Două victime au ajuns la spital în urma unui accident rutier la Felnac

accident felnac 1
Distribuie:
Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, în localitatea Felnac în a doua zi de Paști și două victime (mamă și copil) au ajuns la spital.

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

În urma accidentului în care au fost implicate 5 persoane (doi adulți și trei minori), a rezultat o victimă conștientă, cooperantă, neîncarcerată.

Aceasta a fost evaluată medical la locul evenimentului de către echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă.

În urma evaluării medicale, au fost transportate la spital două victime (o femeie și un minor).

Pompierii arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului.

COMUNICAT IPJ ARAD:

În ziua de 17 aprilie a.c., în jurul orei 18:50, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un eveniment rutier.

Din primele cercetări, a reieșit că un bărbat de 22 de ani, din Zăbrani, în timp ce conducea un autoturism pe D.J 682, în Felnac, a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma impactului a rezultat rănirea ușoară (la prima vedere) a unui pasager minor, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și evaluarea stării sale.

Cercetările sunt continuate de polițiști într-un dosar penal, întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

Categorie: Evenimente din trafic
Etichete: accident rutier, felnac, ISU Arad, SMURD
Distribuie:
Articolul anterior
Alte două incendii cauzate de coșurile de fum necurățate
Articolul următor
Târgul Primăverii și Târgul Confort Construct & Instal, la Expo Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

tigari - contrabanda

Prins în trafic burdușit de țigări, un contrabandist notoriu din Sântana n-a mai scăpat ca la alte flagrante: 13.400 de pachete de țigarete netimbrate și două autoturisme i-au confiscat polițiștii de la SICE

[COMUNICAT DE PRESĂ] CONTRABANDĂ, PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ ȘI REȚINERE În cadrul cercetărilor desfășurate într-un dosar penal, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul…