Doamna Oltea Semeniuc – femeia uitată până și de Dumnezeu pe strada Sabinelor, nr.8. Umilită de autorități, își duce cu demnitate povara și nu vrea nimic din ce nu i se cuvine. „Să mă omoare aici, în fața casei în care stau din 1989? Asta vor?”

S-au scris zeci de materiale pe tema demolărilor din zona Mărului, respectiv strada Sabinelor din municipiu. S-au epuizat temele de comunicate de presă pe tema proiectului „Revitalizarea Zonei Strada Mărului și Amenajarea ca Zonă de Agrement”.  S-a epuizat cam tot ce era de  scris și de  spus, în numere, cantități, valoare în bani, vise. Despre oameni și destinele lor nu s-a scris nimic. Au primit doar etichete. Au fost „nelegiuiții”, „pericolul social”,  „cei care au construit ilegal”. Au construit atât de ilegal încât… majoritatea aveau racorduri la energia electrică, contor individual,  și plăteau legal facturi pe numele lor. La fel aveau servicii de cablu TV. Dar, în primul rând aveau acte de identitate emise de autorități pe adresele din acea „zonă ilegală”. Și aveau pentru că și votau. Mergeau încolonați la vot. Dar astea sunt „detalii”, nu-i așa?

Pe strada Sabinelor, demolările au început în septembrie 2021 (vezi articol asociat) și au tot durat vreo doi ani, până în luna decembrie 2023 când primăria municipiului anunța că „mai sunt şase case pe strada Sabinelor a căror demolare va începe joi, 28 decembrie, şi va continua până la începutul lunii ianuarie.”  Și au încept atunci, dar au fost sistate de instanță, în 29 decembrie, până la data de 01 martie 2024. Această hotărâre a fost dată în urma solicitării unei Ordonanțe președințiale în regim de urgență, de către mai mulți locuitori din acea zonă (vezi acest articol asociat). Locuitori care, conform declarațiilor primarului din conferința de presă din 16 ianuarie (vezi acest articol asociat), ar fi manipulați de „speculanții” care au interese în acea zonă. Fără să indice cine ar fi acei „speculanți”, ni s-a sugerat să ne „prindem” singuri, din context.

Motiv pentru care luni, 29 ianuarie 2024, tot singuri, am făcut o plimbare pe strada Sabinelor

să vedem cu ochii noștri cum molozul și deșeurile rezultate din acele demolări sunt, de fapt, îngropate în acea zonă (se pare că autoritățile de mediu nu au o problemă cu asta) deși tot primarul spunea că toate cheltuielile legate de transportul molozului vor fi în sarcina celor evacuați, ale căror construcții au fost demolate. Am fi curioși ce transport de moloz a plătit primăria, cui și unde a fost transportat.

Am mers pe jos pe pista de biciclete (să ne amendeze poliția locală, dar alt drum nu este) și, la vreo sută de metri, am întâlnit o femeie care stătea în fața unei case și plângea. Am oprit și am întrebat-o dacă are vreo problemă de plânge și dacă o putem ajuta cu ceva. „ Stau și plâng uitându-mă la casa asta că atât mi-a mai rămas. M-au lăsat fără curent din 27 decembrie, mi-au astupat puțul de apă, mi-au demolat gardul de jur-împrejur și mi-au demolat șopronul unde aveam și toaleta”.
Sincer, ne-am blocat. Abia atunci am realizat că femeia nu era într-o plimbare în acea zonă, ci acolo locuiește.

Am întrebat-o dacă este casa ei, cum de mai este acolo având în vedere că oamenii au fost evacuați și casele demolate

„Stau aici din 1989. Tot ce vedeți făcut la casă, fundație, racord la curent, gard am făcut singură cum am putut. În 27 decembrie 2023 au venit să demoleze. Mi-au demolat gardul, mi-au rupt firele de la curent de era să dea foc la casă, mi-au astupat puțul de apă și mi-au demolat toaleta. De atunci stau în beznă, nu am apă să mă spăl sau să-mi spăl hainele, nu am unde merge la toaletă. Mi-am petrecut sărbătorile de iarnă cu pâine uscată și untură, nespălată. Am rămas singură, bătrână și bolnavă în mijlocul câmpului, în toiul iernii. Adun crengi și plasticuri să mă încălzesc. Aveam cumpărată aproape o remorcă de brichete pentru foc dar când au demolat șopronul au dispărut cu moloz cu tot.”

Stâlpul de curent – firele rupte cu buldozerul:

Puțul de apă:

Când și cum ați construit ilegal?

„Cum adică ilegal? Locuiesc aici din 1989. Sunt al doilea proprietar pe casă, primul a fost de la cine am cumpărat-o. Am stat cu soțul, iar când am divorțat, instanța m-a lăsat pe mine în casa asta, pe el l-a evacuat. Toate buletinele din 1989 încoace mi le-am făcut pe adresa asta. Mi-am făcut contract de curent, pe numele meu, am contor. Nicio factură nu am rămas restantă la plată. Când au venit să demoleze mi-au zis să stau liniștită că nu-mi demolează casa. Dar mi-au demolat gardul, au rupt stâlpul și firele de curent și tot ce v-am zis. Eu ce să-nțeleg din asta? Nici măcar o dată n-a mai venit nimeni să vadă de mine. Ziceau că vin în ianuarie să termine de demolat.”

Zona fostului gard care-i împrejmuia casa:

Ați primit o alternativă? Adică să vă pună la dispoziție unde să vă mutați?

„Nu. Le-am spus să-mi dea o garsonieră sau ceva. Mi-au zis că nu se poate, că nu îndeplinesc condițiile că eu am proprietate casa asta. L-au luat pe nu se poate în brațe. Până luna asta nimeni nu mi-a zis așa ceva. A venit de vreo două ori cineva de la social (n.red. Direcția de Asistență Socială) să mă convingă să dau aproape 800 de lei pe lună, din pensia mea de vreo 1200, să mă ducă la azil. Le-am zis că eu nu vreau să plec. Eu știu că asta e casa mea, nu știu să o fi construit ilegal. Dacă ei trebuie musai să o demoleze, vreau să știu și ce au de gând să facă cu mine? Cum adică să plătesc eu pentru azil dacă ei mă scot cu forța din casa mea? Din 1989 până acum n-a fost terenul primăriei?”

Am rugat-o, dacă are documente care să confirme ce ne povestește, să ni le arate

Are dovada că are contract și facturi pe numele ei, pe acea adresă, pentru furnizare energie electrică. Are dovada că locuiește acolo în baza unei Sentințe Civile, fostul său soț sau ce-o fi fost a fost evacuat. N-a găsit pe loc, dar a promis că mai caută și dacă mai trecem pe acolo ne arată, contractul cum a cumpărat casa. Copii după acte de identitate (chiar și expirate), din totdeauna pe acea adresă. Cartea de muncă după peste 40 de ani la TEBA. Prima adresă pe care a primit-o de la Direcția de Asistență Socială Arad, în 11 ianuarie 2024 prin care i se prezenta alternativa azilului. Adică la 3 ani de când au început demolările în jurul ei și la câteva zile după ce instanța le-a sistat. Oare această alternativă nu trebuia prezentată cu mult înainte? Nu părea o femeie nici „nelegiuită”, nici „pericol social” pentru viitoarea „revitalizare a zonei”. Doar o femeie la o vârstă la care nu ar mai trebui să poarte lupte cu sistemul, cu interese sau cu nimeni. O luptă imorală și inegală din toate punctele de vedere. O victimă sigură. Un om lăsat fără posibilitatea de a trăi în minimă decență și care, forțat de împrejurări, se speră că va abandona lupta.

Și, totuși…

proiectul din Zona Mărului va continua, indiferent de oamenii care au fost călcați, la propriu, de buldozere. Indiferent de câte fapte și metode ilicite se comit, poate mai grave decât cea de a „construi” ilegal într-o zonă în care au fost tolerați (unii chiar relocați din alte părți) pentru voturi. Am întrebat-o dacă a votat până acum și dacă va merge la vot în 2024. Răspunsul ei rămâne și concluzia vizitei noastre pe tărâmul tuturor dar al nimănui. „Am fost la vot de fiecare dată. Am mers la secția de votare, nu am cerut urna mobilă nici când am fost bolnavă. Dar nu mai merg. Deși l-am votat pe domnul primar, mai bine mor decât să o mai fac o dată. ”