Dan Artimon, președintele filialei județene a partidulului AUR Arad, a criticat în termeni extrem de duri contractul prin care Retim va continua să desfășoare serviciul de ridicare a gunoiului menajer pe raza municipiului Arad în următorii 8 ani, aprobat în Consiliul Local Municipal în ședința de marți, 21 noiembrie și care va intra în vigoare din 24 aprilie 2024.
„Toate ADI-urile trebuie desființate. Acestea nu își au rostul și rolul în beneficiul cetățenilor!”
„A fost semnat contractul cu Retim pentru următorii 8 ani. Făcând referire la ultimele sondaje pe care noi le avem se pare că partidul nostru are din ce în ce mai mari șanse să câștige Primăria și Consiliul Județean. Prin urmare dacă se mențin tendințele și arădenii consideră că merită să investească încredere îi anunțăm că nu îi vom dezamăgi. Revenind la contractul semant cu operatorul de salubritate Retim, așa ceva nu se va mai întâmpla. În primul rând, pe lângă auditul obligatoriu ce se va face, vom lua la purecat toate aceste căpușeli, toate aceste firme care în mod paradoxal se pare că sunt cele pentru care funcționează administrația locală. Nu este singura firmă în această situație. Aș detalia și aș puncta că e absolut aberant ca un contract să fie pe o perioadă de 8 ani de zile. În primul rând trăim într-o economie de piață liberă, așa cum ne-o dorim, ceea ce înseamnă că în 8 ani de zile în domeniul managementului, depozitării și a tot ce ține de salubritate se pot întâmpla lucruri revoluționare care vor putea duce la prețuri mai mici. De ce nu se face un contract pe veșnicie cu un singur operator? În al doilea rând în caietul de sarcini nu se regăsesc lucruri esențiale. Vorbim de management integrat, colectare selectivă, dar un principiul elementar cel al costului în funcție de cât arunci lipsește. E plin contractul de asemenea enormități. Singura conculuzie e că administrația locală nu e în folosul comunității, ci a unor firme care căpușează bugetul local în detrimentul locuitorului. Categoric într-o administrație condusă de AUR așa ceva nu se va întâmpla! Cine mai ia partea celor care utilizează aceste servicii? Măcar dacă firmele și-ar face treaba într-o economie de piață corectă”, a transmis Dan Artimon.
În aceeași conferință de presă susținută joi, 23 octombrie, la sediul de pe Calea Timișorii, privitor la programul de 1 Decembrie, AUR Arad a anunțat că va oferi posibilități de transport celor care vor dori să meargă la manifestările de la Alba Iulia, cu atât mai mult cu cât partidul s-a înființat chair de Ziua Națională a României.