LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (viii)
Scrisoarea a patra: SCRISOARE-DESCHISĂ CĂTRE PREA-ÎNTUNECIMEA SA, D R A C U’.
MOTTO: „Reflecția despre îngeri poate fi, vă asigur, o bună
terapeutică pentru combaterea
mediocrității intelectuale, de a cărei
amenințare nu scapă nimeni”
(Andrei PLEȘU – „Despre îngeri”)
„CONTRA-MOTTO”: Substituiți – în citatul de mai sus – cuvântul „îngeri” cu termenul de … „Dracu’ ” și vedeți dacă se schimbă ceva în sensul global al textului!
(Sub-semnatarul prezentei epistole)
Mult iubite și stimate domnule/tovarășe SATAN,
Te-am gândit, invocat și pomenit în cugetările mele de când mă știu… „Dă-te dracu’!”, „Fire-ai al dracu’!, „Lua-te-ar dracu’ !” ș.a.m.d. fac parte curentă din gândurile și vorbele mele… De fapt, dacă ne gândim bine, invocarea ta – sub „jdemii” de felurite denumiri, incontabilizabile – este cea de-a doua particulă componentă (ca frecvență!) a injuriilor, imprecațiilor, blestemelor ș.a.m.d., omenești, după invocarea părților anatomo-fiziologice reproductive ale muierilor și bărbaților… Mai ales în limbajul neaoș de gang… Pentru persoanele cu timpane prea pudibonde, cred că ar fi chiar pe locul întâi… Este cât se poate de reală (și de multe ori, plăcută urechii auditoare) prezența Ta sonoră, scrisă, vizuală, mimică etc. în limbile și culturile tuturor popoarelor de pe toate paralelele și meridianele crono-topice ale acestei Cursed Planet… Damn it! De aceea, consider bine-venită substituirea de termeni propusă, mai sus, în contra-motto-ul meu…
M-am hotărât să-Ți scriu abia acum, într-un târziu, la crepusculul nevrednicei,„nemernicei și mizerabilei mele existențe, târâtă pe meleaguri anglo-saxone (Kentish!), deci departe de Ardealul meu drag, dar și de blestemații de popi (majoritatea absolută, pasibili de a fi „răspopibili”…) care m-ar beli complet înainte de a mă frige pe rug (avanpremieră la „chinurile veșnice” ale Iadului!) pentru atitudinea mea mereu ireverențioasă față de…
Menționez că respect orice fel de religie fără însă a împărtăși vreuna (toate nu sunt decât fenomene istorico-culturale „epi-științifice” care „și-au trăit traiul, și-au mâncat mălaiul”); sunt format la spiritul științific al logicii; am studiat superficial diferitele doctrine sataniste, dar m-am apropiat periculos de mult de maniheism, am reținut entuziast nuanțele sale atee și acesta a fost momentul declanșator al motivației mele de a-Ți scrie prezenta epistolă… Nu, nu vreau să fiu nici un fel de epigon al maniheismului…(nu uit că „epi-gon” trimite, etimologic, din greaca foarte veche, la ceea ce este pe lângă/lăturalnic testiculelor purtătoare de sămânță!…). Nu vreau să fiu nici măcar asociat cu satanismul (fie și versiunea lui atee): nu mă văd nicidecum pe o scenă punk rock, în fața publicului în delir, smulgând cu proprii mei dinți, pe viu, limba unei pisicuțe nevinovate (parol, am văzut cu ochii mei, la tv.!)…, nu mă văd nici recurgând la practici voodoo, înțepând figurine să-mi „iasă” nu știu ce dracu’ (pardon!) năzbâtii…, nu mă văd atârnând crucifixe cu capul Răstignitului în jos…, nu mă văd oficiind slujbe esoterice prin cimitire, la miezul nopții…, nu mă văd nici desenând pe toți pereții pentagrame și fatidicul 666 etc., etc., etc… Am reținut doar că maniheismul este aproape identic cu legea unității și luptei contrariilor din gândirea dialectică (inclusiv materialismul-dialectic… studiat cu osârdie prin școlile noastre mai vechi). Și totuși, ce-mi veni, lua-m-ar Dracu (pardon ), să-Ți scriu?
Întunecimea Ta glorioasă,
Sunt revoltat, angoasat și oripilat că Ți se pun în cârcă toate relele existenței și păcatele lumii omenești! La o analiză para-freudiană, a fi simplu de explicat: trebuie găsit în toate un țap ispășitor! Așa se defulează oamenii! Faptul că toată clima planetară a luat-o razna (suntem puși la frigare, ne calcă inundațiile, ne însetează și înfometează seceta barbară…), că se comit atâtea răutăți (războaie, crime, nelegiuiri de tot felul etc.), că există atât de multă sărăcie și nefericire, că oamenii s-au țicnit de-a dreptul prin tot felul de opțiuni politice bizare și multe, multe altele … ei bine, toate racilele mizerabilei noastre existențe vin de la „și-a vârât Dracu’ coada!”, ” asta-i lucrarea Diavolului!”… NEDREPTATE!
„Omul-creație divină (ha, ha, ha… râd și eu drăcește, pardon!) nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute…. El aspiră să plutească pe niște norișori rozalii, într-o grădină luxuriantă și bestial-demonic de frumoasă, străbătută de susurul râurilor cristaline și de zumzetul cântecelor de păsărele, în reverberațiile interminabilelor cântări pioase de laudă aduse… știm noi cui! Ei bine, după mine, prea-umilul și necunoscătorul, o trebușoară ca asta te-ar duce ață la casa de nebuni (probabil, cea a Raiului)! La o asemenea plictiseală cumplită, la ce să te aștepți? Să ființezi astfel o veșnicie „întreagă”? La naiba (pardon!) cu așa ceva! De fapt – e cât se poate de clar! – o astfel de existență (evident, după moarte, după o viață plină de beatitudinea credinței), visată de tembelii de oameni, este cu adevărat … diavolească! Mai bine în „sala cazanelor cu smoală”, unde nu te vei plictisi nicicând din cauza supliciului interminabil…. altă străfulgerare tembelă prin mințile atât de defecte ale atâtor oameni!… Păi, dacă „Drăguțu’de Sus, din ante-pomenita grădină (a Raiului, ce altceva? desigur!) l-a creat pe om după „chipul și asemănarea sa”, cum e posibil ca omul real să fie atât de păcătos? Așchia nu sare departe de trunchi! (?) Sau, poate (apud clasicul Grigore Alexandrescu ) –„Pe unde sare capra, mai sus căprița sare!” Sfântul și fericitul Augustin credea că a găsit soluția insolubilei probleme: i-a imaginat omului un liber arbitru, ca să-l facă pe păcătosul de „sapiens-sapiens” răspunzător pentru faptele sale… Dar atunci, unde mai e omnipotența și omnisciența Creatorului? De fapt, nu cumva liberul arbitru = Diavolul? Cel din urmă, „Necuratu’ ”, este cel care îl ispitește pe „prea-curatul” om să facă atâtea „năzbâtii”… Și iată, Prea-Întunecimea Ta, cum ne întoarcem la păcatul originar și ce-a mai urmat… De fapt sursa păcatului este Adam însuși, prostia lui iremediabilă: plictisit, sictirit de prea mult bine… s-a însurat… nenorocitul! Și de aici se trag (se „drac”!) toate!… Ce, cine, unde, cum Dracu’ (pardon!) l-a pus?
Prea necurată și limpede Întunecime satanică,
Aș dori ca, prin aceste rânduri, să-Ți re-amintesc că ai o datorie morală (ce straniu sună, nu-i așa?!) față de păcătoșii de muritori: trebuie să-Ți faci cu adevărat simțită prezența. Percepțiile și mințile lor, adânc încețoșate de dogmele inoculate secole de-a rândul de eresurile elucubrante propăvăduite de știm noi cine, trebuie trezite la limpedea întunecime iluminantă… Iată, mă ofer eu, ca mesager (auto-propus) al Tău să le spun, cu voce tare și pe șleau, următoarele:
a) De la filosoful persan Mani ( 216-274/277, era noastră, sic!) cetire: în virtutea revelațiilor secrete ale acestui ultim trimis și întruchipare fizică a Paracletului, există un dualism radical ontologic între cele două principii eterne – Binele și Răul. Ele se opun într-o confruntare fără sfărșit. Nu este clar, aceste două principii antagonice, reciproc ireductibile, sunt existente ca atare (ca și la Platon), sau sunt doar o zămislire a minții omenești aburite de alcool și alte droguri?…
b) Această „nouă religie a luminii”, reluată azi în neo-maniheism, susține că de la începutul lumii (deci, Creația! – bat-o vina!…) exisă cele două naturi opuse: întunericul, măcinat de frământări constante și lumina, mângăiată pe creștet de pace și liniște. Ce frumos! Dacă, apud Heraclit, lumea este un foc, ce veșnic se întețește și domolește, deci curată frământare fără sfărșit, atunci e clar că „întunericul” prevalează! Nu-și bat oare capul azi marii savanți cu ceea ce este materia întunecată și energia întunecată? Nici cu anti-materia nu s-au clarificat încă lucrurile… Are deci vreo rațiune existența Întunericitului? Știm și singuri răspunsul!
c) Lupta eternă bine-rău, în care nu învinge niciodată vreunul dintre „combatanți”, ne duce la o concluzie cât se poate de logică: „Ăl de Sus” nu are perfecțiunea divină infinită! Prin urmare nu se poate vorbi de o omni-prezență sau omni-potență divină. Divinitatea însăși are două laturi de natură duală și opuse: binele și răul. De aceea, bine zicea prea-cuviosul Mani, omul este un este un nesfârșit câmp de luptă unde se înfruntă binele – ca suflet format din lumină și răul – ca trup compus din pământ negru. În fapt, Mani se revendică drept urmaș ai lui Zarathustra, Budha și Iisus. Dacă sufletul omenesc este cel mai important câmp de bătălie între cele două principii opuse, atunci de ce mai spunem – în adânca noastră ignoranță, desigur! – că omu’ e dracu’ ?…
d) Toate grețurile existenței pogorâte asupra oamenilor sunt doar o încercare, testare, verificare securistă a credinței lor? Față de…? Ce sens are să-ți canonești progenitura astfel? Nu-i ea – și așa – destul de firavă la minte și la trup de-i spunem global prostime? Asta nu-i iubire, ci sadism! Justificarea că ar fi în joc nebănuite și ascunse taine, căi… inaccesibile nenorociților de oameni este o tâmpenie sfruntată! „Testarea” necurmată a acestei „progenituri” se face pentru că nu seamănă cu „Tatăl”? Păi, atunci, omul nu este dcât un copil din flori, că tot era plin Edenul de ele… Ce mai zicem atunci despre Fiul Tatălui (numit blasfemic și „Fiul Văduvei” – deh… catarii, masonii…)?
e) Sataniștii sunt „diabolizați” pentru măscările lor de dezaxați, dar nu sunt decât niște zurbagii exaltați, cu „creierul pane” și care – în tâmpenia lor funciară – nu fac decât orice numai ca să se bage-n seamă. Dar au și ei – nenorociții! – pe undeva dreptate. Dogma lor este „Eu sunt dumnezeul meu!”. E un exemplu de opoziție față de umilință și credință; Satan-ul lor este doar simbolul individualismului. De aceea, mai nou, în curentul neo-satanist, Anton Szandor LaVey, fondatorul a ceea ce s-a numit Biserica Satanica (noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1966) și autorul lucrării „The Satanic Bible” (1969) susținea că Satan este doar un simplu simbol al naturii umane. Și atunci, să nu le dăm dreptate imaculaților, nu illuminati-lor, când se zice că Omu’ e Dracu’Gol?
Mult prea întunecatule Satan,
Să „coborâm” de la „ceeea ce este Sus” la „ceea ce este Jos”, dar cu o „escală” pe Pămăntul ăsta și binecuvântat și blestamat, de-a valma! Sugeram prea-măritei Tale necurățenii și întunecimi, să dai oamenilor o dovadă a existenței tale neștirbite… Ai destul catran fierbinte în „instalație ” (popular-zisă „puță”)…Și iată ce propun:
În primul rând, fă ca la Casa Albă a yankeilor, să se aleagă, în noiembrie, parcă, doi președinți – conform pricipiilor dualismului maniheist: unul care să baune turbat și necontrolat tot ce-i trece prin mintea-i megalomană iar altul care să doarmă seren și senil în propriul fotoliu, zi de zi după ora 16 (cum zic unii consilieri ai săi)…
În al doilea rând, fă ca, din 7 iulie a.c., Franța să fie guvernată exclusiv de „supușii” lui Marine Le Pen. Narcisistul Macron să-și dea iute demisia și s-o lase pe vajnica Gală patriotică să ocupe înaltul tron al Republicii…
În al treilea rând, fă ca proaspăt invingătorii în alegerile generale britanice, laburiștii, să re-arunce degrabă Regatul în brațele cuprinzătoare ale U.E. , să scuipe scârbiți pe Brexit…
În al patrulea rând, fă ca Putin să termine odată dracului (pardon!), cu neonazista Ukraină, să înfulece pe nemestecate și Republica Moldova spre a se așeza, firesc, în granițele tradiționale ale Maicii Rossia, la fruntariile (vremelnice încă!) , ale Românicăi, să ocupe gurile Dunării și toată zona de litoral la Marea Neagră, că tot se trafichează în draci (pardon !) o mulțime de droguri pe acolo…
În al cincilea rând, – „last but not the least” – ca încununare a puterii tale, fă ca și la Cotrocenii Bulei lu’ Pândaru să se instaleze întru eternitate adevărata Președintă a Românicăi – Șoșo-Bau-Bau! Apoi, urmând exemplul Unchiului Sam (dualitatea!), să aibă și românașii un Ayatollah al lor: Prea-Întunericitul I.P.S. Teodosie: Românica va deveni astfel un regat-republică-stat teocratic, după bunul exemplu al Iranului actual.
Prea-necuratule și Întunericitule Satan,
Îmi închei (deocamdată aici) epistola mea. Nu-mi mai rămâne decât să formulez tradiționala urare a oricărui român-ardelean: Lua-ne-ar Dracu’ pre toți!!!
Citește și:
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (7)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
