Gheorghe Falcă și talentul său de a bate câmpii cu grație

gheorghe falcă și talentul său
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Adevărul e că ne era dor de Gheorghe Falcă, jurnalistic vorbind, cel puțin pentru talentul său de a reînvia teme/proiecte moarte și de a bate câmpii cu grație. De la Tratatul celor 3 Mări, drumuri, spitale, gaz, energie, războaie, conferința pe care a susținut-o vineri la sediul PNL Arad a eșuat în parcarea imaginară din Piața Avram Iancu. Asta nu pentru că ține neapărat ca acea parcare să fie făcută, ci să-i scoată ochii urmașului său, Călin Bibarț, că nu e capabil nici să pună în practică proiectele moștenite, darămite să vină cu idei/proiecte noi.


COMUNICAT PNL: Europarlamentarul Falcă a cerut politicienilor locali să respecte promisiunea de a construi parcare în Piața Avram Iancu!

„Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, a rezumat în cadrul unei conferințe de presă dezbaterile cu privire la strategia bugetară a Uniunii Europene. România, a explicat acesta, a avut în ultimii ani interesul strategic îndreptat spre domeniul transporturilor și spre menținerea fondurilor dedicat coeziunii pentru statele membre.

Europarlamentarul Falcă a fost din nou (pentru a patra oară) raportor din partea PPE pentru Raportul de Aviz al comisiei TRAN privind bugetul anual. Pe termen lung, bugetul propus pentru 2026 este interconectarea la nivel european și spre mobilitatea militară, în contextul internațional.

De exemplu, Gheorghe Falcă a explicat că Tratatul celor 3 Mări care vizează interconectarea dintre Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Egee și care unește Nordul cu Sudul Europei explică în bună măsură finanțarea europeană și viteza cu care merge drumul expres Arad –Oradea, parte a strategiei europene în domeniul transporturilor.

Gheorghe Falcă apreciază că este un succes sprijinul acordat Republicii Moldova, în valoare de 1,8 miliarde de euro pentru 2025 – 2027, care urmează să fie folosit pentru subvenții pentru gaz și energie electrică, 2 spitale și reabilitare drumuri. Este o procedură unică la nivel european care asigură un sprijin Republicii Moldova, pusă sub presiune de războiul hibrid generat de Rusia.

Gheorghe Falcă a reamintit că este atent la ceea ce se întâmplă în Arad și că va lua poziție în legătură cu dezvoltarea orașului nostru.

„Am văzut promisiunile partidelor politice în campania electorală, toți au promis parcare în Piața Avram Iancu. Am lăsat în Primărie o documentație pentru parcare subterană cu 400 de locuri, nu am primit sprijin pentru concesiune la momentul respectiv. Dragi politicieni locali, dacă ați promis, e timpul să construiți”, a spus acesta.

Fostul primar a spus că se poate face un proiect nou, dar dacă vrem să câștigăm timp se poate actualiza acel proiect, în condițiile în care sunt firme interesate de astfel de investiții.”


Sursa: Departamentul de Comunicare al PNL Arad


 

Categorie: Politice
Etichete: Arad, Gheorghe Falca, PNL Arad
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Lumea post-München sau lumea așa cum nu va mai fi. Iar România?
Articolul următor
„Voi unde ați fost? Voi n-ați știut?!”

8 comentarii. Lasă unul nou

  • Este un personaj total decuplat de la realitate, parcarea din Avram Iancu e un subiect închis de mult Bibart a anuntat că va fi pavata cu granit probabil singura îmbunătățire poate și iluminatul.
    De trecerea de cale ferată pe câmpul Liniștii se vorbește doar, din mandatul lui Falca, nu a pomenit nimic.
    A vorbit de PNRR, România nu a mai tras vreo tranșă de bani de peste un an de zile.
    Nici un jurnalist nu la întrerupt când a început sa spună baliverne cât casa.
    A zis ca România a fost ultra ecologista nu că proiectele și legislația au fost schimbate datorită presiunilor ONG-urilor finanțate din exterior.
    A zis că vom fi independenți energetic datorită gazului din Marea Neagră ce a omis să zică e că acel gaz e deja contract de Germania via Viena.
    Fiecare virgulă spusă de acest personaj poate fi demontata atât de mult minte.
    A spus ca vom primi 80 de miliarde de la UE dar tot el mai târziu a recunoscut ca vor fi sume mari din PNRR neatrase care vor merge spre armata UE,deci cifra de 80 miliarde va fi mult redusa.
    Trebuia întrebat câți bani a virat România la UE anul trecut și cât a atras.
    Iar nu la întrebat nimeni câți bani vor fi în bugetul UE pt reabilitarile clădirilor istorice cum este Cetatea Aradului.

    Răspunde
  • Falca si ciracii lui trebuie sa tina cont de faptul cai in piata Avram Iancu se afla „Monumentul Ostașului Român” care este protejat de Oficiul National pentru Cultul Eroilor prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor si operelor comemorative de razboi. Pe 12 octombrie 2022, Primăria Municipiului Arad a lansat o licitatie pentru „Servicii de studiu de fezabilitate aferente obiectivului de investiție Amenajare parcare subterană Piața Avram Iancu din Municipiul Arad”. Licitatia a fost castigata de : FIP Consulting SRL, din Sectorul 3 al Bucureștiului Valoarea contractului semnat de Primăria Municipiului Arad la finalul anului trecut este de 400 de mii de lei (ce s-a intamplat cu acest contract si cu cei 400mii lei?).Intrucat proiectul urma sa afecteze „Monumentul Ostașului Român” din piata Avram Iancu , am luat legatura cu Oficiul National pentru Cultul Eroilor din Cadrul Ministerului Apararii Nationale din corespondeta cu O.N.C.E.C. am aflat ca primaria mun. Arad era obligata sa-i anunte cu privire la lucrarile ce urmau a fi efectuate in perimetrul monumentului . Raspunsul l-am primit prin actul cu nr. C.E.5725 din 24.11.2022 semnat de dir adj. al O.N.C.E.C. col. Dan-Mihai Dinca. Deci atentie domnule Falca ce doresti sa faci in piata Avram Iancu si cum vei afecta integritatea „Monumentul Ostașului Român”. Apropo domnule Falca daca to esti interesat de finalizarea proiectelor pe care le-ai initiat te intreb ce mai stii de Monumentul Marii Uniri despre care stim ca a fost comandat inca din 2013 pe vremea cand erai primar in Arad, a fost si platit dar in Arad nu a mai ajuns . Ai uitat de el ? Noi nu am uitat cum nu uitam „marile” tale realizari ca primar: Fabrica de Zahar, stadioane demolate, etc.

    Răspunde
  • Nu inteleg de ce trebuie sa ii dam importanta acestui jegos,care de ani de zile bântuie Aradul!!!..presa e de vina ca ii promovează ideile lui tâmpite.

    Răspunde
  • Acest personaj este un gunoi ordinar nu ar mai trebui publicate și republicate inepțiile lui .trebuie lăsat în uitare , veșnică uitară

    Răspunde
    • == BINE PUNCTAT ==

      Răspunde
      • == GHITZA PUSHCULITZA E SUPARAT PE BIBI DRUJBA CA N A VENIT CU CADOUL IN PLIC DE ZIUA LUI – ASA CUM FAC MAFIOTZII PEDELEI DE 20 ANI == ASA CA A INCEPUT SA BAGE FITILISME PRIN PRESA CA DOAR E DOTTORE IN BALIVERNE SI MINCIUNI . == SCARBA MI E DE VINITURA ASTA == SPER SA I IA DUMNEZEU MINTZILE SA TRAIASCA IN PAMPERS 10-15 ANI .

        Răspunde
  • gogomăniile fălkiste sunt promovate doar de oficina pnl arq.ro și de JA, organe media strict controlate de globaliști

    Răspunde
  • FALCA LA PUSCARIE !!!CU EXECUTARE !!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

unfollow society
ULTIMELE ȘTIRI

Adolescentă de 16 ani, reținută 24 de ore pentru agresiune

0
O tânără de 16 ani a fost reținută de polițiști în urma unei altercații violente care a avut loc în localitatea Sânmartin, județul Arad. Incidentul s-a petrecut în data de 19 octombrie 2026, când două fete, cu vârste de 15 și 16 ani, ar fi atacat-o și lovit-o pe a treia tânără. Polițiștii s-au sesizat din oficiu. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Având în vedere vârsta celor implicate, în acest caz a fost sesizată și Direcția de Asistență Socială Macea, care va evalua situația minorelor și va dispune măsurile de protecție sau consiliere necesare.…

Bienala de arhitectură din Timișoara Beta se închide cu decernarea Premiilor Beta 2026

0
Bienala de arhitectură din Timișoara Beta se încheie duminică, 25 octombrie. Cea de-a șasea ediție s-a desfășurat în perioada 4 septembrie – 25 octombrie 2026 și a înregistrat peste 10.000 de vizitatori în șase săptămâni. Programul de închidere include conferințele juriului și gala Premiilor Beta 2026, programată sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 19:00, la Cantina fostului Liceu „Ion Mincu”, în Parcul Botanic. Ediția 2026 a avut tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’” și a fost curatoriată de Andreas Kofler și Tudor Vlăsceanu. Programul a cuprins un weekend de preview, în 15-16 mai, o expoziție principală, deschisă…

De la „Inimi mici, vise mari” la „Animale Altfel” | Atelierul Artistic-be Creartive revine cu a treia expoziție de amploare în Arad

0
Aradul se pregătește pentru un eveniment cultural de excepție dedicat artei tinere. Sâmbătă, 24 octombrie, începând cu ora 18:00, magazinul Mömax Arad devine gazda unui vernisaj neconvențional: expoziția de pictură „Animale Altfel”, organizată de atelierul de artă Artistic-be Creartive. Proiectul, coordonat de fondatoarea atelierului, Szabo Ileana, marchează a treia ediție dintr-o serie de evenimente de succes care au cucerit deja publicul arădean. Noua expoziție aduce în prim-plan lucrările a 65 de mici artiști cu vârste cuprinsă între 3 și 15 ani, care au lucrat intens timp de o lună întreagă pentru a da viață viziunii lor. O tradiție a creativității:…

Fostul paroh al Bisericii Ortodoxe din Sânicolaul Mic, preotul Gheorghe Gligor – cercetat penal pentru furt de energie în formă continuată, branșare ilegală și fals în declarații urmare a unei plângeri depuse de compania Rețele Electrice Banat

3 comentarii
Gheorghe Gligor, preot pensionar, vreme de 29 de ani (până în septembrie, 2025) paroh al Bisericii Ortodoxe Române „Sfântul Mucenic Gheorghe” – Arad, Sânicolaul Mic, este acuzat de fapte din registrul cel mai umilitor al Codului penal – în speță furt de curent de la cimitir  și însușirea, prin mijloace dolosive, a unei parcele de teren din proprietatea Arhiepiscopiei Aradului. Pe adresa IPJ Arad s-a depus o sesizare penală privind suspiciuni de furt de energie electrică, iar o  anchetă penală este în desfășurare la Secția 2 Poliție Micălaca, în urma unei plângeri depuse de compania de distribuție a energiei electrice Rețele…

Doru Dolga – condamnat în primă instanță la 4 ani de închisoare

0
Judecătoria Arad l-a condamnat pe Doru Dolga la patru ani de închisoare cu executare pentru șantaj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Pentru două infracțiuni de lovire sau alte violențe și pentru amenințare, Instanța a constatat doar încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerilor victimelor. Condamnarea vine în dosarul vizând faptele comise în 7 octombrie 2024 când, conform anchetatorilor, Doru Dolga, în timp ce se afla în incinta unei spălătorii auto de pe str. Pădurii din Arad, a agresat fizic două persoane lovindu-le cu pumnii în zona feţei, victimele suferind leziuni traumatice cuantificate în zile de îngrijiri medicale. De…

IPJ ARAD | 24 de ore de acțiuni de verificare a participanților la trafic pe două roți

0
Miercuri, 21 octombrie 2026, polițiștii din tot județul au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră prin promovarea vizibilității în trafic și respectarea regulilor de circulație de către participanții la trafic care utilizează vechicule cu 2 roți, precum și pietoni. Această activitate face parte dintr-un plan de acțiune cu aplicabilitate națională, ce se desfășoară pe tot parcursul lunii octombrie. Acțiunea de ieri a avut, în primul rând, un caracter preventiv. Au fost verificate 213 persoane care se deplasau cu bicicleta, 54 de persoane care se deplasau cu trotineta/trotinetă electrică, 23 de participanți la trafic care se deplasau cu mopedul și…
Next Run
DE LA ACELAȘI AUTOR

Deținut din Penitenciarul Arad, găsit spânzurat în celulă

0
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, încarcerat la Penitenciarul Arad, unde executa o pedeapsă de 16 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, a fost găsit spânzurat în celula sa, marți seara, 20 octombrie. Acesta se afla în refuz de hrană și era cazat individual, într-o cameră de detenție separată. Trupul neînsuflețit a fost descoperit de personalul penitenciarului. Potrivit reprezentanților Penitenciarului Arad, incidentul s-a petrecut în jurul orei 21:45, când bărbatul, condamnat la 16 ani și 8 luni de închisoare pentru viol, și-a pus capăt vieții prin spânzurare. Bărbatul executase aproximativ 5 ani din…

Elev înjunghiat de un coleg, în baia unui colegiu din Pitești

0
Un elev de 15 ani a rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător (descris în unele surse ca fiind o macetă sau un cuțit) și a agresat fizic un altul, în dimineata zilei de 22 octombrie 2026, la Colegiul Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești. Incidentul s-a petrecut în prima pauză. Detalii despre incident Incidentul a izbucnit în incinta liceului, în zona băii, pe fondul unei stări conflictuale și a unor tensiuni mai vechi între adolescenți. Elevii implicați sunt în clasa a IX-a. Unul dintre elevi a suferit o plagă la nivelul antebrațului și a fost transportat de urgență la spital…

Au fost depuse 6 oferte pentru construirea unei noi școli în comuna Livada

0
Marți, 20 octombrie, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor privind construirea unei noi școli în comuna Livada. Șase constructori (firme și asocieri) au depus oferte. Urmează etapa de evaluare a ofertelor, intenționându-se ca până cel târziu la sfârșitul anului să fie semnat contractul cu firma câștigătoare. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în Comuna Livada prin construirea unei școli moderne” este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, valoarea estimată a investiției, fără TVA, este 11.636.773,28 RON. Edilul comunei s-a declarat extrem de optimist în privința calendarului de implementare, subliniind concurența puternică din cadrul procedurii: „Ieri s-a încheiat etapa de depunere a…

Bărbat de 41 de ani din Arad, arestat preventiv pentru viol în formă continuată asupra unui minor

0
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din județul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de viol în formă continuată asupra unui minor de 15 ani. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținând că, în perioada iunie – octombrie 2026, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o persoană vătămată în vârstă de 15 ani. Anchetatorii au stabilit că o parte dintre aceste acte au fost întreținute în schimbul unor remunerații. „Prin ordonanța din data de 20.10.2026 a Parchetului de pe…

VIDEO Repetiții pentru concertul simfonic „Dincolo de baghetă”

0
Repetițiile pentru concertul simfonic „Dincolo de baghetă”, programat pe 22 octombrie 2026 la Filarmonica Arad, se desfășoară în aceste zile într-o atmosferă de intensă concentrare și responsabilitate colectivă. Dacă doriți să-i răsplătiți pe artiștii filarmonicii pentru efortul lor, mergeți, joi, la Filarmonică.  Am avut curiozitatea cum se desfășoară repetițiile, astfel că în dimineața de marți, 20 octombrie, ne-am așezat în ultimul rând, în sala goală. Prima senzație a fost una de intimitate neașteptată, căutând înțelesul tăcerii dinaintea primului acord și culminând cu sunetul care pare să fi apărut dintr-o singură minte. Fără un dirijor în fața ansamblului, repetițiile au mizat…

Actualizare 1 Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament

0
ACTUALIZARE, ora 16.20 | Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament Componența cabinetului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere, marți, începând cu ora 14:00. După numărătoarea voturilor, prim ministru al României este Luca Niculescu. Noul Guvern a primit 280 de voturi pentru și 58 de voturi împotrivă. Au fost prezenți la vot 355 de paralamentari. Numărul de voturi valabil exprimate a fost 338 Guvernul Niculescu va depune jurământul marți, la ora 18.00. [fc_actualizare] Știrea inițială, ora 08.37 | Guvernul Luca…
Revolut
Articolul următor „Voi unde ați fost? Voi n-ați știut?!” Apasă aici pentru a citi
Secret Link