LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (xxiv)
STRIP-TEASE – APOCALYPSE TANGO sau ZIUA MORȚILOR VII ȘI NOAPTEA VIILOR MORȚI
[ARGUMENT. Am conceput materialul de faţă în 3 părți: Înainte de ziua morților vii, Ziua morților vii și După ziua morților vii. Evident, dincolo de aparențe, veți sesiza cu ușurință că – până la urmă – e vorba de „cadavrul viu” (pace, Lev Nicolaevici Tolstoi!), i.e. politicianul…]
A. ÎNAINTE DE ZIUA MORȚILOR VII
1. Despre scheletele spălate la cimitir și aranjarea lor în dulap.
Acum un an, în Anglia încă fiind și, după proaspătul debut în „paginile” ziarului Critic Arad, scriam „Halloween, Halloween, ia’ mai toarnă sânge-n vin!”. Se zice că istoria este mai degrabă ciclică, i.e., se cam repetă… Nu cred că este un fenomen obiectiv ci, probabil subiectiv, căci existența obiectivă, infinită crono-topic, nu are istorie pentru că nu are sens; doar ființarea oamenilor – încastrată temporal și temporar în existență – poate avea acea iluzorie ciclitate… Iată, trecu anu’ și, în loc să mă hlizesc enervat la stolurile interminabile de pescăruși hulpavi (sic!) de pe estuarul Medway-ului (împărțit „frățește” cu cel Tamisei), privesc acum, oripilat, stolurile ciclice și interminabile de ciori (în zori și pe înserat) de pe malul „râului care-mi poartă numele”… Oare, ce prevestesc? Nostalgia… nostalgia… Totuși, corbii – rudele „nobile” ale ciorilor – sunt venerați în Turnul Londrei: se spune că dispariția lor ar însemna și dispariția Perfidului Albion… Britanicii, prevăzători, au luat măsurile adecvate: există un serviciu (bine plătit!) permanent și specializat de ocrotire și supraveghere „maternă” a vajnicelor zburătoare lugubre dar „suspect” de inteligente!…
A fost 25 Octombrie. Ziua Armatei Române pentru că este și Ziua de naștere a regretatului Rege Mihai I de România. Aici – la modul serios – vreau să fac o mică paranteză cu o precizare / rectificare. Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 consfințește ziua de 25 octombrie drept Ziua Armatei Române dar (să respectăm adevărul istoric!), nu pentru că la această dată, în 1944, armata României a eliberat ultima bucată de teritoriu românesc, recte, Carei, din Ardealul de Nord, ci pentru că, la acele vremuri, s-a hotărât ca Bătălia pentru Carei, ultima pe pământul patriei, să aibă loc în 25 Octombrie, în semn de cinstire a Zilei de Naștere a Majestății Sale Regele Mihai I! Cum vin de pe teritoriul Majestății Sale Britanice, sunt ultra-sensibil la aceste nuanțe!…
Dar să revenim la ale noastre… actualitatea perplexo-mânescă, recte, „ÎN CĂUTAREA POTCOAVELOR DE CAI MORȚI ”… Am asistat, în această lună a lu’ brumărel, la cele două fracturi macabre și grotești ale rațiunii: pelerinajele la raclele cu moaște ale Sf. Parascheva și, apoi, ale Sf. D’mitrie cel Nou… mare e grădina Domnului! Nu încetez a mă întreba cum de mai este posibil, acum, în anul „de grație” 2024, să mai existe puhoaie de habotnici care să spere – cu deșertăciune utopică – în binefacerile venerării unor amărâte de oase ce n-au „binevoit” încă să putrezească de tot… Cele ale dinozaurilor, „se respectă”… pentru că s-au pietrificat în negura incomensurabilă a timpului… Oare atât de jos am rămas noi („urmașii Romei” – ha, ha, ha!) încât mizeria, nefericirea, incultura, ignoranța, fobiile de tot felul, primitivismul remanent ș.a.m.d. să mâne oile prea-cucernice la buluceala venerării unor (falși) idoli? Păi, prima poruncă a Decalogului ce spune?… Și, colac peste pupăză, vine și 1 noiembrie – „Ziua morților”, precedată cu tot dichisul, de import anglo-saxon (de fapt, celtic!), recte Halloween… De fapt, la o analiză „la rece”, ne pălește-n creștet evidența (axiomatică!…): totul este o bună și profitabilă afacere pentru cine știe să valorifice astfel de oportunități!…
2. Prohodul, îngropăciunea, dezgroparea și spălarea oaselor… „Luminația” și Apocalipsa… sau… Cum B.O.R. -ul își dă cu stângu’-n dreptu’!…
Canoanele B.O.R. (dar nu mi-e rușine și cu alte denominații creștine…) sunt mereu generatoare de interminabile paradoxuri și – corespunzător – perplexități! „Ei” le numesc „taine”, i.e., ceva de nepătruns de către mintea omenească obișnuită. Atunci, de ce dracu’ ne mai închinăm (la) și venerăm ceva de neînțeles, de nepătruns? Numai așa, „dogmatic”, putem atrage prozeliții? Dar s-o luăm – din nou – metodic…
- Lucrările serioase de antropologie (culturală) cad de acord asupra ideii: primele manifestări religioase autentice apar odată cu cultul morților. De acum înainte, cadavrele celor ce „au dat colțu’ ” nu mai sunt abandonate oriunde și oricând…nu mai erau eventual, „consummate”… Se intuia deja o oarecare nevoie de igienă… Venerarea forțelor nestăpânite ale naturii (cerești, geologice, climatice, botanice, zoologice etc.) nu are nimic de-a face cu religiozitatea, ci reprezintă forme de defulare, compensație a neputinței oamenilor. Abia animismul prefigurează credința în existența unor entități spirituale-„obiective”… Morții încep a fi incinerați, îngropați, mumificați etc. și „depuși” în locuri speciale, separate, dar nu prea îndepărtate de lumea oamenilor vii. Se vede imediat că religia ține de subiectivitatea umană, de proiecțiile „Eu-lui”; de aici și credința în nemurirea sufletului. Oamenii au „creat” zeii și nu zeii pe oameni… Chiar miturile, cosmogoniile fondatoare au un vădit caracter antropomorfic. Chiar și Lenin soleul, Mao-soleul, Ho Chi Minh-soleul… Kim-soleurile ș.a.m.d. sunt, toate, manifestări ale… „religiei comuniste”…
- Ce fac politicienii noștri, mai ales în strictul prezent (alegerile!)? Ei trebuie să gestioneze altfel de „cadavre”… Nu știu din ce cultură sau limbă provine expresia „a avea schelete în dulap”… Cert este faptul că, la noi, asistăm acum la un întreg „ceremonial” de ascundere / tupilare și descoperire / vânătoare a acestor „schelete”. Ele reprezintă, desigur, metaforic, păcatele trecute, ascunse și „îngropate” ale celor ce aspiră (justificat sau nu) la… Parafrazându-l pe Rodolf Carnap – „In der Politik gibt es keine Moral”. Nu trece zi de la Domnu’ în care mass-media să nu ne prezinte „noi dezvăluiri”… Se pare că este o procedură eficientă, poate mai productivă decât șantajul murdar și direct… Și la „case mai mari”: ce fac în aceste zile, de pildă Donald-Duck (Trump) și Ka(mahalaua)la Harris?… Halloween-ul românașilor, fiți siguri, va depăși anul aceste orice închipuire…
- În tradiția Bisericilor creștine, morții nu se dezgroapă niciodată până la Judecata cea de Apoi. La ortodocși (în special) se face pecetluirea mormântului. Ritualul e simplu și clar; popa face semnul crucii cu hârlețul, deasupra mormântului și zice: „Se pecetluiește groapa adormitului robului lui D-zeu până la a Doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!” Căci și mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost pecetluit de Pilat și nimeni nu a mai deschis mormântul, nici la Învierea Sa… Și gata!… „morții cu morții, vii cu vii…”. E-he-he, nu-i chiar gata!… Aici apar fracturile de logică… Pe de o parte, dezgroparea e obligatorie (nu vorbesc de circumstanțe medico-legale sau edil-gospodărești): cel răposat a fost blestemat, sau sub vreo legătură arhierească sau a murit în păcate foarte grele (ce să mai zic de suspiciunea de a fi strigoi?…). Pe de altă parte, există obiceiul dezgropării osemintelor (la 3 ani pentru copii, la 5 ani pentru tineri, la 7 ani pentru bătrâni?…) și, musai, într-o zi de sâmbătă. Oasele se spală în mai multe rânduri cu apă curată, apoi, așijderea, cu vin (?), uneori se ung cu ulei sfințit și… tot tacâmu’… până la repunerea lor în gropniță sau în osuare…. O nouă contradicție: dacă cei ce-au „dat colțu’ ”(sau „în primire”…) sunt găsiți neputreziți atunci înseamnă că nu au fost iertați de D-zeu și e nevoie de multe rugăciuni și „dezlegări” spre a fi iertați… Dar!… ce ne facem cu acei răposați ca vor fi devenit moaște? Și „ăia” sunt neputreziți dar „put frumos”… Neștiute și macabre sunt căile Domnului!…
- Politicienii sunt și ei niște „cadavre vii”… un fel de zombies (apud „woodoo” …anglo-saxon). Ei sunt adevărata întrupare a „vicleniei istoriei” de care vorbea Hegel… Louis Althusser (marxist „auto-răspopit”) numea marxismul „anti-umanism teoretic”… Pentru mine, politicienii sunt anti-umaniști practici: ei nu reprezintă interesul și binele colectiv / general (o altă marotă) așa cum pretind; ei sunt vectorii aranjamentelor și intereselor de culise. Față de Dracula lui B. Stoker, ei nu ies la căderea nopții din sicriu și nu se bagă înapoi în copârșeu la ivirea zorilor; ei procedează invers: noaptea zac lângă scheletele lor – bine rânduite în dulap – iar ziua ies la lumină să facă „fapte mari”… De aceea invocam, în titlul mini-serialului, Ziua morților vii și nopatea viilor morți… Lor nu trebuie să li se înfigă un par ascuțit, de lemn, în inimă ci… în cap! Datorită lor (eu) am devenit un nihilist. „Ăștia” vânează sau se cramponează de putere și morți! Dacă „Beserica” vrea să se facă utilă cu ceva în zilele noastre, atunci ar trebui să țină veșnica pomenire întru afurisenie la catafalcul lor, pe care zac, nu morți, ci ca zombies… Numa’ că și „onorabila instituție” s-a „îndulcit” într’ale politicii. De aceea îi vedem (mai ales pe ai noști’ politicieni) bătând mătănii sau smerindu-se la căpătâiul moaștelor… Iar dacă lasă, la rândul lor, moaște, apoi acelea să fie depuse în dulapurile de la „Antipa”…
- Ceva nu-i în regulă cu biserica creștină (mai ales ortodoxă): Ba se spune să nu ne atingem de morminte, până la Judecata cea de Apoi, ba se obișnuiește dezgroparea și spălarea rituală a osemintelor. Cu consecințele cunoscute pentru păcătoși și „sfinți”… De incinerare, nici vorbă! Cum să te mai găsească Judecata cea de Apoi? Din cenușă – cică! – ne se mai poate învia spre a ajunge la „triajul final”: o iei spre Rai (unde te plictisești groaznic), sau spre Iad (unde te îngrozești plictisitor)… Imaginați-vă că și oasele ar putrezi la fel de rapid ca restul trupului… Și atunci, pe cine să mai învii la „Dreapta” Judecată? Evident, doar duhul… care-le este totuși – cică – nemuritor?… Oripilați de Nirvana, oamenii au fost împinși spre a inventa ceva. La scara Universului (Meta-versului, Multi- versului) infinit ființarea (ba chiar existența ca atare) își pierde orice sens… De aceea, cei vechi ziceau „Nu mă tem de moarte, ci de veșnicia ei…”. Absurd! De vreme ce nu mai exiști (ai ieșit din fulguranta „trecere” a ființării) nu ai de ce să te mai temi de ceva… Căci și infinitul crono-topic – ca infinit – îți anulează orice statul existential. Chiar dacă – azi – cosmologii și astrofizicienii susțin că avem „norocul” de a trăi (câteva miliarde consistente de milenii) într-un Cosmos luminat de stele: dar nu a fost mereu așa și, certamente, nu ve fi mereu așa… Ar fi trebuit să-l fi întrebat pe celebrul și regretatul Stephen Hawking! Deci, să ne bucurăm că oscioarele noastre (fie îngopate, fie arse) nu se vor angoasa într-o veșnicie care se auto-suspendă, tocmai prin infinitul ei spațial și propria veșnicie-în-sine temporală…
3. De ce am apelat la sintagma Strip-tease – Apocalyse – Tango?
Păi… e cu skepsis!… „Strip-tease” – știm cu toții – înseamnă un fel de „Jos textila!”. Lent, lasciv și în pas de dans… Nu contează sexul (pardon, genul!). Este o dezvelire a trupului spre exacerbarea simțurilor (știm noi care…). Dar scopul nu este excitarea biologico-psihică, ci excitarea buzunarului; dacă meseria de stripteuză sau striptezoi nu ar aduce bani!… „Apocalipsa” (din grecescul apokalypsis ) însemnă „ridicarea vălului” sau „revelație”. Deci, tot un fel de dezbrăcare, „dez-textilizare”, ce mai, strip-tease curat, dar nu material, ci spiritual!… Nu este vorba de dezastrul în sine ci de prevestirea acelui dezastru; una este evenimentul și alta este prevestirea evenimentului… Dar de ce musai și „tango”? Păi, tango-ul este un dans foarte lasciv, foarte erotic, foarte senzual, dans de doi parteneri (!), originar din Argentina cea plină de emigranți italieni focoși. Strip-tease-ul este o dezbrăcare în pași de dans, Apocalipsa este o dezbrăcare în pași de viziuni; cele două nu puteau să nu facă un cuplu de tango… Căci excitarea înseamnă și promisiune și amenințare… Apocalipsa ne excită mai ales în calitate de masochiști! Amenințările ei denotă sadismul celui de Sus… Strip-tease-ul și Apocalipsa fac un dans nebun. „Jocul ielelor” e nimic pe lângă „tango”-ul menționat. Acum vine „mirabila” conexiune! Cea dintre acest tango supra-realist și politicianul anti-realist… Imaginați-vă, așadar, următoarea scenă: o striptizoaică – prin dezbrăcare – se arată a fi bărbat și… invers, un striptizoi se „apocalipsizează” în femeie.. Cu relativizarea extremă a genului și eliminarea termenului de sex, orice e posibil! Păi, politicianul ce face? Se „îmbrobodește” într-o costumație extrem de atrăgătoare și ne „îmbrobodește” cu ceva neașteptat… „pe dedesubt… Dacă e un „el”, se poate dovedi, în final, o „ea” și… invers! De aia sunt eu împotriva muieretului în politică! Să fie una și… „bună”! (pricepeți sensul, sic! care va să zică…). Dar dacă avem și alte „genuri”? De aceea vorbeam de morții vii și vii morți, aici toți sunt într-un interregnum! Politicianul ne promite „sfârșitul lumii” pe care o trăim – hic et nunc – și venirea Domnului (= lapte și miere!) pre Pământ, i.e., o lume nouă în care vom „crăpa” toți de bine! Binele aflat în „oferta sa”!. Dacă suntem destul de tâmpiți să mai și mergem la vot și (horrible dictu!) să votăm ce ne indică el (sau prin interpușii lui), atunci e clar, chiar vine „Apocalipsa”! Ea nu va mai fi o „clarviziune” ci o cruntă și mincinoasă realitate. Nu spunea franțuzu’ „Promettre c’est noble, s’en tenir, c’est bourgeois”? …
În episodul următor vom vedea cum stăm cu „Ziua morților… vii”. Nu a morților… „morți”. Deci, „să ne pregătim”…
Cineva sună la uşa unei familii. Bărbatul deschide. Moartea se afla în faţa lui şi îi spune:
– Am venit după viaţa ta!
Bărbatul se întoarce şi-o strigă pe nevastă-sa:
– Iubito! Pe tine te caută!
După 50 de ani de căsnicie, el moare. La scurt timp moare şi ea şi ajunge în Rai, unde-l vede pe el.
− Dragule, ce bine-mi pare să te regăsesc!
− Lasă-mă-n pace! Contractul a fost foarte clar: „Până ce moartea ne va despărţi“.
Căpitanul de pe Titanic îi strînge pe pasageri şi le spune:
– Am două veşti pentru Dv.: una rea şi una bună. Pe care o vreţi prima?
– Pe cea rea.
– În două ore, vaporul se va rupe în două şi se va scufunda.
– Şi cea bună?
– Vom lua 11 Oscar-uri.
Citește și:
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (23)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
