Iubirea mea pentru Eminescu îmi întreține o condiție emoțională și lirică primenitoare. Fiind plecat în Statele Unite, la Knoxville, în noptiera mea, regăsesc volumul ITINERARII SPIRITUALE ARĂDENE (Multimedia, Arad, 1997), volum elaborate de Lizica MIHUȚ. Între paginile 287 – 297, autoarea reia din presa arădeană propriile articole referitoare la EMINESCU: Invitație la „Eminesciana” (FR, 1989), Mulțumim pentru Eminescu (Adevărul, 1990) și Eminescu 94 (Salonul literar, 1994). Mi-a făcut plăcere să le (re)citesc și m-am lăsat sedus de impresii înalte despre evidențierea personalității lui Eminescu, „simbolul unei spiritualități”, „poezia însăși. De totdeauna. Și pentru totdeauna” (p. 279). M-am bucurat mult să constat o opinie arădeană despre Eminescu, pornind de la gândul că Lizica Mihuț a scris despre turneul transilănean și trecerea tânărului Eminovici prin Arad, cu trupa de teatru a lui Pascali. Mi-a stimulat nostalgia despre prietenul meu, DORU ȘERBAN, pe atunci dirijor al Filarmonicii arădene, care a organizat spectacolul dedicat „Eminesciana”.
Scrie Lizica Mihuț: „pentru nicio altă personalitate exponențială a culturii noastre nu s-a adunat o salbă de metafore spre a defini, de fapt indefinibilul, spre «a traduce» în cuvinte indestructibilul, spre a desluși inefabilul”. Este „sărbătoarea spiritului”. Iar în următorul articol (17 ianuarie 1990), scrie: „Și cât de mici la suflet continuăm să fim dacă nu-i înțeleg lecția morală (spune L. M. la nici o lună din decembrie 1989). Dacă ne încăpățânăm să credem că renașterea națională nu înseamnă și renașterea fiecărui dintre noi”. Intrăm cu gândul în spațiul eticii și al „renașterii morale”. Superb îndemn la schimbarea fiecăruia dintre noi! Răspunsul îl regăsim ân citatul, preluat din scrisul autoarei: „…în nicio altă opera a unui scriitor nu ne regăsim pe noi înșine, vârstnici și tineri, cultivați sau nu, erudiți sau mai puțin înșcolați, precum în opera sa, percepută potrivit propriei noastre personalități”. Urmează justificările și concluzia: „…fiecare generație îl recitește prin proprii „ochelari”, confruntându-și idealurile și aspirațiile cu cele ale Poetului, ale Operei Sale”.
În această zi de 15 iulie, la 136 ani de la verticalizarea Eminescu-lui, nu metaforizez și nu adaug alte epitete acestui „Dante valah”. Modul în care Lizica MIHUȚ a trasat, în urmă cu 35 de ani, caracteristica esențială pentru Eminescu, este consecința unei responsabilități publice și culturale. Eminescu e model moral, care sugerează ideea de renaștere spirituală. nu este nevoie de invocarea vreunui epitet, scris de Călinescu, Noica, Cimpoi, Guillermou ori de vreo denigrare patapieviceană. Două versuri sunt suficiente pentru a consta virtuțile Poetului nostru:
„Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,
Luminând străvechii codri și castelul singuratic…” Etc.
