Am avut prilejul și onoarea de a sta de vorbă cu Ciprian Chiujdea, numele care ar trebui să fie pe buzele tuturor pasionaților de film din țară. Ciprian Chiujdea, aflat la primul său film, a interpretat rolul personajului Adi din filmul câștigător la Festivalul de Film de la Cannes din aceste zile, „Trei kilometri până la capătul lumii” – în regia lui Emanuel Pârvu, primul film românesc care câștigă premiul Queer Palm.
Este un interviu la cald, imediat după anunțarea câștigătorilor, el fiind încă la Cannes, iar eu într-o locație la fel de (dacă nu chiar mai) luxoasă, cartierul Micălaca din Arad. Pe parcursul conversației, am reușit să abordăm călătoria haotică de la Tulcea la București și la marele ecran de la Cannes, pe lângă alte trăiri și emoții pe care tânărul le-a împărtășit.
Cum a început drumul tău în actorie?
Ciprian Chiujdea: Ha! Nu știu exact. Inițial, nici nu voiam să dau la actorie la facultate, a fost pur și simplu o coincidență. Am descoperit această pasiune în liceu, la o festivitate de ziua școlii, unde fiecare clasă prezenta o mini-piesă de teatru. De aici a pornit pasiunea mea, deși am început cu dansul și m-am axat pe dans și la facultate și după aceea. Acum sunt mândru să spun că sunt atât actor, cât și dansator, pentru că activez în ambele domenii.
Consideri că teatrul și dansul sunt două medii foarte interconectate?
Ciprian Chiujdea: Da, cel puțin acum, teatrul tinde foarte mult spre teatrul-dans și teatrul fizic. Este nevoie ca actorul să nu doar spună textul, cum era acum 100 de ani, ci să știe să facă mai multe lucruri. Este necesar și, din punctul meu de vedere, obligatoriu.
Și cum ai ajuns de la dans la teatru și apoi la film?
Ciprian Chiujdea: A fost noroc. Am o prietenă foarte bună, Denisa Neațu, care m-a sunat într-o zi și mi-a zis despre un casting pentru un film de Emanuel Părvu. Am fost la casting, deși credeam că nu sunt potrivit pentru rolul principal, și, surprinzător, am primit rolul lui Adi, un rol care mi se părea mult mai potrivit mie.
Care sunt diferențele între a juca pe scenă și a juca în fața camerei?
Ciprian Chiujdea: Pentru mine, este o meserie diferită în proporție de 80%. Bazele sunt aceleași: înveți textul, ai o intenție, dar în teatru trebuie să exagerezi gesturile pentru a fi vizibil de la distanță. În film, fiecare microexpresie contează și trebuie să fie naturală, ceea ce oferă o libertate mai mare de exprimare.
Cum a fost experiența la Cannes?
Ciprian Chiujdea: Comparativ cu Bucureștiul, Cannes este un loc foarte luxos. Oamenii acolo merg cu elicopterul la ordinea zilei. Ca să înțelegi, eu am primit vestea că o să merg la Cannes când eram cu mâna pe o bară din STB. Am avut emoții mari, dar a fost o bucurie enormă. Faptul că am avut ocazia să merg pe covorul roșu și să întâlnesc actori și regizori faimoși a fost incredibil. Am simțit că merită ceea ce fac ca artist. Mi-am dat seama că fac ceva valoros.
Și a fost într-adevăr un moment istoric, fiind primul film românesc care câștigă premiul Queer Palm.
Ciprian Chiujdea: Chiar a fost! O să îți spun sincer că nu m-am gândit la asta până nu mi-ai spus tu acum. Doamne, am făcut istorie! E wow.
Ai văzut acolo actori mari, regizori?
Ciprian Chiujdea: Da, nici nu pot să explic cum a fost. Înainte de Cannes, mă gândeam doar la faptul că avem proiecția filmului în aceeași zi cu „Kinds of Kindness” de Lanthimos.
Wow, să mă gândesc că voi fi pe covorul roșu, pe care calcă maeștrii precum Emma Stone, Hunter Schafer, Willem Dafoe, a fost copleșitor. În ziua aceea am avut foto call-ul și prânzul împreună cu echipele mai multor filme care aveau proiecția în ziua anterioară, printre care și „Kinds of Kindness”. Și am stat la masă cu Richard Gere, Willem Dafoe, Emma Stone.
Cred că nici tu nu știai ce să spui sau ce să faci, nu?
Ciprian Chiujdea: Da, da, da, nu, pur și simplu, doar am stat la masă și am mâncat, fiind foarte emoționat. Deși eram cu toții acolo, eram toți egali, chiar dacă sună ciudat. Eram în aceeași competiție, la același nivel, dar mă simțeam puțin stingher printre acești oameni, având în vedere că ei au un palmares impresionant și cariere uriașe. Eu, fiind la primul meu film, m-am simțit puțin ciudat, dar totodată și bine fiind acolo, alături de ei.
Ce urmează pentru tine?
Ciprian Chiujdea: Mi-aș dori să continui cu filmele, deși nu voi renunța la dans și la teatru-dans, care este pasiunea mea de bază. Prefer teatrul pentru că îmi permite să dansez, dar filmele oferă oportunități deosebite și este foarte plăcut să lucrezi în echipa unui film, dar m-am născut dansând și am de gând să mor dansând.
Informații conexe
Premiul i-a fost înmânat regizorului Emanuel Pârvu de către Lukas Dhont care a citit şi motivaţia juriului: „O descompunere dură şi preţioasă a unui sistem al violenţei. Perspectiva sa dezvăluie încet lumea patriarhală în care au crescut personajele noastre în care spaţiul de a exista pe deplin este făcut imposibil de structurile ideilor adânc înrădăcinate. […] În acest film hipnotizant, oamenii par să fie ţinuţi de sfori care îi îndepărtează de lumină, până când unii dintre ei încep să se elibereze”.
Intriga filmului: Adi este un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinţilor săi, învaţă la Tulcea. Venit acasă în vacanţa de vară, Adi se simte bine alături de familia sa şi de prietena lui cea mai bună, Ilinca. Atunci când familia este confruntată violent cu un adevăr pe care nu îl pot nici inţelege, nici accepta, dragostea necondiţionată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinţii săi dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluţie.
Filmul produs de Miruna Berescu, prin casa de producţie FAMart, îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache („Pororoca”, „Sieranevada”, „Poziţia Copilului”), Laura Vasiliu („4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”), Ciprian Chiujdea (aflat la debut în lungmetraj), Ingrid Micu-Berescu („Aniversarea”, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”), Valeriu Andriuţă („Miracol”, „După Dealuri”).
Este cel de al treilea lungmetraj semnat de Emanuel Pârvu, după debutul „Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor”, care a primit două premii la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2018, pentru cel ma bun regizor şi cel mai bun actor principal (Şerban Pavlu), şi lungmetrajul „Marocco”, selectat la Festivalul de la San Sebastian 2021.
