Cine și-ar fi închipuit că acum, de capăt de an, mă apucă pe mine amocul? Printre atâția sfinți și urări de bine, și #fieca, iacătă-mă și pe mine, Grinch-ul supraponderal, apatic și provincial, cum ies la despicat firul de brad în patru și la eviscerat lerul. Să văd dacă-i ler, și nu vreo imitație ieftină. Și era așa de bine, aproape trecusem de melancolia de sfârșit de an și demența cumpărăturilor de sărbători.
Ce m-a stârnit pe mine, de data asta, a fost un interviu dintr-un ziar online local. Și nu articolul în sine, care prezenta o afacere oarecum tabu, ci comentariile, prea puțin voalate, pe marginea acestui subiect. Pentru că subiectul, oh, subiectul tabu era o agenție care se ocupă cu videochat-ul. O afacere legitimă, cu câștiguri bune, o afacere curată, cum s-ar zice, dar lovită de anatema tabu-ului și de umbra virtuoasă a moralității creștine și nu prea. Adică s-au îmbățoșat diverși cum că doamne ferește, cum adică, ce e asta, și citind toate astea, m-am simțit în 1523, în Spania, sau în 1900, în Anglia, sau oricând în România. Adică, să ne fie clar, nu vrem de-astea, noi vrem, stai, că nu mai vrem biserici, noi vrem moralitate, dar și libertate, libertate de expresie dar fără cuvinte neagreate de profesorii de limba română din perioada colectivizării.
Pe bune, mă? De unde această nouă revoluție culturală? De unde atâta ipocrizie? Pe sistemul noi vrem egalitate, dar nu pentru toți. Ne dăm atât de europeni, dar suntem încă în fază de ev mediu timpuriu ca ideologie. Mă sperie această suficiență în a înțelege că lumea merge înainte, către libertate de orice fel. Adică hai să demonizăm agențiile de videochat, care îți fac bani dintr-un viciu destul de nevinovat, dar să nu avem nimic cu toate cazinourile de care mustește centrul orașului. Hai să le punem la colțul rușinii pe fetele care fac videochat, dar să nu avem probleme dacă n-au ce mănca, și ajung să facă lucruri mult mai rele. Haidem, toți la pietre, să aruncăm în toți ceilalți care nu se prefac la fel ca noi, sau nu au norocul să aibă meserii atât de onorabile ca ale noastre. Pe bune, cât de ipocriți putem fi?
Măcar de am fi oameni, dar pare-se că nu se poate. Stindardul ăsta al moralității e cam zdrențuit, și cam flutură aiurea peste o țară de oameni fără speranță. Uite, m-am făcut fan al celor de la Studio 20. Pentru că am fost să văd cum e acolo, iar condițiile de muncă sunt foarte ok, banii foarte ok, managementul foarte ok. E o afacere, pentru numele lui Dumnezeu! Dar pentru a înțelege că și asta poate fi o afacere, una bănoasă, trebuie să înțelegi ceva din ceea ce înseamnă antreprenoriat. Și, apropo, nu cred că tinerele vor fi atrase către genul ăsta de afacere din cauza unor interviuri. Vor fi atrase de bani, de posibilitatea de a putea să îți cumpere singure poșeta aia, fără să trebuiască s-o sugă unui semibarosan. Poate că e mai important să treci peste iarnă, poate că e important să ai ce mânca. Cât de virtuoși suntem cu burta goală? Cât valorează marile noastre principii, atunci când e frig?
Cât de verzi sunt strugurii?
3 comentarii. Leave new
Depinde de video chat.
De obicei cînd accesez asa ceva pe net, în cîteva secunde intră o protectie care blochează sistemul pe motiv de adult content etc.
Iar eu trebuia sa închid si sa repornesc sistemul.
Am făcut un experiment.
Am intrat pe un site gay.
Nu am avut probleme, nici o opreliste.
Si era cu minori.
Deci, sau cineva se joacă de-a Dumnezeu, sau urmasii Mariei Magdalena ne dau lectii de morala.
fii bun si da-mi adresa site-ului ca nu mai pot de nerabdare, eu le-am testat pe toate si ma omoara reclamele,
eu am tastat la intimplare tenn gay porn.
in scop de cercetare desigur..