Man, eu m-am săturat. M-am săturat până peste cap de poveștile astea pe care mi le toarnă unul și altul, cum că scăpăm, în final, că va fi bine, că e o nouă eră și alte lăbi triste de genul. Probabil că băieții ăia de la comunicare cred că suntem aduși cu pluta de la dracu din praznic, sau din Beliu, ca să halim d-astea. Să fim serioși un pic. Faptul că m-am dat pe lucruri mai importante, cum ar fi pamfletul psihosocial, nu înseamnă că nu văd ce se întâmplă în lumea voastră mică și penibilă. Sau că nu înțeleg. Dar, cum unii nu înțeleg faptul că și tăcerea e un răspuns, cum nu înțeleg că poate exista respect și fără frică, uite că m-ați făcut să mă întorc la voi și la prostelile voastre.
Se vehiculează povestea asta cu locul eligibil pe lista de europarlamentare al lui Don Teflon. Pe sistemul că lui îi ies toate, întotdeauna. Că i-au ieșit, cel puțin până acum, de unde și legătura cu teflonul. Aici e o chestie foarte bine ticluită. Atât de bine, că s-ar putea să și iasă. Dar nu ce cred cei care sunt la prima vizionare de faze de genul. Nu, e o lucrătură teribil de inteligentă, genul de găselniță demnă de scopuri mai frumoase. Citiți și vă minunați.
Deci, avem una bucată primar perpetuu, într-o formațiune în cădere liberă, dar totuși percepută ca reprezentanta opoziției. Primarul perpetuu conduce cu mână de teflon organizația locală, într-un oraș care începe să semene cu Oțelul Roșu. Orașul. Adică praf. Într-o evidentă scădere de popularitate, simțită și în interiorul propriului partid, veșnicul are o idee. Chiar dacă e pe un loc cvasi neeligibil la europarlamentare, el participă. Și, sigur de el, își numește, dar fără să îl numeacă pre nume, un urmaș/înlocuitor la cârma primăriei. Care va trebui ales. De cetățeni. Care cetățeni se împart, în mod normal, în pro și contra primarului perpetuu. Și mai sunt și cei aproximativ 97% nehotărâți, adică ăia de-și pun problema, în ziua votului, ce merge mai bine la curcan, berea sau vinul, și-apoi se plâng patru ani că administrația locală e de căcat.
De data asta, toată lumea merge la vot, să-l voteze pe perpetuu. Unii, că țin cu el, marea majoritate, ca să plece de aici, aceasta fiind singura modalitate de a scăpa. Toți se bucură, mai ales potențialul urmaș la cârmă. Doar că, neeligibil fiind, al nostru veșnic nu pleacă. Doar își întărește poziția în partid, devenind, foarte probabil, un vicepreședinte și un challenger serios al actualei glume ce conduce principalul partid de opoziție. Ca să nu mai spun de poziția de zeu în organizația locală. În acest timp, urmașul devine un fost personaj important, ceva între steaua fără nume și jucătorul fără număr pe spate. Veșnicul își încheie mandatul în glorie și candidează din nou. Nouăzeci și opt la sută din electorat e prea scârbit să mai meargă la vot. Ghici cine câștigă.
Și acum, după ce ați citit toată chestia asta, fuga să vedeți luminițele de Crăciun din fața primăriei. Și să puneți poze pe net.
3 comentarii. Leave new
articol de cacat…pai cine sa vina daca nu mihai fifor..ce om eligibil ar mai fi in arad?
Basil ai scris un text extraordinar ce descrie exact situația și cum Gheorghe Falca își așterne intriga…
Basil face parte din categoria celor care văd și dincolo de ușă. Sigur el are și date care îi permit să spună ce are de spus. NU domnul MIhai Fifor este alternativa LUi Falcă, măcar că fostul ministru este din cu totul alt aluat. NU știu despre cine face Basil vorbire dar cred că individul cu care Aradul s-a pricopsit în 2004 își are o mapă plină cu malversațiuni. Din care el să fie în pole-position, în oricare tip de alegeri. Măcar că la „valoarea ” lui știe să-și facă alegerile foarte bine. Și are încă oameni cu care să lucreze.