[GRĂDINIȚE ÎN ARAD] Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 – în standardele unei „normalități primitoare”

grădinița cu program prelungit nr
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Campaniile pentru  educație trebuie întreprinse continuu. Dacă avem copii, știm cât de greu e să luăm o decizie în ceea ce privește alegerea unei grădinițe care să corespundă nevoilor copiiilor noștri sau așteptărilor părinților în ceea ce privește confortul, siguranța și educația adecvată pentru cei mici. Dincolo de aspectele birocratice ale înscrierii la grădiniță, important este să cunoaștem oferta educațională, grădinițele din orașul nostru, referințele despre acestea inclusiv despre cadrele didactice cărora le vom încredința copiii, infrastructura materială a locației etc.  Pentru a evita luarea unei decizii în pripă, pentru că e perioada scurtă de înscriere și există riscul să nu mai fie locuri disponibile, este bine să ne informăm din timp. Cum, după dreptul la viață și sănătate, cel mai important pentru copii este dreptul la educație, ne-am propus o serie de materiale în care să prezentăm grădinițele din Arad pentru a le facilita părinților accesul la informație astfel încât să aibă șansa de a alege ceea ce este mai bun și mai sigur pentru copiii lor.


GRĂDINIȚA PP 22 ARAD – GRĂDINIŢĂ CU PROGRAM PRELUNGIT – structură a Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 1 Arad 

Situată pe strada Voluntarilor, nr 2, vis-a-vis de Kaufland și mascată de blocuri, este o locație primitoare și caldă. Grădinița este una de stat, cu program mixt adică 2 grupe cu program prelungit ( programul de funcționare, în fiecare zi, în intervalul 08.00 – 17.00) și o grupă cu program normal (programul de funcționare, în fiecare zi, în intervalul 08.00 – 12.00). Locația este gândită coerent, cu un număr de 3 săli de clasă, în care sunt îngrijite trei grupe de copii. Fiecare sală este dotată cu un număr corespunzător de paturi iar grupurile sanitare îndeplinesc normele de igienă. Grădinița dispune de o sală de mese și de bucătar propriu  pentru asigurarea mesei de prânz a micuților. Curtea locației este încă în proces de dotare și reconfigurare a spațiului de joacă, pentru a le asigura protecție și siguranță în timpul activităților educaționale desfășurate în aer liber.

Colectivul  didactic este  alcătuit dintr-un număr de 5 cadre specializate care se ocupă efectiv și într-o manieră educațională eficientă și responsabilă de educarea și îngrijirea copiiilor. Spațiul înterior este îngrijit și confortabil, deși, ca orice grădiniță de stat din România, poate suporta și  îmbunătățiri dar acestea țin exclusiv de infrastructura materială și nu de cea umană a locației.

Spațiul interior este un univers al copilăriei de poveste pentru că, prin inițiativa unui grup de copii talentați și voluntari, pereții și locurile inutilizabile au fost pictate și transformate în scene din povești, cu personaje cunoscute și dragi celor mici care să le insufle acel sentiment de siguranță și confort atunci când, pentru câteva ore, trebuie să stea departe de părinți si de lucrurile familiare.

Grădinița PP22 asigură programa educațională pentru 2 grupe de copii în varianta de program prelungit cu activitate în limba română și pentru o grupă de copii în varianta program normal ( interval orar 08.00 – 12.00), cu predare în limba germană. Pentru predarea limbii germane nu este percepută nicio taxă. Singura taxă care se percepe este contravaloarea hranei, iar părinții trebuie să achite 9 lei/zi pentru masa constând în: mic dejun, prânz: fel 1 și fel 2, și după ora de somn se primește o gustare –  fruct sau biscuiți, napolitane, plăcintă cu mere sau cu brânză.

 În concluzie, PP22 poate fi o opțiune pentru orice exigență parentală.

INFORMAȚII FURNIZATE PE SITE-UL MINISTERULUI EDUCAȚIEI – SECȚIUNEA ÎNVĂȚĂMÂNT PREȘCOLAR

Educaţia timpurie (0 – 6 ani) este formată din nivelul antepreşcolar (0 – 3 ani) şi învăţământul preşcolar (3 – 6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare.

Educația timpurie antepreșcolară se poate desfășura în creșe, grădinițe și în centre de zi, de stat sau private, după același conținut educativ și după aceleași standarde naționale.

Copiii sunt organizați pe grupe de vârstă omogene, dar nu este exclusă constituirea unor grupe eterogene

Învățământul preșcolar se desfășoară în grădinițe sau în școli (de stat sau private), care au ca secție grupe de învățământ preșcolar, după același curriculum și respectând aceleași standarde naționale;

Copiii sunt organizați pe grupe de vârstă omogene, dar nu este exclusă constituirea unor grupe eterogene.


Alte informații relevante:

Ghid pentru inscrierea la gradiniță (ARACIP) 

Potrivit Ministerului Educației, înscrierea copiilor la grădinițele de stat se face gratuit, acestora fiindu-le interzis să solicite taxă de inscriere, ori să facă discriminări.

Acte necesare pentru înscrierea grădiniță:

– cerere înscriere grădiniță ;
– adeverințe cu veniturile părinților sau alte acte doveditoare ale veniturilor familiale (pentru grădinițele cu program prelungit și săptămânal);
– o copie a certificatului de naștere al copilului;
– fișa medicală;
– avizul epidemiologic;
– actele pentru dovedirea îndeplinirii condițiilor de departajare (dacă este cazul);


Locurile libere rămase la finalul perioadei de reînscriere vor fi ocupate după cum urmează:

– în ordinea descrescătoare a grupelor de vârsta: grupa mare (copii de cinci ani), grupa mijlocie (copii de patru ani) și grupa mică (copii de doi-trei ani);
– în limita locurilor rămase și, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale de departajare, pe care grădinițele le aplică atunci când există mai multe solicitări decât numărul de locuri (de exemplu: apropierea de domiciliul copilului, existența unui frate/a unei surori al/a copilului, înmatriculat/inmatriculată în unitatea de învățământ la care se solicită înscrierea, părinte/tutore unic intreținător de familie, existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului).


 

Categorie: Educație
Etichete: copii, educatie, grădinițe, ISJ Arad
Distribuie:
Articolul următor
„Crăciunul în mâinile tale”- o acțiune a Liceului Adam Muller Guttenbrunn care demonstrează că fericirea celorlalți e în mâinile noastre [FOTO]

4 comentarii. Lasă unul nou

  • Avatar of Talpalaru Ana Maria
    Talpalaru Ana Maria
    26 septembrie 2016 12:52

    Buna ziua am si eu un baetel de 2 ani si 5 luni si mar interesa daca mai aveti locuri libere la gradi!multumesc

    Răspunde
  • Avatar of Banatan mariana
    Banatan mariana
    13 iunie 2017 7:42

    Buna ziua am si eu 2 băiețeii unu de 4 ani jumate iar altul de 6 luni mar interesa o cresa pentru ei…

    Răspunde
  • Buna,am si eu o fetita si vreau sa o duc la program prelungit. Ma pote ajuta cineva ?

    Răspunde
  • Avatar of Alina Stepan
    Alina Stepan
    14 noiembrie 2017 9:31

    Buna ziua am un baiat de 3 ani vreau sa il inscriu la gradi Cu program prelungit mai sunt lokuri ast un ras va multumesk o zi placuta

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Încălcări ale ordinului de protecție, violență în familie și sancțiuni pe linie rutieră

0
Mai multe infracțiuni din sfera violenței domestice au fost cercetate și sancționate de polițiștii arădeni în ultimele 24 de ore (în municipiu și în județ), conform celui mai recent buletin de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean Arad. Acțiunile autorităților s-au soldat cu ordine de protecție și reținerea a două persoane. În ultimele 72 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pe linie rutieră care s-au soldat cu 232 de participanți la trafic sancționați, reținerea a 18 permise de conducere și retragerea a 15  certificate de înmatriculare.  Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și violență în familie…

Spitalul Județean Arad a suplimentat cu o zi investigațiile mamare aferente lunii octombrie

0
Luna Octombrie este dedicată – la nivel mondial – conștientizării și prevenirii cancerului de sân, iar tema din acest an pune accent pe depistarea precoce, prin efectuarea unei ecografii sau mamografii de screening pentru femeile fără simptome și consult medical prompt pentru orice modificare apărută la nivelul sânului. Pornind de la tema campaniei și pentru că în prezent, toate locurile din programul normal de lucru sunt complet ocupate pentru următoarele două luni și jumătate, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a decis suplimentarea cu o zi a investigațiilor mamare aferente lunii octombrie. Astfel, investigații de tip ecografie mamară și…

Actualizare 1 Cei 4 tineri din județul Arad care au agresat, umilit și filmat un copil în comuna Șeitin, distribuind imaginile pe rețelele de socializare, au fost plasați sub control judiciar

0
ACTUALIZARE 1 |  Cei patru inculpați din dosarul copilului de 11 ani umilit în parcul central din Șeitin au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. Pe durata măsurii, aceștia sunt obligați să poarte dispozitive electronice de supraveghere și le este interzis să se apropie de victimă sau să ia legătura cu aceasta. Măsura a fost dispusă după ce, vineri, 23 octombrie, cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore. „Prin ordonanța din data de 24.10.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii…

Peste 250 de persoane au vizitat Tribunalul Arad de „Ziua Porţilor Deschise”

0
Vineri, 23 octombrie 2026, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad au organizat evenimentul intitulat „Ziua Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile. Ziua Europeană a Justiţiei Civile este celebrată în întreaga Europă în fiecare an, la data de 25 octombrie, începând cu anul 2003, la iniţiativa Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, cu scopul de a aduce în atenţia publicului european a felului în care funcţionează organele judiciare. Cele două instituţii au primit peste 250 de persoane care şi-au manifestat interesul de a cunoaşte modul de funcţionare a sistemului judiciar. Principalii vizitatori au fost elevi de la Colegiul…

Actualizare 1 Cinci bărbați și o femeie, trimiși în judecată pentru violul de la Pilu | Ororile s-au petrecut în prezența a doi minori, copiii unuia dintre agresori

0
ACTUALIZARE 1 |  Cei cinci bărbați din Pilu (jud. Arad) care au fost arestați preventiv la începutul lunii iulie fiind acuzați de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, lovirea sau alte violențe, coruperea sexuală a minorilor și  mama unuia dintre agresori – au fost trimiși în judecată. Abuzurile au fost săvârșite în prezența a doi minori, copiii unuia dintre agresori și frații altuia. Ororile s-au petrecut în noaptea de 01 iulie când, timp de trei ore, victima a fost violată, imobilizată și lovită cu pumnii și picioarele, precum și cu două curele din piele pe întreaga suprafață a corpului.…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Razii, infracțiuni silvice și rutiere, agresiune într-un parc din Vlaicu, violență domestică și nereguli privind utilizarea caselor de marcat

0
O serie de abateri grave de la regimul rutier și mai multe infracțiuni cu violență au fost cercetate și sancționate de polițiștii arădeni în ultimele 24 de ore (în municipiu și în județ), conform celui mai recent buletin de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean Arad. Acțiunile autorităților s-au soldat cu amenzi, dosare penale, reținerea mai multor persoane și ulterior, cu măsuri preventive dispuse pe numele acestora. Reținut pentru infracțiuni silvice ​Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 27 de…
taxe info
DE LA ACELAȘI AUTOR

Adolescentă de 16 ani, reținută 24 de ore pentru agresiune

0
O tânără de 16 ani a fost reținută de polițiști în urma unei altercații violente care a avut loc în localitatea Sânmartin, județul Arad. Incidentul s-a petrecut în data de 19 octombrie 2026, când două fete, cu vârste de 15 și 16 ani, ar fi atacat-o și lovit-o pe a treia tânără. Polițiștii s-au sesizat din oficiu. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Având în vedere vârsta celor implicate, în acest caz a fost sesizată și Direcția de Asistență Socială Macea, care va evalua situația minorelor și va dispune măsurile de protecție sau consiliere necesare.…

Doru Dolga – condamnat în primă instanță la 4 ani de închisoare

0
Judecătoria Arad l-a condamnat pe Doru Dolga la patru ani de închisoare cu executare pentru șantaj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Pentru două infracțiuni de lovire sau alte violențe și pentru amenințare, Instanța a constatat doar încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerilor victimelor. Condamnarea vine în dosarul vizând faptele comise în 7 octombrie 2024 când, conform anchetatorilor, Doru Dolga, în timp ce se afla în incinta unei spălătorii auto de pe str. Pădurii din Arad, a agresat fizic două persoane lovindu-le cu pumnii în zona feţei, victimele suferind leziuni traumatice cuantificate în zile de îngrijiri medicale. De…

Deținut din Penitenciarul Arad, găsit spânzurat în celulă

0
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, încarcerat la Penitenciarul Arad, unde executa o pedeapsă de 16 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, a fost găsit spânzurat în celula sa, marți seara, 20 octombrie. Acesta se afla în refuz de hrană și era cazat individual, într-o cameră de detenție separată. Trupul neînsuflețit a fost descoperit de personalul penitenciarului. Potrivit reprezentanților Penitenciarului Arad, incidentul s-a petrecut în jurul orei 21:45, când bărbatul, condamnat la 16 ani și 8 luni de închisoare pentru viol, și-a pus capăt vieții prin spânzurare. Bărbatul executase aproximativ 5 ani din…

Elev înjunghiat de un coleg, în baia unui colegiu din Pitești

0
Un elev de 15 ani a rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător (descris în unele surse ca fiind o macetă sau un cuțit) și a agresat fizic un altul, în dimineata zilei de 22 octombrie 2026, la Colegiul Tehnologic „Armand Călinescu” din Pitești. Incidentul s-a petrecut în prima pauză. Detalii despre incident Incidentul a izbucnit în incinta liceului, în zona băii, pe fondul unei stări conflictuale și a unor tensiuni mai vechi între adolescenți. Elevii implicați sunt în clasa a IX-a. Unul dintre elevi a suferit o plagă la nivelul antebrațului și a fost transportat de urgență la spital…

Au fost depuse 6 oferte pentru construirea unei noi școli în comuna Livada

0
Marți, 20 octombrie, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor privind construirea unei noi școli în comuna Livada. Șase constructori (firme și asocieri) au depus oferte. Urmează etapa de evaluare a ofertelor, intenționându-se ca până cel târziu la sfârșitul anului să fie semnat contractul cu firma câștigătoare. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în Comuna Livada prin construirea unei școli moderne” este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, valoarea estimată a investiției, fără TVA, este 11.636.773,28 RON. Edilul comunei s-a declarat extrem de optimist în privința calendarului de implementare, subliniind concurența puternică din cadrul procedurii: „Ieri s-a încheiat etapa de depunere a…

Bărbat de 41 de ani din Arad, arestat preventiv pentru viol în formă continuată asupra unui minor

0
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din județul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de viol în formă continuată asupra unui minor de 15 ani. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținând că, în perioada iunie – octombrie 2026, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o persoană vătămată în vârstă de 15 ani. Anchetatorii au stabilit că o parte dintre aceste acte au fost întreținute în schimbul unor remunerații. „Prin ordonanța din data de 20.10.2026 a Parchetului de pe…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor Grevă în pușcării! Sindicatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare iese de astăzi în stradă. Penitenciarul din Arad aderă la proteste Apasă aici pentru a citi
Secret Link