Internetul a făcut totul mai rapid, mai organizat, mai eficient, a adus o varietate de opţiuni la care nimeni nu visa şi, mai ales, a făcut totul gratis. Sau aproape. Dar, în urma sa, există o lungă dâră de victime, sute de mii de companii care au fost înlocuite în furnizarea aceloraşi servicii de câţiva titani ai internetului. Google şi Facebook se hrănesc din reclama care anterior era sursa vitală pentru supravieţuirea presei, Amazon înlocuieşte retailerii tradiţionali, care la rândul lor înlocuiseră magazinele de cartier, Netflix, Hulu şi YouTube înlocuiesc vizionarea tradiţională de filme, Spotify şi Apple sug veniturile caselor de discuri, site-uri precum eBay şi Craigslist înlocuiesc anunţurile de mică publicitate, Tinder scoate din joc anunţurile matrimoniale, Skype înlocuieşte telefonia fixă, WhatsApp înlocuieşte SMS-ul, Kindle înlocuieşte cărţile, Uber se luptă cu taximetriştii, iar Booking.com şi Expedia atacă agenţiile tradiţionale de turism. Întrebarea esenţială: ce este mass-media?
Pentru a vedea cum de s-a ajuns aici trebuie să ne întoarcem în timp cu 25 de ani în urmă pentru a vedea ce însemna atunci presa tradiţională, şi prin extensie, mass-media în general. Produsul unei organizaţii media nu îl constituie ştirea, aşa cum se crede în mod general, ci informaţia. Fie că este vorba de o ştire din sport, de un anunţ imobiliar publicat în rubrica specializată a unui ziar sau ascultarea traficului auto dimineaţa în maşină la un post de radio, aceasta este o informaţie şi acoperă o nevoie specifică a omului.
Aceasta nu este singura nevoie acoperită de organizaţiile mass-media: mai există, de exemplu, nevoia de divertisment. În presa scrisă aceasta este reprezentată de celebrele pagini cu sudoku sau de horoscop, în vreme ce în televiziune sunt prezente diverse show-uri de entertainment. De exemplu, în SUA, mastodonţi precum Time Warner sau Disney deţin de la diverse televiziuni până la studiouri de filme sau parcuri de distracţii pentru a acoperi aceste nevoi ale publicului. News Corp, trustul media al magnatului Ruper Murdoch, deţinea de la ziare şi edituri de cărţi la televiziuni şi studiouri de filme. Între timp, omul de afaceri a separat afacerile în News Corp – care mai reţine ziarele (Wall Street Journal, New York Post, The Sun, The Times etc) şi editura Harper Collins, în vreme ce 21st Century Fox a rămas cu televiziunile Fox, Sky şi National Geographic, un studiou de filme la Hollywood şi distribuitorul asiatic de producţii media STAR TV.
O organizaţie media produce informaţie sau divertisment pentru publicul său. Dar aceasta nu este decât parţial plătită de către public, iar majoritatea veniturilor vin din publicitate, nu din vânzările de ziare sau abonamentele la posturi tv plătite. Subvenţia este încrucişată: reclama permite producţii de calitate mai bună, care mai departe atrag public şi, cu cât publicul este mai larg, cu atât publicitarii plătesc mai mult pentru a-şi promova produsele. Cercul este continuu şi, dacă o rotiţă se strică, întregul angrenaj întră în colaps.
Internetul a ajutat organizaţiile mass-media deoarece acum pot atinge un public mult mai larg. Fie că este vorba de propriile site-uri, de paginile Facebook, de conturile de Twitter sau Snapchat sau de propriile aplicaţii pentru smartphone şi tabletă, audienţa mass-media nu poate decât să crească utilizând tehnologiile noi. Cu toate acestea, organizaţiile media suferă financiar. Şi asta pentru că, deşi nu sunt concurenţi direcţi la producţia de ştiri sau de emisiuni de divertisment, giganţii internetului se „hrănesc“ tot cu reclamă. Iar aici sunt concurenţi direcţi cu organizaţiile media. Mai întâi, motoarele de căutare – Google, Bing, Yahoo! – au dislocat publicitatea pe care companiile o plăteau ziarelor sau revistelor. Acestea structurează informaţia imensă de pe internet în funcţie de căutările utilizatorilor. Iar aceştia, decât să dea un leu pe un ziar şi să aibă informaţia mâine, preferă să caute online şi să o găsească instant şi gratis. Aşa se explică succesul fulminant al motoarelor de căutare. Google a fost înfiinţată în 1997, iar în 2003, cu doar un an înainte de listarea pe bursă, avea venituri anuale 1,5 miliarde de dolari. Anul trecut, în 2015, Google raporta venituri de 74,54 miliarde de dolari. Google este atât de impregnat în viaţa noastră încât, în 2013, când serverele sale au căzut pentru câteva minute, traficul de pe întreg internetul a căzut cu 40%. Ulterior, reţelele sociale precum Facebook sau Twitter, şi aplicaţiile precum SnapChat, care canalizează mare parte din timpul petrecut de către internauţi pe smartphone, au furat şi reclama online, pe care organizaţiile media contau după scăderea printului. Facebook a luat naştere în anul 2004, iar în 2009 avea venituri de 777 milioane de dolari. În 2015, însă, a ajuns la 17,9 miliarde de dolari, din care 80% este reclama pe dispozitive mobile. Magnatul media
Rupert Murdoch a caracterizat la un moment dat Google drept „un vierme tehnologic în inima internetului“, iar compania sa, News Corp a depus la Uniunea Europeană o plângere împotriva Google, despre care afirma că este o „platformă pentru piraterie“. Nu este singura dată când Google a fost atacat: grupul media german Axel Springer, care deţine ziarele Bild, Die Welt, Frankfurter Allgemeine Zeitung, site-ul Business Insider şi multe alte unităţi media, cerea în anul 2014 spargerea Google, aşa cum în urmă cu un secol era spart imperiul petrolier al lui Rockefeller. Vineri, „Financial Times“ scria că autorităţile de la Bruxelles lucrează la o reformă a drepturilor de proprietate intelectuală, care ar da organizaţiilor media dreptul de a cere taxe motoarele de căutare de genul Google – controlat de Alphabet, sau Bing – deţinut de către Microsoft, dacă acestea publică extrase din articolele lor.
Măsurile vor da puteri mai mari de negociere conglomeratelor media, afectate puternic de faptul că Google, Facebook, Twitter şi alte companii de internet le „suflă“ din faţa ochilor publicitatea online. O astfel de lege a fost introdusă în ultimii ani în Spania, însă Google în loc să plătească a închis serviciul Google News din ţara respectivă. De asemenea, o idee relativ similară a fost folosită în Germania. Acolo, în loc să plătească, Google a eliminat site-urile care nu se doresc indexate, însă foarte multe au renunţat la impunerea de plăţi deoarece le scăzuse foarte mult traficul online. Concomitent, împotriva Google sunt deschise trei investigaţii de abuz de poziţie dominantă de către Comisia Europeană: una în privinţa afisării propriilor servicii deasupra rivalilor în motorul său de căutare, una pentru că forţează producătorii de telefoane să preinstaleze aplicaţiile sale şi a treia pe piaţa publicităţii. De asemenea, Google este acuzată de evaziune fiscală şi în Franţa deoarece îşi canalizează vânzările prin subsidiara din Irlanda şi aşa se evită plata TVA şi a impozitului pe profit corespunzător.
Un studiu al companiei de consultanţă OC&C arată că mass-media, dar în general ziarele şi revistele, sunt afectate de faptul că generaţiile tinere folosesc mai mult reţelele sociale pentru a se informa, în loc să cumpere ediţiile print sau să intre pe site-uri de presă. Potrivit studiului, circa 30% din veniturile presei se vor duce, de fapt, în următorul deceniu, către platformele online precum Facebook sau Apple. Apple este trecută în top deoarece a lansat de curând aplicaţia Apple News, dar pentru orice abonament făcut prin intermediul platformei sale, gigantul american reţine o sumă de 30%. Cota de 30% este reţinută atât pentru abonamente la ediţiile digitale ale ziarelor şi revistelor, cât şi la vânzarea de aplicaţii sau jocuri din App Store. Conform raportului, trecerea dinspre print spre digital a costat deja presa britanică 3,5 miliarde de lire sterline, adică aproape jumătate din veniturile sale, iar reorientarea spre platforme online va duce la pierderi de încă 450 de milioane de lire. Datele firmei de cercetare arată că peste două treimi din persoanele cu vârstă de peste 55 de ani apelează direct la brandurile cunoscute de ziare şi reviste pentru a se informa, în vreme ce 41% dintre cei sub 34 de ani folosesc reţelele sociale şi alte platforme asemănătoare pentru a afla noutăţi.
Acelaşi trend produce mari emoţii şi în televiziuni, unde publicul tânăr nu mai este ţinut în faţa ecranului şi preferă să urmărească pe diverse platforme online ce vrea, când vrea şi cum vrea. Aşa se explică succesul Netflix sau YouTube (subsidiară a Google), după cum acelaşi lucru s-a întâmplat şi în muzică în cazul platformei iTunes, deţinută de către Apple, dar şi a Spotify – unde trebuie să plăteşti un abonament lunar pentru a asculta orice cântec doreşti.
Organizaţiile media trebuie să recunoască direct că sunt în competiţie cu Google şi Facebook pentru reclamă, pasul următor fiind să îşi construiască branduri şi comunităţi online unde lumea să vină direct, nu prin intermediari. Ca o comparaţie: la fel cum Europa încearcă să îşi reducă dependenţa de Gazprom, la fel trebuie să facă şi organizaţiile media în privinţa dependenţei de Google şi Facebook. De asemenea, digitalizarea mass-media nu înseamnă doar crearea de site-uri sau aplicaţii de ştiri. De exemplu, dacă acum 20 de ani presa scria despre trendurile din modă, acum trusturile de presă pot realiza, pe lângă ştiri online, şi aplicaţii specializate cu anunţuri.
Oamenii care cumpărau acum ceva timp ziare pentru a vedea anunţurile imobiliare folosesc acum site-uri sau aplicaţii specializate (Craigslist, Airbnb sau Imobiliare.ro, de exemplu). Cei care urmăreau anunţurile auto au trecut acum la aplicaţii specializate, precum Mobile.ro; iar cei dădeau anunţuri pentru a vinde sau cumpăra ceva îi vezi acum pe Ebay ,Olx sau Okazii.ro. De asemenea, cei care urmăreau ofertele de locuri de muncă folosesc acum LinkedIn sau BestJobs ori eJobs în ţara noastră. La fel, foarte mulţi cei care doreau prognoza meteo, utilizează acum aplicaţii precum AccuWeather.
Unele trusturi de presă fac deja acest lucru. De exemplu, News Corp a achiziţionat tot mai multe aplicaţii şi site-uri din domeniul digital. În 2013, societatea a preluat Storyful – o agenţie de ştiri specializată în verificarea şi distribuţia de conţinut generat de proprii utilizatori, Move Inc – ce deţine site-ul de imobiliare Realtor.com. În ianuarie, acţiunile Twitter creşteau cu 14% la apariţia unor zvonuri că News Corp va cumpăra reţeaua de microblogging Twitter. Tendinţa este urmărită şi de un alt conglomerat american, respectiv Time Inc, care deţine branduri precum revistele Time, Sports Illustrated, Life sau Marie Claire. Grupul a achiziţionat în 2010 StyleFeeder, un „motor de personalizare“ a cumpărăturilor, iar la începutul acestui an a preluat MySpace, cea mai populară reţea socială din lume până în 2008, când a fost înlocuită de Facebook. Tot din categoria achiziţiei de „platforme“ online, Time Inc dorea în aprilie achiziţia activelor de internet ale Yahoo!. Acestea au ajuns, până la urmă, la operatorul american de telefonie Verizon, care deţine şi AOL. Concomitent, A&E Networks, o reţea de televiziuni fondată de către grupul media Hearst împreună cu ABC Television (subsidiară a Disney) a investit în platforma de reportaje Vice Media, care a ajuns să fie evaluată la 2,5 miliarde de dolari. Operatorul american de cablu tv Comcast (un fel de RDS pe steroizi), care deţine trustul media NBC, a investit în BuzzFeed şi în Vox Media, proprietara unor site-uri specializate în IT, sport, gaming, modă etc.
Şi în România trendul este asemănător: în 2012, grupul elveţian Ringier a cumpărat eJobs.ro.
Întrebarea este: mai e loc de motoare de căutare? Dar de presă, presă adevărată? Voi încerca să răspund într-un material viitor. Până atunci, ochii pe gadget-ul din dotare!
1 comentariu. Leave new
cind zici : presa adevarata te referi la chestia aceea, de care iti amintesti si dupa o jumatate de ora??
in cazul asta trebe sa umbli la oameni.
nu conteaza cum arata sursa.
doar forma ei. trebuie sa fie cit mai apetisanta.
de exemplu : o stire despre un contract comercial avantajos cu Africa de Sud – noi la dam tractoare ei ne dau alte produse , in cuantum de 1 miliard de dolari, va trece neobservat daca o alaturam pe linga o stire de genul : Zavoranca goala pe plaja la Mamaia. care a fost reactia lui Pepe cind a vazut pozele.
daca dupa jumatate de ora, pui o stire despre silicoanele lui Dragusanu, ai acoperit deja stirea cu contractul comercial.
sau cum suna una dintre legile lui Murphy : daca pe o scena sint doisprezece clowni, iar tu te urci pe scena, linga ei, pentru public nu vei fi decit cel de-al treisprezecilea clown.