La pas prin Arad. (2)Vlaicu Land

Nu aș fi vrut neapărat să politizez începutul foto-reportajului. Totuși…

Plimbarea prin cartierul Aurel Vlaicu mi-a adus în minte deja celebrele etichete puse României de către înșiși președinții ei, mutu și chioru: „România, stat eșuat”; „O țară care trebuie să se împrumute pentru a plăti pensii și alocații este o țară second-hand.”
Ambii au dreptate și ambii au pus umărul la aceste diagnostice crunte. Mi se pare suprema fiță, să îngropi o țară, un oraș sau un cartier, apoi tot tu să o arzi savant în paradigme pseudo-filozofice… parcă râzând în nas unui sistem și stat care sunt eșuate și second-hand tocmai pentru că nu au catadicsit să-i ascundă după zăbrele atât pe chior cât și pe toți ciracii săi.
Iar dacă Popeye Trăienel a fentat și statul și buna-cuviință mimând un trai de pensionar sărăcuț, de ce nu ar trăi și prospera și extensiile sale oranj sau albastre, din bătrânul oraș de pe Mureș?

Spre Est, cartier – spre Vest… cartel

Aurel Vlaicu măsurat la pas în lung și-n lat oferă o perspectivă total diferită de rondurile alea cu Duster-ul, drona, balonul cu aer cald, etc. Dacă la – teoretic – începutul său în zona Stației CFR, se mai salvează oarecum aparențele, prin mult-lăudata clădire a gării, pe măsură ce te duci spre vest, observi cum cartierul devine cartel  sau, după caz, sat fără câini. Un sat mai mic, încastrat unui sat mai lărguț.

Zona Fortuna, cu veșnicele ei probleme și dileme. Țigărarii, care au și ei propriile dileme existențiale, mai ales că trebuie să facă față și puternicei concurențe a droagelor și medicamentelor de tot felul, care cotropesc teritoriul României și au tot mai mare priză la publicul amator.

Printre mormane de gunoi neasortat și triburi migratoare de șobolani, umblă „șerpașii”, livratorii, vânzătorii, pirandele, puradeii cercetași. Mici boy-scouts de Arad, viitori stâlpi de Camorra gitano-română. Nu-i bai, bani să iasă și fum cu aromă de căcatt rusesc la 12-13 lei. Plăcute la vedere nu prea sunt fațadele blocurilor, deși suntem la principala cale de acces în Arad, dinspre partea Vestului atât de tânjit.

Pe latura blocului de lângă Penny s-ar potrivi un mega-banner cu Sf. Giță Gheozdan, întâi-stătătorul și ocrotitorul.

De ce nu? Asa ar fi frumos și pe deplin cuvenit, temerarilor care au înlesnit și tolerat „sicilianizarea” acestui colț de țară.

Aș insista mai mult, dar încă nu s-a lămurit deloc pățania omului de afaceri Crișan și posibilele sale legături cu comerțul en-gros și en-detail de afumători rusești, așa că pun pe hold acest subiect, pe care -deloc întâmplător- mulți l-ar vrea case closed.

Ca o paranteză, totuși… întregul incident (manevra și explozia) ar fi putut foarte bine prinse pe imagini, dacă ar fi existat camere video. Unde? Păi de exemplu, la de acum celebra trecătoare dinspre Lebăda/Orange spre blocul Y1. Asfaltul e tot ăla comunist, nu l-a mai nivelat nimeni. Becul lipsește, camera video cuvenită asemenea, deci e liber la dat în cap sau dat cu capul de zid, dacă parcurgi gangul la ora și ziua nefaste.

Nasurile mai sensibile vor simți cu siguranță DUHOAREA persistentă din zona comercială, chiar de pe calea principală, zona Lidl/ Unicarm.  O fi întâmplare? O fi un mixaj de Mureșel, căcăstori de Checheci și tomberoane ticsite de gunoi? Păi poate știe vajnica Gardă de Mediu. Dar mă îndoiesc că au fost prea preocupați de problema mirosului à la Cluj, căci altfel sigur erau foarte vocali și prezenți în mass media.

Odată trecut Bulevardul „Victoria tramvaiului asupra ierbii” și zdravăn hurducat de traversarea liniilor de tramvai de la joncțiunea UTA – Cocorilor, înaintez puțin, doar 10 metri prin spatele arterei principale. E suficient, nu trebuia mers mai mult ca să iei contact din plin cu adevărata viață de stil tot mai indian-pakistanez.

Se păstrează regula de 5 simplă a vieții comerciale românești: second-hand, farmacie, second-hand, păcănele, casă de pariuri. Aici am ajuns, atât putem.

Locurile de joacă puține și în vădită suferință, iar la alții complet deturnate în părăseli bune de crescut șerpi și iguane, sau parcat mașina pe șestache (Y1)

Trendul de anihilare a piețelor arădene este perfect vizibil și în Vlaicu, nu mai văd fosta hală de pe strada Ștefan Luchian, iar piața Agro de la Electrometal (fosta Poștă) e o amintire.

Betoane, parcări și cât de multe saloane de îngropat vise și iluzii de îmbogățire rapidă la jocuri.

Aici suntem. Atâta putem.

Singura, chiar SINGURA imagine ok am avut-o -spre surpriza mea- chiar în zona Gării, respectiv a parcării din dreapta, care NU era sub ocupația homeless-ilor și altor bandiți. Explicabil, căci în zona exista un echipaj auto cu dubă de jandarmi.

Doamne-ajută!

CITEȘTE ȘI

La pas prin Arad. (1) Back to Micălaca