LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (xvi)
FALS ESEU DESPRE HABARNISM ȘI DERUTA PUBLICĂ
(Capitolul I): INFORMAȚIA CA „STRESS” sau „NO NEWS… GOOD NEWS!”
Cică, ceva pe post de … INTRODUCERE…
0. În buna tradiție – a la Voltaire – Să începem cu „oarece” definiții…Nu savante, cu pretenții înalt-științifice, ci, mai degrabă de popularizare…
1. Informația este, – credeți-mă (!) – ceva foarte greu de definit, de elucidat; paradoxal, un termen atât de comun, de răspândit… Până și „părintele” ciberneticii ca știință (Norber Wiener) n-a catadicsit să spună (maxim-sintetic), ci doar mucalit, că „Informația este informație”!… Pentru noi, aici, e bine să rămână doar sensul de „cunoaștere umană”, „știre”, deși aria de acoperire referențială a conceptului în cauză este infinit mai largă, depășind granițele umanului, ale viului și ale cognitivității… Toată viața mea academică și de cercetare științifică „m-am bătut” cu acest concept și nici azi, în preajma senectuții senilizante, nu mă simt în stare să…
2. Stresul [ copy-paste după Wikipedia!] „…reprezintă sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare, „mobbing”[aș traduce – liber! – năpădire copleșitoare”, vulgar, „curvire” n.n. …]. Pornind de la conceptul de stres, menționăm că termenul aparține lui Hans Hugo Bruno Selye care consideră că stresul se leagă de sindromul de adaptare, reacție la stres pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului. Hans Selye definește stresul ca ansamblu de reacții al organismului uman [?… obs.n.] față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici) constând în modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine. În cazul în care agentul stresor are o acțiune de durată vorbim de sindromul general de adaptare care presupune o evoluție stadială.” Mai pe scurt, mai pe românește, hiper-reacție sau, în grai popular „Much Ado About Nothing” (a la Shakespeare…) sau – la noi – „Mult zgomot pentru nimic” / „Furtună într-un pahar cu apă”… Nu sunt chiar convins că așa stau lucrurile; numai omul se stresează? ce, o râmă nu poate fi stresată?… Să rămânem (… să „râmăm”!…) deocamdată în nemernica lume a lui Homo sapiens-sapiens (mai corect, feroces rapax!, sic!): de pildă, pentru mine, cele mai stresante lucruri sunt să car greutăți și să mă folosesc de telefon… Nu-i greu de imaginat, mai ales cazul al doilea… Când sună telefonul, așa, din senin, te stresezi și, poate și mai mult, după ce auzi ce ți se spune… De aici, să mergem la a treia zisă:
3. „No news… good news!”…, i.e. „Lipsa de știri / informație e ceva de bine…/” (traducere liberă…). Ar veni – numai aproximativ! – ceva în genul „Rău cu rău, dar mai rău fără de rău”, recte (prin inversarea ordinii „englezești” și, din nou, „tradus” extrem de liber!… din română în română… sic! ): E mai rău cu știri proaste decât fără știri proaste!… Sau, să lăsăm să-și bage Dracu’ coada: NO NEWS… GOD’S NEWS!…(asta-i invenția mea!)… „Zisa” asta, de la începutul *3, vine din lumea anglo-saxonă, mai precis de la nebunaticii de yankei… Britanicii, în speță, englejii, se mulțumesc cu „je m’en fiche”–ismul…
Cum „acolo unde-i carte / știință multă e și prostie multă!…?” sau „Sancta simplicitas!”…
Iată, boieri dumneavoastră, cea mai „subtilă” definiție a stresului informațional, respectiv, a non-stresului cognitiv-cultural!… S-a intenționat o răutate; a ieșit (evident, neintenționat…) o cugetare adâncă, chiar dacă din puțul gândirii (salve! Cațavencii…). Ca să mă fac înțeles, voi recurge din nou la depănarea sistematică a unor idei-argumente…
(i) Marele filosof al sec. XX , Sir Karl R. Popper, (britanic – naturalizat de la Viena la Londra) are o zisă metaforică, de data asta, din genialitatea gândirii!:„Informația este noutate absolută pentru curiosul absolut”!… Două întrebări răsar aici: Pe de o parte, ar putea exista cineva (om sau altă ființă) care să nu fie curios, la modul absolut? Atunci, pentru un astfel de specimen, ar mai exista informație? Pe de altă parte, ce ne facem atunci când undeva, cândva, există prea multă informație, ce se petrece cu „curiosul” nostru absolut? Dă de dracu’ cu stresul informațional?
(ii) Tăind firul de păr în patru’, la o analiză logico-semantică serioasă a metaforei popperiene, ar rezulta următoarele: organismul (uman, în analiza noastră, dar nu unica entitate vie existentă!) este un sistem cibernetic hiper-complex unde supraviețuirea, adaptarea și evoluția sa depind și de receptare, stocare, prelucrare, utilizare de informație. Numai așa se poate asigura homeostazia, autoreglarea fundamentală (= proprietate, tot fundamentală, a sistemelor cibernetice). Și nu e vorba doar de reglare / autoreglare cognitivă: informația apare ca „vital”-necesară și la nivel fiziologic, neuro-vegetativ, bio-chimic, bio-fizic etc. Numai așa se poate asigura evoluția care – mare atenție! – nu este numai progresivă, „în sus” ci poate fi și regresivă, „în jos”; nu simetric, nu perfect oscilant, nu neapărat „organizat-deterministic” ci… random, i.e., „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece” (pace!, Eminescu… )…
(iii) Societatea umană ar trebui să fie un sistem „și mai și”, recte, ceva mega complex informațional… Ei bine, după mine, NU! Este doar un agregat de sisteme strict-individuale hiper-complexe, ireductibile unele la altele, incompatibile (în ultimă instanță!) unele cu altele. Societatea o „lălăiește” existențial mult mai haotic decât „o scaldă” individul în lumea dejecțiilor sale! Și, atunci: dacă nu putem exista fără informație, rezultă că nu putem să nu fim „curioși” iar dacă suntem „prea curioși” (gratuit de curioși) ne înecăm (i.e., ne „stresăm”) în dejecțiile informaționale ale lumii noastre! Aici am vrut să ajung… Un exemplu simplu (din mass-media): savurăm cu nesaț sado-masochist tot felul de „știri” de tip tabloid (dacă se poate, cât mai morbide…), fără nici o noimă pentru ființa noastră; sau „belim” la maxim ochii și urechile la fake-news… În acest ultim caz, poate avem o scuză: nu întotdeauna ne dăm seama că aceste fake-uri sunt ca atare și… totuși… de câte ori nu reacționăm după principiul „minte-mă frumos!” Poate, în final mai apucăm să spunem „don’t fuck my mind!”… Iată: nu există non-curios absolut, dar există hiper-curios (și hiper-tâmpit!)… În primul caz, e fals că nu ar avea nevoie de informație; în al doilea caz, e fals că nu se îneacă naibii cu prea multă informație. Ambele cazuri duc însă la ceea ce am numit în titlul acestui serial Informația ca stress…
De la cenzură la auto-cenzură…
Am ajuns la alt moment important (pentru mine!): cum ne apărăm de Informația ca stres și de Stresul ca informație? Evident, aici, pricipalul „cal de bătaie” este ceea ce numim (cu grandomanie!) SOCIAL MEDIA… I.e., acea „Agora” unde se destrăbălează toate tâmpeniile, tuturor tâmpiților, în cele mai tâmpite moduri…, recte, un fel de uriașă Budă publică colectoare a dejecțiilor mintale ale puhoaielor de neaveniți… Aceste „dejecții” inundă, sufocând și unele informații utile, din punct de vedere public, în spațiul audio-vizualului, A.I. & V.I. (artficial and virtual intelligence) etc. Ceea ce numim generic presa este principalul vinovat, pentru că ea „a dat tonul”… Iar „tonul face muzica” – n’est-ce pas? / isn’t it? Dar nu numai presa produce acea Informație ca „stress”; aici putem pune la loc de cinste și sistemul de educație și învățământ, asistența medicală, viața economică „analizată” (sic!) și mai presus de orice, CURVA DE POLITICĂ!
Să începem de la „izvoarele” informației de presă…
Există reporterul și știrea… Cea din urmă este culeasă ca fapt obiectiv (în sensul lui L. Wittgenstein – „lumea este o mulțime de fapte”) dar cenzurată de factorul subiectiv-reporterul (din proprie inițiativă – subiectivitatea omenească – existentă în mod obiectiv) sau la comandamentele „șefului” de orice nivel, care are „ochelarii de cal” impuși de „linia” redacției, de patron, de comandamentele politice ale vremii ș.a.m.d. La aceste „ciopârțiri” mai trebuie adăugate circumstanțele favorabile sau nu ale „culegerii” informației (și aici pot fi factori obiectivi și subiectivi). Nu mai are sens să intru în alte amănunte… Cert este că „știrea” este „cărămida de bază” a edificiului informației globale ce va deveni… publică… Pentru aceasta a și apărut pe lume… presa! Restul (comentarii, editoriale, anunțuri, reclame și toate celelalte „drăcovenii” etc., etc….) nu mai contează. „Lanțul causal” – in nuce – cam așa arată (fie că e vorba de cuvântul scris sau de sunet sau de imagine-statică / dinamică). Evident – oricine își dă seama – e o prezentare super- simplistă, de-a dreptul „caricaturală” a lanțului informației de presă… Nici nu am nevoie, aici, de mai mult…
Trăim într-o lume care, pe lângă alte multe „porecle”, mai poartă și stigmatul de revoluție în comunicare / comunicații.
„Ambalajul” țipător este cel de revoluție informațională… Ingredientul de bază este computerul (A.I.). I..e., șugubeții de influence-ri pot spune, pe bună dreptate că orice punct pe hartă, orice eveniment crono-topic se află doar la „un click distanță”… Într-adevăr, suntem inundați cu „știri” a căror avalanșă ne sufocă. Și ajungem, de fapt, la paradoxul după care informația nu este (întotdeauna și oriunde!)… informație!… Afirmam de nenumărate ori că „informația este informație” numai la capătul canalului de comunicare, recte, dacă există, în final, un receptor / consummator / utilizator al „mesajului” / informației respective purtată de semne, semnale, simboluri. Restul este… spam!
Dar de la emițătorul până la receptorul de informație există un canal de comunicare (poate mai multe canale, sic !) iar pe acesta se interpun diverse „obstacole”, în primul rând ceea ce se numește „bruiaj / zgomot de canal”. În cazul informației cognitive (care ne interesează aici), în speță, informația de mass media întâlnim ceea ce – eufemistic vorbind – numim filtre. Cenzura este un astfel de „filtru”. De multe ori, mai ales în audio-vizual, întâlnim avertismentul „informații ce vă pot afecta emoțional…”. Imagini sau „sunete” care nu sunt difuzate sau sunt „blurate”. Este – până la un punct – firesc, căci nu prea mulți (fie aceștia și dezaxați mintal) „gustă scene tari”… nu mai vorbim de copii… La începuturile televiziunii se dădeau, grămadă, și astfel de scene… Acum ne-am mai deșteptăcit… Pînă aici, toate bune… Dar în regimurile totalitare cenzura este ceva cât se poate de firesc: supușii trebuie „protejați” de orice morb ideologic ce l-ar „tulbura” pașnica și plata lor existență… Chestia se justifică totuși, în contextele grav conflictuale (e.g. război). Motivele? … sunt la mintea cocoșului… Dar ce ne facem cu situația în care – vrând, nevrând – trebuie să „înghițim pe nemestecate” un tsunami întreg de reclama comerciale… când ne e lumea mai dragă?… „Belim ochii și urechile” la ceea ce ne interesează dar nu scăpăm de acest stress informațional. „Zgomotul de fond (cosmic)”, cum se spune în astrofizică, i.e., „radiația remanentă”, este un rău inevitabil (?)… Dar și noi, ca oameni, putem deveni sursa unor astfel de „mici inutilități drăguțe” (pace! Cornel Udrea). În acest caz se recomandă autocenzura, dar ultima e mult mai greu de realizat decât cenzura propriu-zisă. Să ajungi de la cenzură la autocenzură este ceea ce anticii numeau justa măsură a lucrurilor …
Deci există informație ca stress.
Ea se transformă în stress ca informație… Aici se adeverește deplin zisa cu „No news,… good news!” Am în vedere, aici – cum am precizat mai sus „informația cognitivă”, „informația-cunoaștere”. Să mă explic: oare nu era mai fericit (existential!) omul ce trăia într-un trecut îndepărtat și în zone izolate unde nu-l mai bătea nimeni la cap? Ceva de genul „sancta simplicitas”? Unii ar spune că da, alții ar spune că nu… chestie de opțiune. În orice caz, dacă omul contemporan („Omul recent” – cum ar spune H.R. Patapievici) ar fi brusc aruncat într-o astfel de „lume a tăcerii”, sunt convins că n-ar fi deloc fericit! Ar turba, de-a dreptul! Împăcarea între cele două „extremități” ar fi sub zisa „fiecare aparține epocii sale”… Deci, pentru „acel om” informația ar fi stres; pentru noi, cei de azi, stresul ar fi informația, mai precis – lipsa de informație (!)… Să fim dialectici până la capăt: lipsa de informație e tot o informație iar informația este, și ea, lipsă de informație (???) Cum?: niciodată nu avem destulă informație! … câtă am dori noi… sic! Nu știm dacă informația e infinită sau nu (ar trebui să fie!…), cert este faptul că informația (de orice tip) nu se supune legilor de conservare și transformare ale masei și energiei… Ea se poate crea din nimic și poate fi transformată în nimic!
Citește și:
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (15)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
2 comentarii. Leave new
As dori daca se poate o definitie a termenului de MEDIOCRU PERFECT sau MEDIOCRU ABSOLUT.Multumesc.
Îți zic io, că am studiat aprofundat mediocritatea și mediocrii săi: MEDIOCRUL PERFECT este gradul de comparație superior MEDIOCRULUI MEDIOCRU – la rândul său superior MEDIOCRULUI IMPERFECT și al MEDIOCRULUI PROST. MEDIOCRUL ABSOLUT de fapt nu există în formă fizică, dar metafizic reprezintă IDEEA PLATONICĂ de MEDIOCRU.