un pluton de veleitari, care au vehemența să fie numiți ”poeți”. Din păcate, au dispărut orice criterii de selecție ori de autoselecție a celor care vor cu orice preț să intre în conținutul semantic al cuvântului scriitor (poeți și poetese, mai ales). Orice tipografie se declară editură, iar „editurile” de acest tip sunt societăți comerciale, fără a avea de-a face cu ideea de cultură, literatură, estetică, redactori de carte, corectură, referențialitate ori recomandare expertă. Puzderia de poeți, cu cinci – zece broșurele, ambalate în vreo prefață amatoristă, organizează prezentări grandioase de carte, pe la librării, biblioteci, primării, cămine, biserici. După asemenea evenimente, orgoliul își pierde măsura („nimeni nu se satură de glorie!”), cuvintele elogioase încarcă ambițiile, iar asemenea poeței, versificatori, amatori și veleitari se împăunează cu dorința de a deveni „mari scriitori”, chiar dacă timpul vieții nu le-ar (mai) permite asemenea ascensiuni. Recent, am citit despre un „om de știință” care a debutat la 73 ani cu o plachetă cu poezie de dragoste. Alții umplu zilnic pagini pe facebook cu înșiruiri de cuvinte „goale” de estetic, cu greșeli de scriere, ortografie și punctuație. Desigur că toate sunt urmate de o cohortă de admiratori și adulatori, care încarcă paginile cu emoticoane dintre cele mai încântătoare și … încurajatoare.


Indignat, mă mai scap să dau importanță și să plasez câte un semn de mirare sau de întrebare, după care mulțimea de dușmani mi se înmulțesc ori jignirile alunecă spre viciile mele personale, primind cu durere sufletească „aruncăturile lor” de pietre păcătoase. Sunt întrebat alteori: Cum trebuie să fie poezia? Prin ce se deosebește de versificație? De ce nu-ți place ceea ce scriu? Dă-mi exemple de versuri model? Uneori mai răspund, pomenind de frumoasa metafora a lui Blaga („Soarele, lacrima Domnului, cade în mările somnului”) ori de alegoria lui Nichita („N-ai să vii și n-ai să morți / n-ai să șapte între sorți/ n-ai să vară primăvară, / n-ai să doamnă, domnișoară”).


Poezia nu se învață, așa ca într-un „Curs de introducere în poezie” și nici prin experimente de „scrierea creativă” (cum am văzut un proiect la tv). Vocația lirică este cuibărită în sufletul omului și împlinește prin ample și severe lecturi din literatura poetică a lumii. Dorința de a fi etichetat neapărat „poet” nu se împlinește făcându-ți propria ștampilă. Mai multe puncte de vedere ale unor critici literari, apreciați și recunoscuți, vocea publicului instruit în receptarea fundamentelor poetice, emanația unui suflet talentat și cu har pentru căldura cuvintelor îndrăgostite etc. încurajează ivirea unui volum poetic la o editură specializată. Celelalte broșurele vor deveni ca unele flori, pomenite de Eminescu, ce „se scutur multe, moarte”. Recomand autocenzura, multă, multă lectură și suficientă gramatică.


Citește și


 

Categorie: Opinii
Etichete: autor, critică literară, poet, poezie, scriitor
Distribuie:
Articolul anterior
Configurația Consiliului local și județean în urma rezultatelor parțiale
Articolul următor
Cea de a 12-a ediţie a festivalului de literatură Discuția secretă vine și cu o provocare

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

alexandru v. mureșan

MENAJERIA DE STICLĂ (4)

MENAJERIA DE STICLĂ  (4) | „PRETTY WOMAN” vs. „SOFT GIRL”? – Partea a doua   – [Avertisment. Să mă ia dracu’!… De când mă știu, am fost un misogin-sexist (?) i.e., nu împotriva…
alexandru v. mureșan

MENAJERIA DE STICLĂ (3)

          MENAJERIA DE STICLĂ  (3) |  „PRETTY WOMAN” vs. „SOFT GIRL”? – Partea întâi   – [Avertisment. Să mă ia dracu’!… De când mă știu, am fost…
virgil florea

MAI ALEGEM?

Nu ne este dat nouă, oamenilor, să alegem cum să murim, dar ne este pus la dispoziție felul în care alegem să trăim. Iar alegerea este întotdeauna efectul gândirii noastre.…
virgil florea

Normal versus inutil

Nimic din ceea ce ne înconjoară nu vine așa, din senin. Și, știm bine toate au cauze. De obicei ele nu ni se spun pentru că cele mai multe sunt…
alexandru v. mureșan

PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (8)

[ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității…