LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (xxv)
STRIP-TEASE – APOCALYPSE – TANGO sau ZIUA MORȚILOR VII ȘI NOAPTEA VIILOR MORȚI
[ARGUMENT. Am conceput materialul de faţă în 3 părţi: Înainte de ziua morților vii, Ziua morților vii și După ziua morților vii. Evident, dincolo de aparențe, veți sesiza cu ușurință că – până la urmă – e vorba de „cadavrul viu” (Pace, Lev Nicolaevici Tolstoi!), i.e., politicianul…]
(B) ZIUA MORȚILOR VII (vezi AICI – (A) ÎNAINTE DE ZIUA MORȚILOR VII)
1. Moartea îl „lasă rece” pe cel „dus” dar „pune pe jar” o uriașă industrie super-profitabilă…
Indiferent de circumstanțele în care o „mierlește” cineva (tragice sau glorioase, neștiute sau pline de notorietate, amarnică suferință sau indiferență crasă…), întotdeauna „trecerea” îl va „durea în cot” pe candidatul la „eternitate”… Căci, fie că o luăm pe calea bisericească, fie pe drumul spinos al realismului laic, tot acolo ajungem: (i) dacă există „suflet”, independent de trup, iar cel dintâi o „tulește” după „eveniment” (naiba știe unde …), atunci trupul, pregătindu-se de putrefacție sau de statutul de mumie ori cenușă, nu are cum să „simtă” ceva („nici întristare, nici durere…” etc. …), pe scurt, „il s’en fiche…” ; (ii) dacă nu există „suflet” independent de corp (i.e., doar stare de conștiență, de subiectivitate, funcție de sistemul nervos central, emergență a materiei „superior organizate”…etc. …), atunci, revenind în neantul haotic din care am provenit (accidental!), chiar că „ni se rumpe’n pai’șpe”… de tot și de toate… Prin urmare, oricum o luăm, atunci când devenim „nimic” (adică, nu mai devenim „ceva” care să ne „cutremure” cumva), de (în) fapt ne re-încastrăm în infinitatea crono-topică a existenței fără sens, la fel cu a fost și scurta, fulguranta trecere prin ființare… That’s all!…
În schimb, după ce „(…) abia plecă (… defunctul) … ce mai freamăt, ce mai zbucium!”: o întreagă ramură (capitală!) a economiei intră în tremolo seismic… Industria morții acționează, de fapt, pe două fronturi: unul a priori iar altul, a posteriori… În primul caz, am în vedere „industriile distrugerii” (de la cele de armament până la cele producătoare de „anexe utile…scopului”); în al doilea caz, e vorba despre toate „activitățile” legate de lugubrul context al „trecerii” și care sunt la îndemâna noastră zi de zi (mai bine zis, vorba englezului: „7 / 24”…). Aici biserica se află în pole-position… Ce profituri uriașe obțin acestea (mai ales „primele”), nu mai e cazul să vorbesc… Nici cu cele din urmă nu mi-ar fi rușine… nu cred că aș putea enumera toate acele „mici inutilități drăguțe” (pace, Cornel Udrea!) pentru care cei – încă, provizoriu… vii – aruncă o grămadă de bani!… („tradițiile” culturale, religia, imbecilitatea oamenilor ș.a.m.d.). Cui prodest? Doar Domnu’ sau Dracu’ ar putea răspunde… Ba, unii dintre „candidații la eternitate” acționează încă din timpul în care mai fac umbră (inutilă!?) pământului: cei bogați, cu mulți și cam necurați bani (dar și duși cu vaca la păscut…) își zidesc adevărate „mausolee” (de al căror kitsch nici nu mai discut…), sau își cumpără și își „amenajează” din timp (!) locuri „de veci” , după buzunar, mai mult sau mai puțin somptuoase; cei „fără…”, dacă sunt și ei „defecți”, privesc cu invidie și jale la „ceilalți”… cu chiu cu vai „pun deoparte” ceva bănuți pentru… doar nu o să se lase „bârfiți”, de cei ce încă mai rămân, că s-au dus dracu’ pe lumea cealaltă în curu’ gol!… Iată de ce, boieri dumneavoastră, moartea nu-i nici o tragedie pentru cei care „o gustă”, dar este o mare afacere pentru cei care „o degustă”!…
2. „Sancta simplicitas”… „De mortibus semper bene”… „Morții cu morții, vii cu vii”… dar ce ne facem cu „Ziua morților” și mai ales cu cea a „morților vii”?…
Păcatul unui sofism (paralogism) constă în faptul că este un raționament incorect logic. Dar, paradoxal !, uneori, concluzia poate fi (accidental !) adevărată… Să purcedem în consecință… Totuși – ca (pretins) logician – nu-mi permit „nelegiuirea logică”, o pasez pe umerii politicienilor (mai ales cei de la noi, azi…). Deci: toate ființele vii sunt muritoare. Stop! Biologia contemporană vine și ne spune că anumite entități vii ar putea să fie… altfel… Deci propoziția din start nu este musai (axiomatic) adevărată… Să mergem mai departe… Toți oamenii sunt ființe vii (cât timp sunt oameni, nu cadavre…), deci sunt și muritori. Politicienii se cred „supra-oameni”, „nemuritori” dar totuși ființe vii. Deci politicienii nu sunt oameni… Adevărat! Dar dacă sunt (se cred) ca atare, atunci nu sunt ființe vii. Ei sunt morții vii! Sunt „morți” ca oameni și „vii” ca ființe vii (oarecare?). Cum tot ce e viu trebuie să moară, iar politicienii se cred „nemuritori și vii” (pe deasupra!), ei trebuie să fie morții vii. Îi vedem cât e ziulica de lungă. Ce se întâmplă însă noaptea? Ei devin vii morți… Căci ne bântuie până și în somn (vreau să zic, coșmar…). Corolar, morți vii sau vii morți, nu scăpăm de ei! Dacă luăm atributul comun de a fi morți, e clar că sunt lipsiți de simțire… i.e., sunt niște … nesimțiți! Dacă luăm atributul comun de a fi vii și credința lor de a fi deasupra oamenilor, atunci, nefiind oameni, nu pot fi niște morți de rând… Pentru noi, ei sunt „morți” din clipa în care se erijează în politicieni. Pentru ei, noi suntem „vii” atâta timp cât sunt ei politicieni, deci suntem utili în vederea unor scopuri care nu ne aparțin. În fine, ca să se iasă din cest hățiș „logic”, s-a inventat calitatea a fi conducător (deci, politician) prin voință divină… De aceea îi vedem pe „aleșii noștri” la mai toate manifestările dedicate transcendentului… Citindu-le „cucernicia” pe față, nu ne mai rămâne decât să ne dăm seama de însușirea lor fundamentală: i-po-cri-zi-a!
3. Despre „luminație” ca întunecire!…
Noi, cei de aici (inclusiv subsemnatul) trăim în acea parte a lumii care e considerată (de drept?) spațiul geo-politic și cultural al creștinismului. Dar să nu ne iluzionăm! Mai sunt și „alții”, în alte spații, implicit religioase!… Dar să ne mulțumim deocamdată cu ce avem… aici… .
„Ziua morților” (All Souls Day), i.e. 1 noiembrie, mai e numită și Luminația. Deja de aici apar primele „împunsături” între „lumea apuseană” (romano-catolică și protestantă) și „lumea răsăriteană” (bizantină și ortodoxă). Evident, interregnum, mai există și o mulțime de alte denominații „metise” sau rebele… Ce se petrece în „lumea apuseană”? „Commemoratione omnium fidelium defunctorum” ar veni în 2 noiembrie, a doua zi după Sărbătoarea Tuturor Sfinților (recte, puzderia de sfinți ce a rămas pe dinafara comemorării în zilele „normale” ale calendarului creștin-catolic… care va să zică… „restul”). Un fel de „The Day After” – vorba celebrului film…. Ziua morților începe totuși după vesperele (vecernia) din seara zile de 1 noiembrie. Cu o noapte înainte se dezlănțuie Halloween-ul… cu tot circul lui cu tot, care antrenează mai ales prichindeii lumii și care – din motive geo-politice dar mai ales comerciale – a cuprins toată planeta „civilizată”… Acest balamuc „prinde” tare bine și la noi, acum, cu o săptămână de vacanță școlară legală (nu „săptămâna altfel”): vremea promite să fie faină iar prichindeii se pot destrăbăla în voie, spre disperarea (mai ales pecuniară ) a bieților părinți aflați totuși în „câmpul muncii”. Au început deja tot felul de excursii și „activități” în zone specializate în „sperieciuni” și alte tâmpenii (evident, comerciale, aducătoare de profit…). În „lumea răsăriteană” lucrurile par să fie mai „sobre”, da’ numa’ „par”, vorba vine… Aici, fiorul, delirul mistic e mai accentuat, în detrimentul celui laic, „civil” unde destrăbălarea (prilejuită de occidentalul / celticul Halloween) se universalizează. Sâmbăta e ziua, obișnuită săptămânal, de pomenire a morților. De fapt, există 2 (două) sâmbete cu caracter „special”: sâmbăta dinaintea Duminicii Lăsatului de Sec de Carne și cea dinaintea Pogorării Duhului Sfânt, ceea ce – în tradiția populară – poartă numele de „Moșii de iarnă” și „Moșii de vară”. Ritualul de păstrează și la greco-catolici. Și Sâmbăta lui Lazăr, care precede Floriile, e o zi în care se pomenesc (în cimitire) cei răposați.
Pentru Banat și Transilvania (de fapt, pentru tot Ardealul… și nu numai!…) trebuie făcută o mențiune specială: sub impactul catolicismului, Pomenirea celor „adormiți” sau „Luminația” are loc pe 1 noiembrie – ziua la biserică, după-amiaza și seara, la cimitir. Se aduc crizanteme și coronițe de brad (tradiția!) dar și alte nimicuri ciudate cu care se împodobesc mormintele. E un bun pretext de întâlnire a rudelor și cunoștințelor celor „duși” dar și de pileală serioasă (pentru cine ține la „tăvăleală”…).
De ce-i zice „Luminația”? Păi, e la mintea cocoșului: cu miliardele de lumânări, candele, beculețe etc. aprinse, cimitirele par niște păduri aprinse, așa cum ne-am obișnuit deja cu „noua climă” și secetele ei și… incendiile ei… Iată că biserica are o nebănuită justificare atunci când interzice incinerarea morților! Cenușa din urne se duce în deșertăciune, aruncată din avion, elicopter sau împrăștiată deasupra apelor… să nu mai rămână nimic „palpabil”!… Doar amintiri precare ce „se sting” și ele cu timpul… Cu cimitirul plin de „îngropăciuni”, industria morții face bani buni. Câte nimicuri nu se vând cu această ocazie? De aceea obiceiul cu „luminația” tinde să se extindă (la noi) și în „vechiul regat”… La vorba aia „lac să fie, că broaște destule” putem adăuga „morți să fie, că <<mici inutilități drăguțe>> destule”… De ce n-ar sta și „regățenii, miticii” la un pahar de vorbă, nu la „botul calului”, ci la „botul mortului îngropat”? De ce să nu aibă și ei un prilej suplimentar de cozerii, bârfe etc.? La morții „proaspeți”, participanții sunt ceva mai sobri… la morții cu „vechi state” de funcțiune în pământ, lumea (care mai vine…) este veselă, prichindeii zburdă printre morminte ca pe maidan dar, mai ales, „comercianții morții” jubilează… Nici nu îndrăznesc să-mi imaginez ce se petrece în lumea latino de pe continentul de peste gârla Atlanticului…
V-ați imaginat vreodată, boieri dumneavoastră, ce risipă „astronomică” de resurse materiale și umane se produce, atunci când intră pe rol industria morții, a distrugerii cu toate „ramurile” ei? Ți se face părul din cap măciucă iar creierul din tărtăcuță… pane! Omul este singura ființă cunoscută care are în ADN-ul lui blestemat gena distrugerii, a producerii morții… Orice descoperire științifică, orice invenție tehnologică nouă ridică – în primul rând – problema dacă poate fi folosită … la război… Iar asta nu-i de azi, de ieri… e dintotdeauna! Și, cică, Domnu’ l-a creat pe om „după chipul și asemănarea sa”!… V-ați întrebat vreodată ce suprafață imensă de uscat este scoasă din circuitul economic util (nu numai agricol!), fiind ocupată de nesfârșitele necropole? În unele zone (mai) „urbane”, la propriu și la figurat, se încearcă tot felul de soluții de a restrânge astfel de terenuri, în felurite chipuri… da’ te pui tu, edil rațional (și „blestemat”) cu noianul năpăditor de habotnici? Balul acestor risipe ce, alocuri, depășesc cheltuielile pentru „viață”, continuă… continuă… The show must go on…
Dar, vă puteți pune legitima întrebare: în toată această tevatură, ce hram poartă politicienii?
Oho, păi ei sunt și aici „vioara întâi”! Ziua sunt „morții vii”, noaptea sunt „vii morți”… Iar acum, ziua și noaptea s-au prins în hora sălbatică a campaniei eRectorale. Și – în aceste timpuri tulburi – nu numai la noi, în Românica… Morții vii, i.e., un fel de zombies, bântuie printre oameni spre a le suci mințile cu promisiuni, care de care mai fanteziste, doar-doar vor îngroșa „carnea de tun” a votantului… Ziua, în amiaza mare… „Bâlciul deșertăciunilor” (Vanity Fair) îi nimic pe lângă circul făcut de ei. Ziua se scot scheletele din dulap la vedere… După ce – unele – au fost ținute la secret, în sertare (de dulap, evident…), pentru zilele când… trebuie…, acum sunt aduse în „piața publică” cu chiuituri și strigături. Mass-media geme sub greutatea lor… Aceste „schelete din dulap” sunt adevărații „morți vii”. Pentru ei a venit Ziua de apoi… Cei cărora li se aruncă aceste oase-n cap nu prea mai au încotro, ciocu mic! și marș!, printre vii morți!… Că așa-i la noi, la campania eRectorală…Vrei nu vrei, strigoii se înmulțesc cu noii-veniți / ademeniți… „Morții vii” ies la cotitură, „vii morți” dau colțu’… Veșnica, nu pomenire, ci meteahnă! „Luminația” este un bun prilej… Dar, de data aceasta, luminația ne trimite la Apocalipsă – un fel cu totul special de „iluminare prin întunecire”… Abia acum putem vorbi de „The Day after”, „După ziua morților vii”, recte, în următorul și… ultimul episod vis-a-vis de Apocalipsa adevărată: Noua Luminație!… Amin!…
Și iată ce am adus din Anglia: 3 vampiri (yankeu, rus și… britanic) într-n bar, de Halloween. Yankeul: „Un pahar de sânge!”. Rusul: „Un pahar de Bloody-Mary!” Britanicul (un englez placid): „Un pahar de plasmă!” Chelnerul: „Deci două Sânge și un Sânge-light, de regim?!”…
Citește și:
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (24)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
